Ziua Mondială a Bunicilor și a Vârstnicilor sărbătorită la Căminul „Sfântul Iosif” din Iași

În spirit de recunoştinţă profundă şi comuniune fraternă, la Căminul de bătrâni „Casa Sfântul Iosif” din Iaşi, în perioada 23-27 iulie 2025, s-au desfăşurat o serie de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Bunicilor şi a Vârstnicilor, instituită de Papa Francisc pentru a aduce lumină şi speranţă în inimile celor care, prin viaţa lor, sunt rădăcini ale credinţei, ale culturii şi ale iubirii familiale.

Sărbătoarea a început miercuri, 23 iulie, când copiii de la Centrul de zi „Luigi Scrosoppi” au adus bucurie şi emoţie în sufletele bunicilor prin cântece vesele şi dansuri pline de spontaneitate. Prezenţa lor delicată a fost un adevărat dar, o expresie vie a legăturii dintre generaţii şi a frumuseţii care izvorăşte din întâlnirea dintre tinereţea curată şi înţelepciunea anilor.

Sâmbătă, 26 iulie, grupul din parohia ortodoxă din Valea Lupului au fost o prezenţă binecuvântată în mijlocul nostru. Prin cântecele lor religioase şi de voie bună, au transmis căldură sufletească şi respect profund faţă de cei în vârstă. Această vizită a fost o mărturie vie a dorinţei comune de a construi punţi de iubire şi solidaritate între confesiuni şi generaţii, având în centru valorile evanghelice.

Duminică, 27 iulie, chiar în ziua dedicată oficial bunicilor, sărbătoarea a atins apogeul. Ziua a început cu Sfânta Liturghie solemnă, celebrată la ora 10:30 în capela căminului de către confraţii noştri preoţi guanellieni. Altarul s-a umplut de lumină, iar rugăciunea comună a fost înălţată către Domnul ca un cântec de mulţumire pentru darul vieţii, pentru jertfa tăcută a atâtor bunici şi părinţi, şi pentru prezenţa lor iubitoare în viaţa Bisericii.

Au fost alături de noi persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, membri ai comunităţii şi numeroşi credincioşi, uniţi în acelaşi gând. A fost o imagine vie a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu – în care fiecare membru, indiferent de vârstă sau condiţie, are un loc de cinste şi un rol de neînlocuit. Ne-am delectat cu un tort minunat dăruit de grupul din parohia ortodoxă din Valea Lupului care ne-au surprins plăcut.

După-amiază, Ansamblul „Flori de Primăvară”, din timpul lor preţios, ne-a încântat cu un program artistic excepţional, dedicat cu multă dragoste bunicilor din cămin, persoanelor cu dizabilităţi de la Centrul „Sfântul Alois Guanella”, cât şi angajatelor, surorilor si tuturor invitaţilor. Cântecele lor, încărcate de energie, au trezit în noi dansul şi bucuria, dar şi speranţă şi mângâiere. Câteva cântece au fost cântate şi în camerele bunicilor care nu au putut fi prezenţi în exterior la sărbătoare.

Aceste zile de sărbătoare au fost nu doar o celebrare exterioară, ci şi o reînnoire a angajamentului nostru de a preţui şi onora pe cei care ne-au transmis viaţa şi credinţa, şi care au trăit cu demnitate şi sacrificii în rugăciune, care continuă să fie o lumină blândă în mijlocul comunităţii noastre. Cu inimile pline de recunoştinţă, înălţăm rugăciunea noastră către Dumnezeu pentru toţi bunicii şi vârstnicii: să fie binecuvântaţi cu sănătate, linişte sufletească şi iubire din partea celor din jur, iar Biserica să continue să fie pentru ei o mamă primitoare şi un izvor de speranţă. Celor care îi îngrijesc să le ofere Dumnezeu tărie şi putere.

Sfântul Părinte Papa Francisc a vrut ca Ziua Mondială a Bunicilor şi a Vârstnicilor să fie marcată mai presus de toate întâlnindu-l pe cel care este singur, din acelaşi motiv s-a luat hotărârea, fiind An jubiliar, ca cei care nu vor putea să meargă la Roma în pelerinaj, să poată „dobândi indulgenţa jubiliară dacă vor merge să facă o vizită pentru un timp corespunzător la cei bătrâni aflaţi în solitudine (…) ca şi cum ar efectua un pelerinaj către Cristos prezent în persoana lor.” (cf. Mt, 25, 34-36; Penitenţieria apostolică, Norme privind acordarea indulgenţei jubiliare, III). Iată de ce vă aşteptăm la noi pentru că este locul potrivit pentru a obţine indulgenţa.

Mulţumim celor implicaţi în buna desfăşurare a acestor momente încărcate de har.

Paula Asavei,
asistent social

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei: Cursuri pentru logodnici în anul 2025

Pregătirea pentru căsătorie nu trebuie să fie o opţiune! Dată fiind realitatea de pe teren, ca Biserică, avem datoria de a sta alături tinerilor care bat la uşa vieţii de familie, cerând sacramentul Căsătoriei.

Deşi „se iubesc”, aşa cum o declară, pentru celebrarea sacramentului Căsătoriei nu este suficient! Sunt provocări pe care „iubirea romantică”, specifică perioadei logodnei, nu le poate anticipa.

Citește mai mult »

Focşani: Misiuni populare despre drumul familiei

În perioada 10-13 aprilie 2025, pentru comunitatea din Focşani au fost zile de har şi reînnoire spirituală prin misiunile populare sub îndrumarea părintelui predicator Felix Măriuţ. Tema misiunilor a fost: „Drumul familiei spre Înviere: iertare, speranţă, post şi rugăciune”.

Citește mai mult »

Padova: Trei zile de har – misiuni populare dedicate familiei

Comunitatea romano-catolică română din Padova a trăit trei zile de profundă încărcătură spirituală în cadrul misiunilor populare dedicate familiei, desfăşurate în lumina Anului Jubiliar în perioada 11-13 aprilie 2025. Invitat special şi predicator al acestor zile de har a fost părintele Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei în Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA