Familia – Izvor de iubire și credință

Pe 31 mai domnii profesori ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” au avut parte de o zi de reculegere, meditație și bucurie petrecută alături de familii, într-un spirit de fraternitate și comuniune. Evenimentul a fost organizat de Pr. Mihai Vătămănelu, Vicar general și Pr. Mihai Tegzeș, Vicar cu pastorația familiilor, și a oferit tuturor celor prezenți o experiență profundă de reflecție și împărtășire.

Programul a inclus două meditații, discuții pe grupuri, momente de împărtășire și prânzul luat împreună, întărind astfel legăturile dintre participanți.

Pr. Mihai Tegzeș a vorbit despre Sacramentul Căsătoriei, evidențiind aspectele esențiale pentru o înțelegere profundă între soți, precum dialogul și timpul petrecut împreună.

De asemenea, Pr. Mihai Vătămănelu a abordat tema Spiritualității Conjugale, subliniind că cuplul trebuie să se lase antrenat în iubirea divină. Au fost evidențiate trăsăturile fundamentale ale vieții spirituale în familie, precum dialogul, iubirea divină, duioșia și rugăciunea în familie.

Toți cei prezenți ne-am bucurat de o zi plină de învățătură, reflecție și comuniune – un moment special dedicat aprofundării vieții de familie în lumina credinței.

Mulțumim Pr. Mihai Vătămănelu și Pr. Mihai Tegzeș pentru această inițiativă, care a reușit să ofere domnilor profesori un moment de inspirație și de întărire sufletească, ajutându-ne să găsim noi resurse spirituale pentru viața de familie.

 

Director,

Prof. Bianca Fernea

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

„Pentru noi sunteți un dar” – Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor 2025 în Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”

„Într-o lume grăbită, adesea neatentă la fragilitatea și înțelepciunea celor în vârstă, Biserica ne îndeamnă să nu uităm că bunicii și vârstnicii sunt adevărați martori ai speranței și ai credinței, stâlpi ai familiilor și ai comunităților noastre” – a transmis Preasfințitul Virgil cu prilejul Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor 2025 la Oradea, reiterând tema acestei zile – „Binecuvântat este omul care nu și-a pierdut speranța” (Sir 14,2).

Citește mai mult »

A V-a Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor va fi marcată la Oradea

Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor dorește să devină o tradiție care învață comunitățile noastre să îi pună din ce în ce mai mult în centru pe vârstnici, nu într-un mod extraordinar sau ocazional, ci într-un mod regulat și structural: „este o pedagogie care ne învață să recunoaștem rolul lor de neînlocuit ca păstrători ai memoriei, martori ai credinței și profesori de viață” cum spun organizatorii.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA