Cireşoaia: Misiuni populare dedicate familiei
Patru au fost temele predicilor: „Familia, ce ne mai spune familia astăzi?”, „Familia pe calea crucii”, „Provocările de astăzi ale familiei” şi „Familia – laboratorul milostivirii”.
Misiunile populare sunt un popas şi o ocazie privilegiată de a regăsi calea spre Dumnezeu. Făcând o comparaţie, am putea spune că viaţa noastră se aseamănă cu o călătorie în pustiu. Furtunile ne înconjoară, se abat deseori asupra noastră: în familie, la serviciu, pe stradă. Ne lovesc în drumul vieţii mijloacele mass-media: televizor, internet, idei greşite despre viaţă etc. E necesar, din când în când, să ne oprim, pentru a nu fi orbiţi în credinţa noastră de toate acestea, să medităm, să vedem care este drumul, calea cea bună, calea care ne conduce la liman, la scopul existenţei noastre, la fericire, la Dumnezeu.
Acest popas spiritual sunt tocmai sfintele misiuni populare. Cristos vă cheamă, pe toţi ne cheamă; îi cheamă mai cu seamă pe cei care se simt mai împovăraţi de păcate şi încercări, aşa cum i-a chemat şi pe ucenicii săi atunci când erau obosiţi, împovăraţi de ispite, de temeri, de încercări: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Sfintele misiuni populare sunt zile de odihnă spirituală pentru fiecare dintre noi. Avem nevoie de ele. Să ascultăm de chemarea Mântuitorului.
Părintele Felician, prin har, credinţă şi tărie a reuşit în aceste zile să clarifice ce înseamnă viaţa de familie şi care sunt soluţiile la problemele actuale, ne-a dat o mână de ajutor în acest sens, ne-a ajutat să înţelegem că viaţa de familie poate să fie o cale de mântuire, că bărbatul şi femeia sunt complementari şi că prin căsătorie se pot armoniza.
În aceste zile ne-a spus că, pentru o căsătorie frumoasă, este necesar ca soţii să aibă răbdare unul cu celălalt, să participe la bunul mers al familiei, să-şi ofere cuvinte de încurajare şi atenţie, să aibă momente de apropiere, să aibă grijă unul de altul, aşa cum Cristos are grijă de Biserica sa, să se ajute unul pe altul pe calea sfinţeniei, aşa cum Duhul Sfânt ne ajută pe noi.
Îi mulţumim din inimă părintelui, pentru tot ce am trăit împreună în aceste zile, le considerăm un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu, care sunt folositoare pentru mântuirea noastră. Fiecare dintre noi, am primit cu entuziasm sfaturile care au fost spuse direct şi îmbrăcate cu umor, făcându-le astfel mai accesibile pentru a fi puse în practică în viaţa de zi cu zi.
Dumnezeu să-i răsplătească eforturile, răbdarea şi implicarea în viaţa comunităţii noastre, drumul să-i fie presărat cu florile binecuvântărilor şi înţelepciunea învăţăturii lui Isus să-i fie scut şi ajutor!
Comunitatea din Cireşoaia
Sursa: ercis.ro
- Data:
- Categories: Din Dieceze
Articole din aceiași secțiune ...
Rugăciunea soţilor care cer darul gingăşiei
În faţa defectelor noastre ajută-ne să nu fim nemiloşi unul faţă de celălalt, din contra, să ne acceptăm şi să ne iertăm cu bunăvoinţă, fără a pune vreo limită în respectul şi iubirea noastră.

Gherăeşti: Sărbătoarea Diecezană a Familiilor
Sâmbătă, 5 august 2023, în Parohia „Trupul şi Sângele Domnului”, din Gherăeşti a avut loc cea de-a X-a Întâlnirea Diecezană a Familiilor. Printre participanţi, dincolo de numeroasele familii care au venit din parohiile diecezei, s-au numărat: PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, Mons. Carlo Rocchetta, profesor emerit şi coordonator al Centrului Familial „Casa Tandreţii” din Perugia (IT), pr. Petrică Dăncuţ, decan de Piatra, precum şi un mare număr de preoţi.

Traian: Întâlnire cu bunicii şi cu vârstnicii
Ţinând cont de dorinţa Papei Francisc, de a celebra cea de-a III-a Zi Mondială a Bunicilor şi a Vârstnicilor, Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, în colaborare cu Centrul „Gaudium et Spes”, a organizat sâmbătă, 29 iulie 2023, o frumoasă şi rodnică întâlnire cu persoane vârstnice şi cu bunici din mai multe parohii din Dieceza de Iaşi.