
Exerciţii spirituale pentru soţiile preoţilor din Episcopia de Oradea
,,Tu care eşti prezent în mine mai bun decât mine fă-mă prezent, prezenței Tale!’’
Oficiul Pastoral pentru Familie Nr. 547/09.05.2025
„Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Mt 18,20)
Familia este „biserica de acasă”, locul unde iubirea lui Dumnezeu prinde chip concret și viu. Dorim ca această zi să fie un timp de comuniune, rugăciune și întărire în credință, pentru a redescoperi împreună frumusețea spiritualității tainei căsătoriei – un drum de sfințenie trăit în fiecare zi, în micile gesturi de iubire, iertare și dăruire reciprocă.
Tema: Spiritualitatea tainei căsătoriei
Programul întâlnirii:
10:00 – Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae”
11:30 – Rugăciune pentru familii și cateheză în sala festivă a Liceului „Iuliu Maniu”
12:30 – Agapă fraternă în curtea liceului
Vă așteptăm cu drag, în spirit de rugăciune și comuniune!
PS! Pentru o cât mai bună organizare, Părinții Protopopi sunt rugați să centralizeze și să comunice Pr. Vicar cu pastorația familiilor Mihai Tegzeș, numărul total al participanților, până duminică 18 mai.
Cu arhierească binecuvântare,
† Virgil Bercea
Episcop greco-catolic de Oradea
Sursa: egco.ro

,,Tu care eşti prezent în mine mai bun decât mine fă-mă prezent, prezenței Tale!’’

În Sala de Conferinţe a Mănăstirii ,,Maica Domnului” a avut loc ieri seară, 27 octombrie 2022, începând cu ora 19.00, prima întâlnire cu familiile într-un nou format, dintr-o serie de opt, acestea urmând a se desfăşura în ultima joi din lună,…

Astăzi, 1 octombrie 2022, la Seminarul Teologic greco-catolic din Oradea, a avut loc Întâlnirea Preasfințitului Virgil Bercea cu familiile preoților și ale laicilor din Protopopiatul de Oradea, întâlnire care face parte din Planul pastoral eparhial pentru adulți și familii, și care va continua în săptămânile ce urmează în fiecare protopopiat.