
Traian: Întâlnire cu „familia rănită”
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc o rodnică întâlnire cu „familia rănită”.
Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea ne oferă, în mesajul său, o reflecție profundă asupra valorii bătrâneții ca timp de har și de binecuvântare. Într-o lume grăbită, deseori neatentă la fragilitatea și înțelepciunea celor în vârstă, Biserica ne îndeamnă să nu uităm că bunicii și vârstnicii sunt adevărați martori ai speranței și ai credinței, stâlpi ai familiilor și ai comunităților noastre.
Așa cum Dumnezeu l-a chemat pe Moise să elibereze poporul la vârsta de 80 de ani, și cum l-a înzestrat pe Abraham cu făgăduința unei vieți noi la bătrânețe, tot așa ne cheamă și pe noi să recunoaștem frumusețea unei vieți dăruite până la capăt. Bătrânețea nu este un apus, ci o maturitate a harului, o ocazie de a iubi și de a ne ruga, de a împărtăși ceea ce este mai prețios: credința, înțelepciunea, blândețea.
Vă îndemn și vă încurajez să celebrăm această zi printr-un gest de apropiere de bunicii și vârstnicii din jurul nostru. Vizitați-i, rugați-vă împreună cu ei, oferiți-le un zâmbet, o mângâiere, un semn de afecțiune sinceră. Acolo unde este singurătate, să fim prezență; unde este tăcere, să fim voce; unde este uitare, să fim memorie vie și iubitoare.
În acest An Sfânt, Biserica oferă și Indulgență plenară celor care, cu suflet curat, îi vizitează pe vârstnicii singuri. Să privim aceste vizite nu doar ca pe o datorie creștină, ci ca pe o adevărată întâlnire cu Cristos.
Să-i prețuim pe cei vârstnici în fiecare clipă, ca pe rădăcinile vii ale familiilor noastre și ale Bisericii.
În comuniune de rugăciune,
† Virgil BERCEA
Episcop
Sursa: egco.ro

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc o rodnică întâlnire cu „familia rănită”.

În perioada 26-29 martie 2026, în Comunitatea de Români Catolici din Verona, la Biserica „San Pio X”, au avut loc misiuni populare. Predicator a fost pr. Daniel Bişoc, parohul comunităţii din Mărgineni, Bacău.

Duminică, 22 martie 2026, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii cu tema „Crucea, unica speranţă”, la care au participat 60 de persoane, iar predicator a fost pr. Lucian Horlescu, OFMConv.