Tabăra familiilor la Casa Kolping din Rusca Montană

În ultimele zile de vacanță școlară am avut bucuria de a participa la tabăra familiilor, organizată de Oficiul pentru Pastorația familiilor din dieceza noastră la Casa Kolping de la Rusca Montană.

A fost tare bine pentru că s-au îmbinat armonios momentele de plimbare într-un peisaj foarte frumos cu momente de discuții în cuplu și momente de creștere spirituală. Ne-am întors duminică și deși luni aveam 3 copii care începeau școala, ne-am simțit mai încărcați, mai liniștiți și pregătiți pentru începutul de an școlar.

Pornind de la versetul „Binecuvântat e omul care se încrede în Domnul” (Ieremia, 17), sora M. Böbe Tari, ne-a vorbit despre ce înseamnă să ne încredem în Domnul și să fim și noi soții o speranță pentru viitor. Privind la viața sfintei Monica, care 16 ani s-a rugat pentru convertirea fiului ne-a încurajat să trăim iubirea noastră de soți, căci vocația noastră e să devenim iubire, să devenim imagine a iubirii cu care Cristos iubește biserica. Apoi duminică sora a organizat un joc în cuplu, cu mai multe probe, în care gândurile au fost direcționate în a crește ca soți și părinți.

Noi ca și cuplu am plecat cu recunoștința că am avut timp în doi, că am ajuns să discutăm despre lucruri profunde, nu doar cele organizatorice de toată ziua.
Au fost multe momente frumoase, copiii au vorbit mult despre seara veselă, cu foc de tabără, iar adulții s-au bucurat să vadă copiii liniștiți, jucându-se împreună.

Vă încurajăm cu drag să participați anul viitor, la tabăra familiilor care va avea loc în aceiași locație, în perioada 20-23 august.

În încheiere am dori să mulțumim părintelui Macedon Valentin Hiticaș, paroh, responsabil cu pastorația familiilor în dieceză și părintelui Calin Ciocian, paroh la Oțelul Roșu pentru ca ne-au oficiat sfintele liturghii și ne-au ajutat prin frumoasele predici, sorei M. Böbe Tari pentru organizare și însoțire și nu în ultimul rând domnișoarei Ioana Oprișa pentru dedicarea și pentru creativitatea pusă în activitățile desfășurate cu copiii.

Familia Costescu

Foto & Sursa: profamiliatm.ro

 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Festivalul Familiilor

Oficiul Pentru Pastorația Familiilor, Dieceza Romano-Catolică de Timișoara vă invită la #FestivalulFamiliilor2024 – Sacramentul căsătoriei o legătură dinamica fără compromisuri.

Citește mai mult »

Tabără pentru familii la Rusca Montană

Această experiență ne-a inspirat profund. După ce am ajuns acasă, am simțit nevoia să petrecem mai mult timp împreună (eu și soția mea) și să ne rugăm sau să reîncepem să citim Sfânta Scriptură. Ne-ați oferit nu doar un moment de respiro, ci și motivația de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de a întări legăturile familiale.

Citește mai mult »

Întâlnirea candidaților la Diaconatul permanent la Timișoara

În scrisoarea Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, referitoare la slujirea de diacon permanent, scrisoare adresată preoților și laicilor în luna mai, se poate citi: „Începând din 2018, Conferința Episcopilor din România a decis favorabil pentru diaconatul permanent în România. Dacă cunoașteți bărbați care ar fi interesați și ar fi potriviți pentru această slujire, vă rog să îi îndrumați să se prezinte la parohii lor, iar dacă aceștia îi consideră potriviți, se vor adresa Episcopiei recomandându-i pe respectivii candidați. «Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui.» (Mt 9, 38)“

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA