Șeful capelanilor din Ucraina: Ajutăm soldații și familiile să se vindece

„O persoană care a fost la război nu se va mai întoarce niciodată acasă la fel, dar poate transforma această experiență profundă într-una care caută să aducă pacea.”

Foto: Vatican Media

Episcopul Bohdan Manyshyn, auxiliar al Eparhiei de Stryi din vestul Ucrainei și șeful Departamentului Capelaniei Militare al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a declarat acest lucru într-un interviu acordat Vatican Media la încheierea Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Ucrainene de la Roma. Sinodul, la care a participat Episcopul, s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 10 iulie, pe tema „Pastorația familiei în contextul războiului”.

„Astăzi, noi, capelanii – precum și voluntarii, medicii și familiile personalului militar”, a împărtășit el în interviu, „suntem cei care stau pe linia dintre pace și război. Și trebuie să ne asigurăm că oamenii nu aduc războiul acasă cu ei.” „Condiția indispensabilă pentru a însoți aceste familii și alte persoane aflate în dificultate”, a subliniat el, „este conștientizarea faptului că noi suntem cei care au nevoie de ei: slujindu-i, descoperim cât de creștini suntem cu adevărat, cât de aproape suntem de Dumnezeu, cât de mult ne simțim iubiți și știm să iubim.”

Printre inițiativele Departamentului Capelaniei Militare de sprijinire a familiilor personalului militar se numără proiectul „Femeile eroilor”, condus de Natalia Dubchak, ea însăși fost militar și mamă a unui soldat căzut la datorie. Inițiativa oferă cursuri de formare și întâlniri, dar mai ales crearea de comunități: există deja peste 27 de astfel de cercuri familiale – comunități ale familiilor soldaților. „Încercăm”, a explicat Episcopul Manyshyn, „să găsim metode și abordări pentru a-i ajuta pe acești oameni să se vindece de rănile războiului, să își acorde timp pentru a suferi și să își amintească faptul că, chiar și atunci când suferim, putem ajuta pe cineva care se află într-o situație mai grea. Aceasta ne va ajuta să ne ridicăm”.

Eparhia însăși, a continuat Episcopul, caută, de asemenea, să sprijine familiile celor dispăruți sau căzuți în luptă. „În 2016, am lansat o inițiativă de Postul Mare pentru a colecta donații pentru un fond prin care oferim asistență, inclusiv consiliere psihologică atât pentru adulți, cât și pentru copii. Conducem grupuri de sprijin și organizăm pelerinaje. Este important să le facem pe rudele soldaților să simtă că sacrificiul lor nu este în zadar, că cineva merge alături de ei și le spune: «Vrem să intrăm în viața voastră și să participăm la jertfa voastră – o jertfă care nu este lipsit de sens».”

Pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi, găsirea unui sens durerii lor este esențială, a subliniat Episcopul Manyshyn. „Nimeni nu poate scăpa de suferință”, a spus el, „dar o persoană pentru care credința este o relație cu Dumnezeu”, a continuat el, „se poate pregăti să treacă pragul speranței – așa cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea – și apoi pragul eternității”. „Fiecare suferință este nașterea a ceva nou”, a remarcat Episcopul, „dar noi suntem cei care trebuie să îi găsim sensul. Dacă nu o facem, cădem în disperare. Și totuși nu trebuie să respingem ceea ce este uman, pentru că Dumnezeu ne-a creat cu emoții și cu lacrimi. Perioada pe care o trăiește Ucraina este o perioadă de doliu, iar noi trebuie să fim capabili să o trăim”, a spus el. „Dar este esențial să nu îi lăsăm singuri pe cei care suferă pierderi – trebuie să le oferim sprijin. Adesea, este suficient doar să fim prezenți.”

 

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

COMECE către UE: Căsătoria este între bărbat şi femeie

Episcopii europeni critică deschis decizia Curţii Europene de Justiţie privind recunoaşterea uniunilor între persoane de acelaşi sex. Aceasta va avea un impact asupra certitudinii juridice şi ar putea duce la „evoluţii negative în alte domenii sensibile”, deschizând calea pentru „abordări juridice similare viitoare privind mamele surogat”.

Citește mai mult »

„Familia creștină: Speranța Europei” – Întâlnirea episcopilor și a directorilor naționali pentru familie și viață

Excelența Sa Msgr. Leo CUSHLEY, Arhiepiscop de St Andrews & Edinburgh și Președinte al Comisiei CCEE pentru Familie și Viață, a deschis lucrările, subliniind că învățătura Bisericii despre căsătorie, familie și viață este mai relevantă ca niciodată pentru Europa de astăzi. El a făcut referire la tema întâlnirii „Familia creștină: Speranța Europei” și i-a încurajat pe participanți să împărtășească experiențe și bune practici pentru întărirea familiilor, ca inimă a vieții creștine și semn de speranță pentru viitorul continentului.

Citește mai mult »

5 moduri de a vă sfinți vacanța de vară și de a evangheliza

Odată cu sosirea verii în emisfera nordică, mulți oameni își iau o vacanță, o perioadă de odihnă departe de rutina lor, dar au și o oportunitate unică de a se reconecta cu credința lor. Un Episcop, o mamă și un preot au împărtășit câteva sfaturi din propria experiență pentru a „sfinți vacanța” și a evangheliza în locurile de vacanță.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA