Scrisoarea PS Virgil pentru Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor 2025

Duminică, 27 iulie, vom celebra cea de-a cincea Zi Mondială a Bunicilor și a Vârstnicilor, în lumina Jubileului Speranței și a cuvintelor Sfintelor Scripturi: „Binecuvântat este omul, care nu și-a pierdut speranța” (Sir 14,2).

Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea ne oferă, în mesajul său, o reflecție profundă asupra valorii bătrâneții ca timp de har și de binecuvântare. Într-o lume grăbită, deseori neatentă la fragilitatea și înțelepciunea celor în vârstă, Biserica ne îndeamnă să nu uităm că bunicii și vârstnicii sunt adevărați martori ai speranței și ai credinței, stâlpi ai familiilor și ai comunităților noastre.

Așa cum Dumnezeu l-a chemat pe Moise să elibereze poporul la vârsta de 80 de ani, și cum l-a înzestrat pe Abraham cu făgăduința unei vieți noi la bătrânețe, tot așa ne cheamă și pe noi să recunoaștem frumusețea unei vieți dăruite până la capăt. Bătrânețea nu este un apus, ci o maturitate a harului, o ocazie de a iubi și de a ne ruga, de a împărtăși ceea ce este mai prețios: credința, înțelepciunea, blândețea.

Vă îndemn și vă încurajez să celebrăm această zi printr-un gest de apropiere de bunicii și vârstnicii din jurul nostru. Vizitați-i, rugați-vă împreună cu ei, oferiți-le un zâmbet, o mângâiere, un semn de afecțiune sinceră. Acolo unde este singurătate, să fim prezență; unde este tăcere, să fim voce; unde este uitare, să fim memorie vie și iubitoare.

În acest An Sfânt, Biserica oferă și Indulgență plenară celor care, cu suflet curat, îi vizitează pe vârstnicii singuri. Să privim aceste vizite nu doar ca pe o datorie creștină, ci ca pe o adevărată întâlnire cu Cristos.

Să-i prețuim pe cei vârstnici în fiecare clipă, ca pe rădăcinile vii ale familiilor noastre și ale Bisericii.

În comuniune de rugăciune,

† Virgil BERCEA
Episcop

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oradea: Întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din cadrul Conferinţei Episcopilor din România

În zilele de 11 şi 12 martie 2025, sub îndrumarea PS Iózsef Csaba Pál, episcop de Timişoara şi responsabil cu pastoraţia familiilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române, la iniţiativa coordonatorului pastoraţiei familiei din Eparhia de Oradea, pr. Mihai Tegzeş, susţinut de către Eparhia de Oradea prin ep. Virgil Bercea şi pr. Mihai Vătămănelu OFMConv., vicar general, la Hotel Padiş, din Băile Felix a avut loc întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din diecezele şi eparhiile din cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

Citește mai mult »

Misiuni populare despre familie la Belcești

Credincioșii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Belcești au trăit momente unice, de har și binecuvântare, deoarece, la inițiativa părintelui paroh Daniel Frâncu, în perioada 7-9 martie 2025, s-au desfășurat misiuni populare având ca scop reînnoirea spirituală a comunității prin aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, prin practicarea rugăciunii și a meditației, punând în practică iubirea. Predicile au fost ținute de pr. Ioan Balan, propunând tema „Familia, locul de întâlnire cu Dumnezeu”. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Sescu.

Citește mai mult »

Traian: Întâlnirea de iarnă cu persoanele văduve

Sâmbătă, 22 februarie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, a avut loc întâlnirea de iarnă a persoanelor văduve. Din program nu a lipsit Liturghia, momentele de formare, precum şi momentele de relaxare.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA