
Ziua Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor în Eparhia de Oradea
Să ştii să faci din fiecare an şi fiecare zi o bucurie! Sunt gânduri care ne însoţesc pe noi, vârstnicii din Asociaţia “Viaţa Ascendentă” de la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.
Oficiul Pastoral pentru Familie Nr. 547/09.05.2025
„Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Mt 18,20)
Familia este „biserica de acasă”, locul unde iubirea lui Dumnezeu prinde chip concret și viu. Dorim ca această zi să fie un timp de comuniune, rugăciune și întărire în credință, pentru a redescoperi împreună frumusețea spiritualității tainei căsătoriei – un drum de sfințenie trăit în fiecare zi, în micile gesturi de iubire, iertare și dăruire reciprocă.
Tema: Spiritualitatea tainei căsătoriei
Programul întâlnirii:
10:00 – Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae”
11:30 – Rugăciune pentru familii și cateheză în sala festivă a Liceului „Iuliu Maniu”
12:30 – Agapă fraternă în curtea liceului
Vă așteptăm cu drag, în spirit de rugăciune și comuniune!
PS! Pentru o cât mai bună organizare, Părinții Protopopi sunt rugați să centralizeze și să comunice Pr. Vicar cu pastorația familiilor Mihai Tegzeș, numărul total al participanților, până duminică 18 mai.
Cu arhierească binecuvântare,
† Virgil Bercea
Episcop greco-catolic de Oradea
Sursa: egco.ro

Să ştii să faci din fiecare an şi fiecare zi o bucurie! Sunt gânduri care ne însoţesc pe noi, vârstnicii din Asociaţia “Viaţa Ascendentă” de la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.