INVITAȚIE – ÎNTÂLNIREA EPARHIALĂ A FAMILIILOR

Oficiul Pastoral pentru Familie Nr. 547/09.05.2025

„Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Mt 18,20)

Familia este „biserica de acasă”, locul unde iubirea lui Dumnezeu prinde chip concret și viu. Dorim ca această zi să fie un timp de comuniune, rugăciune și întărire în credință, pentru a redescoperi împreună frumusețea spiritualității tainei căsătoriei – un drum de sfințenie trăit în fiecare zi, în micile gesturi de iubire, iertare și dăruire reciprocă.

 Tema: Spiritualitatea tainei căsătoriei

Programul întâlnirii: 

10:00 – Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Nicolae”

11:30 – Rugăciune pentru familii și cateheză în sala festivă a Liceului „Iuliu Maniu”

12:30 – Agapă fraternă în curtea liceului

Vă așteptăm cu drag, în spirit de rugăciune și comuniune!

PS! Pentru o cât mai bună organizare, Părinții Protopopi sunt rugați să centralizeze și să comunice Pr. Vicar cu pastorația familiilor Mihai Tegzeș, numărul total al participanților, până duminică 18 mai. 

 

Cu arhierească binecuvântare,

† Virgil Bercea

Episcop greco-catolic de Oradea

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Întâlnirea Eparhială a Familiilor la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea

Dacă într-adevăr suntem în lumină, vedem rănile pe care ni le producem unii altora, jignirile și încercăm să le îndreptăm. În lumină, întotdeauna îmi văd mai întâi greșeala și am curajul să fac un pas către celălalt. În lumină, în demnitate și în libertate, lumina este Cristos. În El putem cu adevărat să iertăm cuvintele grele, să înțelegem momentele de singurătate ale celui de lângă noi și să ne dăm seama că unul este obosit sau că are momente în care trebuie să stea singur.

Citește mai mult »

Zi de reculegere pentru adulți și familii la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea

Sâmbătă, 14 martie 2026, Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea a găzduit o zi de reculegere dedicată adulților și familiilor, organizată în contextul pregătirii spirituale pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Întâlnirea a fost o ocazie de comuniune, reflecție și aprofundare a misterului credinței, reunind credincioși care au dorit să petreacă împreună un timp de rugăciune și meditație.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA