Săbăoani: „Familia: speranţă dincolo de cruce”. Misiuni populare în Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul”

La iniţiativa Consiliului Pastoral Parohial, în perioada 27-30 martie 2025, în Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Săbăoani au avut loc misiuni populare pentru familii cu tema: „Familia: speranţă dincolo de cruce”. Moderatorul şi predicatorul acestor zile a fost părintele Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.

În cele patru zile de misiuni, părintele Felician a încercat să reanime în inimile credincioşilor speranţa că familia este locul în care un bărbat şi o femeia pot să trăiască o iubire autentică, în ciuda diferenţelor dintre ei. Familia este singurul loc în care un soţ şi o soţie îşi pot împlini vocaţia şi se pot sfinţi. De asemenea, părintele le-a arătat credincioşilor cum, înainte ca ei să trăiască suferinţa şi încercarea, Isus a făcut-o înaintea lor.

Zilele de misiuni au culminat sâmbătă, 29 martie, cu un pelerinaj jubiliar organizat de Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Săbăoani. Destinaţia a fost catedrala istorică, „Adormirea Maicii Domnului”, una dintre bisericile jubiliare ale diecezei noastre.

Misiunile s-au încheiat duminică, 30 martie, la Sfânta Liturghie de la ora 11.00, la sfârşitul căreia părintele predicator a împărţit indulgenţa plenară tuturor celor care au trăit aceste zile de har.

În continuare, redăm gândul de mulţumire adresat părintelui Felician de doamna profesor Valeria Gherguţ.

„Vă mulţumim, părinte Felician, şi vă suntem recunoscători că aţi acceptat invitaţia părintelui paroh de a ţine cuvântul de învăţătură în cadrul acestor misiuni populare. Motoul sub care s-au desfăşurat aceste zile dedicate familiei, şi anume «Familia , speranţă dincolo de cruce», cu siguranţă nu l-aţi ales la întâmplare. Experienţa pe care o aveţi ca şi director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi-a spus din plin cuvântul. Temele abordate şi expuse într-un limbaj atât de plastic au ajuns la inimile noastre şi ne-au ajutat să înţelegem că Dumnezeu în marea sa înţelepciune ne-a creat diferit, bărbat şi femeie, şi vrea ca noi să trăim viaţa de familie cu fidelitate dar şi cu bucurie, chiar dacă vom avea de parcurs propria «cale a crucii». De asemenea, ne-aţi întărit convingerea că noi suntem membrele Bisericii şi că Biserica susţine familia prin faptul că o preia încă de la momentul formării ei şi o poartă până la mormânt, binecuvântând-o şi stându-i alături în toate momentele cheie specifice vieţii ei. Mulţumim pentru sfaturile date, pentru încurajările şi clarificarea multor aspecte ce ţin de viaţa de familie. Vă mulţumim şi pentru faptul că ne-aţi însoţit ieri în pelerinaj la Iaşi, continuând şirul meditaţiilor şi hrănindu-ne cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. Acolo, în inima diecezei ne-am simţit ca o mare familie. Sufletele noastre au vibrat la unison şi am adus un pios omagiu celor care ne-au precedat în credinţă. Dumnezeu să vă răsplătească tot efortul şi să vă susţină în continuare cu harurile sale în nobila misiune pe care o desfăşuraţi.”

Denis Susanu

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Invitaţie la întâlnirea de toamnă a familiilor

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, începând cu ora 10.00, familiile din dieceză sunt invitate la Traian (jud. Neamţ), Centrul „Gaudium et spes”, pentru întâlnirea de toamnă. Tema întâlnirii este inspirată din imaginea Anului pastoral: „Ucenicii la Emaus” şi se numeşte: „Astăzi, pentru ce ne arde inima?” Invitatul special al întâlnirii este pr. Ioan Balan, paroh la Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău.

Citește mai mult »

Hălăuceşti: Familiile în sărbătoare

Sâmbătă, 2 august 2025, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, în Parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăuceşti, a avut loc cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Tema întâlnirii a fost: „Familia, şcoala coerenţei”. Au fost prezente familii din mai multe parohii ale diecezei.

Citește mai mult »

Hălăuceşti: Seara în care ne-a părut rău!

În perioada 31 iulie – 1 august 2025, în Parohia Hălăuceşti, ca pregătire pentru Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, au avut loc două zile de har, zile dedicate familiei şi speranţei creştine. Coordonatorul acestor momente speciale a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA