Tabăra familiilor la Casa Kolping din Rusca Montană

În ultimele zile de vacanță școlară am avut bucuria de a participa la tabăra familiilor, organizată de Oficiul pentru Pastorația familiilor din dieceza noastră la Casa Kolping de la Rusca Montană.

A fost tare bine pentru că s-au îmbinat armonios momentele de plimbare într-un peisaj foarte frumos cu momente de discuții în cuplu și momente de creștere spirituală. Ne-am întors duminică și deși luni aveam 3 copii care începeau școala, ne-am simțit mai încărcați, mai liniștiți și pregătiți pentru începutul de an școlar.

Pornind de la versetul „Binecuvântat e omul care se încrede în Domnul” (Ieremia, 17), sora M. Böbe Tari, ne-a vorbit despre ce înseamnă să ne încredem în Domnul și să fim și noi soții o speranță pentru viitor. Privind la viața sfintei Monica, care 16 ani s-a rugat pentru convertirea fiului ne-a încurajat să trăim iubirea noastră de soți, căci vocația noastră e să devenim iubire, să devenim imagine a iubirii cu care Cristos iubește biserica. Apoi duminică sora a organizat un joc în cuplu, cu mai multe probe, în care gândurile au fost direcționate în a crește ca soți și părinți.

Noi ca și cuplu am plecat cu recunoștința că am avut timp în doi, că am ajuns să discutăm despre lucruri profunde, nu doar cele organizatorice de toată ziua.
Au fost multe momente frumoase, copiii au vorbit mult despre seara veselă, cu foc de tabără, iar adulții s-au bucurat să vadă copiii liniștiți, jucându-se împreună.

Vă încurajăm cu drag să participați anul viitor, la tabăra familiilor care va avea loc în aceiași locație, în perioada 20-23 august.

În încheiere am dori să mulțumim părintelui Macedon Valentin Hiticaș, paroh, responsabil cu pastorația familiilor în dieceză și părintelui Calin Ciocian, paroh la Oțelul Roșu pentru ca ne-au oficiat sfintele liturghii și ne-au ajutat prin frumoasele predici, sorei M. Böbe Tari pentru organizare și însoțire și nu în ultimul rând domnișoarei Ioana Oprișa pentru dedicarea și pentru creativitatea pusă în activitățile desfășurate cu copiii.

Familia Costescu

Foto & Sursa: profamiliatm.ro

 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Continuă cursul pentru familii

Cursul pentru Familii Animatoare în Pastorația Familiilor, organizat de Oficiul pentru Pastorația Familiilor din Dieceza de Timișoara, început în anul 2024, a continuat cu anul II de studiu în 2025, cu o nouă întâlnire în zilele de 6 și 7 iunie, în casa Surorilor Mariane de Schönstatt Timișoara, sub îndrumarea Sorei M. Böbe Tari și a d-nei Helena Costescu, referent în Pastorația Familiilor.

Citește mai mult »

Impresii despre Pelerinajul Familiilor la Roma în Anul Sfânt 2025 – Interviu cu E.S. Iosif Csaba Pál episcop diecezan

Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA