Iaşi: Exerciţii spirituale pentru Uniunea Mamelor Milostive

În perioada 26-28 iunie 2025, un grup de 55 de membre ale Uniunii Mamelor Milostive din întreaga Dieceză de Iaşi au participat la exerciţii spirituale găzduite de Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi.

Programul a fost organizat şi coordonat de părintele Ionuţ-Eremia Imbrişcă, asistent spiritual al uniunii, iar predicatorul exerciţiilor a fost părintele Alois Bulai.

Timp de trei zile, participantele au avut parte de momente de rugăciune, reflecţie biblică, meditaţii tematice şi adoraţie euharistică, într-o atmosferă de reculegere şi comuniune fraternă. Tema centrală a fost rolul femeii creştine în viaţa Bisericii şi în familie, inspirată din viaţa Fecioarei Maria şi din mărturia femeilor sfinte din Scriptură.

În cursul zilei de vineri, 27 iunie, grupul a avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie celebrată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” (Catedrala veche). După celebrare, doamnele au avut parte de o frumoasă surpriză: o vizită la episcopul emerit Petru Gherghel, care în data de 28 iunie 2025 împlineşte venerabila vârstă de 85 de ani. Întâlnirea a fost marcată de emoţie, recunoştinţă şi rugăciune.

Exerciţiile s-au încheiat în ziua de sâmbătă, 28 iunie, cu Sfânta Liturghie celebrată la ora 12:00 în capela seminarului, de către părintele rector Ştefan Lupu, urmată de prânzul comun. După-amiaza, membrele Uniunii Mamelor Milostive s-au întors spre casele lor, întărite în credinţă şi încurajate să trăiască cu fidelitate vocaţia lor de mame şi femei creştine.

Mulţumim tuturor celor care au făcut posibil acest timp de har, în mod special părinţilor predicatori, echipei Seminarului Diecezan pentru găzduire, precum şi Preasfinţitului Petru Sescu şi episcopului emerit Petru Gherghel pentru prezenţa şi binecuvântarea lor.

Mulţumim şi sorei Chiara care a venit din Italia pentru a însoţi mamele la aceste exerciţii şi sorei Elisabetta care cu prezenţa sa constantă încurajează mamele.

Tereza Văcaru

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei: Cursuri pentru logodnici în anul 2024

Cursul pentru logodnici pe care îl propune Oficiul pentru Pastoraţia Familiei nu suplineşte pregătirea pe care orice cuplu o face în cadrul parohiei de provenienţă, ci o completează. Ceea ce face diferenţa este chiar modalitatea de abordare a anumitor realităţi antropologice şi/sau biologice care privesc familia şi căsătoria, realităţi care sunt propuse de către o echipă de specialişti.

Citește mai mult »

Tradiții de Crăciun și anul nou în Dieceza de Iași

În Dieceza de Iași, printre cea mai cunoscută tradiție de Crăciun, pe lângă celebrările frumoase din biserici, este colindatul. Copii cu o sacoșă în mână merg din casă în casă și colindă primind dulciuri, bani, mere, nuci sau colaci. Le fel se întâmplă și în seara de anul nou, doar că atunci se îmbină colindatul cu uratul.

Citește mai mult »

Traian: Întâlnirea persoanelor văduve

Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă a persoanelor văduve. Evenimentul a fost organizat de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi l-a avut drept coordonator pe pr. Felician Tiba. Tema întâlnirii a fost: „Foc am venit să arunc pe pământ”, inspirată fiind din Evanghelia după Sfântul Luca 12,49.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA