Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor – Program și înscrieri

În data de 26 iulie 2025, de ziua Sfinților Ioachim si Ana, în Bazilica Maria-Radna se va sărbători cea de a V-a Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor. Mottoul Zilei Mondiale este: „Binecuvântat este omul, care nu și-a pierdut speranta.” (Sir 14,2)

Programul este următorul:
Ora 9.30 – Sosire și posibilitate de spovadă
Ora 10.30 – Sfântă Liturghie
Ora 11.45 – Devoțiunea Calea Sf. Cruci
Ora 12.30 – Prânz (pentru cei care rămân și la programele de după-amiază)
Ora 13.30 – Impuls (în limba română în Bazilică, în limba maghiară în mănăstire, aula de la etalul II)
Ora 14.00 – Discuții în grupuri mici
Ora 15.00 – Adorație în biserică
Ora 15.30 – Plecare

Cei care doresc să participe, sunt rugați să se înscrie în Birourile Parohiale până la data de 22 iulie 2025.

Foto & sursa: gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Întâlnirea familiilor la Mailat

Sâmbătă, 28 iunie, ziua de dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Paul, a avut loc o întâlnire a familiilor, organizată de Biroul pentru Pastorația Familiilor din Dieceza de Timișoara și familia Konti. Evenimentul a avut loc pe plantația de lavandă „Lavandair” din Mailat, într-un cadru pitoresc, într-un sat mic situat între Arad și Timișoara.

Citește mai mult »

Continuă cursul pentru familii

Cursul pentru Familii Animatoare în Pastorația Familiilor, organizat de Oficiul pentru Pastorația Familiilor din Dieceza de Timișoara, început în anul 2024, a continuat cu anul II de studiu în 2025, cu o nouă întâlnire în zilele de 6 și 7 iunie, în casa Surorilor Mariane de Schönstatt Timișoara, sub îndrumarea Sorei M. Böbe Tari și a d-nei Helena Costescu, referent în Pastorația Familiilor.

Citește mai mult »

Impresii despre Pelerinajul Familiilor la Roma în Anul Sfânt 2025 – Interviu cu E.S. Iosif Csaba Pál episcop diecezan

Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA