Întâlnirea Familiilor și Adulților din parohiile protopopiatului de Beiuș

„Care este darul cel mai mare pe care o familie îl poate oferi Bisericii și societății?” Răspunsul a devenit concluzia serii, în spiritul catehezei și al adorației Sfintei Euharistii: „Cel mai prețios dar al soților este comuniunea lor, iar acest dar trebuie oferit Bisericii și societății!”

La Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș a avut loc, duminică, 30 martie a.c., Întâlnirea Familiilor și Adulților din parohiile Protopopiatului de Beiuș, un moment de reculegere spirituală și rugăciune în contextul Postului Mare. Aceste întâlniri protopopiale semestriale fac parte din activitatea pastorală eparhială și sunt o continuare a Întâlnirilor eparhiale anuale, având drept scop atât catehizarea, cât și comuniunea interparohială.

Întâlnirea din acest an s-a desfășurat sub îndemnul Papei Francisc, adresat în cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor din 2022: „Familia este locul întâlnirii, al împărtășirii, al ieșirii din sine pentru a-l primi pe celălalt și a-i sta alături. Este primul loc în care se învață a iubi.” Preoți și credincioși din parohiile Protopopiatului de Beiuș, alături de credincioși de alte confesiuni, au răspuns invitației de a participa la acest moment de reculegere spirituală, adăpostindu-se la umbra „Crucii lui Isus”. Pentru a împărtăși această experiență și cu cei bolnavi sau aflați la distanță, evenimentul a fost transmis în direct pe grupul „BGC Beiuș” de pe platforma Facebook.

Prima parte a întâlnirii s-a desfășurat în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș. Corul bisericii „Ioan Bușiția”, împreună cu membri ai corului Asociației „Avram Iancu”, a deschis seara prin interpretarea cântării „Sus pe muntele Calvar”. Părintele protopop Zima Zorel, paroh de Beiuș, a susținut cateheza întâlnirii, urmată de celebrarea Binecuvântării Euharistice, oficiată de părintele Ghiurcă Emil, paroh de Ștei, și de părintele Jitaru-Sel Anton, paroh romano-catolic de Beiuș.

În cateheză, părintele Zorel Zima a abordat tema „Euharistia și Liturghia familiei”, bazată pe un material propus de Vicariatul pentru Pastorația Familiilor și Adulților al Episcopiei de Oradea. Tema a oferit un parcurs de reflecție și rugăciune asupra marelui dar pe care soții îl primesc prin Sacramentul Căsătoriei. „Acțiunea liturgică pe care Isus o săvârșește în Euharistie își află continuarea, ecoul și actualizarea în viața de cuplu și de familie. Așa cum Isus dorește să îi întâlnească pe toți în mod direct prin prezența Sa în Euharistie, tot astfel, prin semnul sacramental al căsătoriei, El vrea să se apropie, să atingă și să își arate iubirea față de toți cei care sunt încă departe de cenacol. (…) Prin dăruirea reciprocă a soților, Isus exprimă iubirea Sa necontenită față de omenire și de Biserică”, explică pr. Renzo Bonetti, autorul cărții catehetice Liturghia familiei. Cuplul – sacrament al iubirii. Părintele Zorel a așezat această cateheză în contextul Postului Mare, ca memorial al Misterului Pascal – mister al dăruirii infinite a iubirii lui Dumnezeu.

Cateheza s-a încheiat cu o întrebare menită să provoace la reflecție: „Care este darul cel mai mare pe care o familie îl poate oferi Bisericii și societății?” Răspunsul a devenit concluzia serii, în spiritul catehezei și al adorației Sfintei Euharistii: „Cel mai prețios dar al soților este comuniunea lor, iar acest dar trebuie oferit Bisericii și societății!”

Momentul catehetic, seara penitențială și unitatea în adorația sacramentală s-au încheiat cu un timp de dialog și comuniune în sala Oratoriului „Colț de Rai”, într-o atmosferă de ospitalitate oferită de Reuniunea Mariană și cu dorința unei reîntâlniri cât mai curând.

Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Curs de formare spirituală a familiilor formatoare Timișoara, 25-27 octombrie 2024 – susținute de don Renzo Bonetti

„Dar dumneavoastră, ce faceți pentru parohie?

Ea mi-a răspuns: În fiecare săptămână predau catehismul.

Cât timp predați catehismul?

O oră.

Cât timp vă ia să vă pregătiți?

Două ore.

Să înțeleg că dumneavoastră dați trei ore din viață parohiei în fiecare săptămână? Dar dacă eu v-aș cere să nu mai faceți catehism, ci să-mi dăruiți toate celelalte ore din săptămână, deoarece parohia are nevoie de căsătoria dumneavoastră, și nu de catehismul dumneavoastră, ce ați răspunde?”

Parohia are nevoie de felul în care tu, persoană căsătorită, îți trăiești vocația: frumusețea vieții tale de persoană căsătorită este o cateheză zilnică pentru cei care locuiesc în preajma ta. Calitatea vieții tale de cuplu (împreună cu soțul) poate deveni un ideal pentru tinerii din ziua de astăzi care nu știu dacă să se căsătorească sau nu.

Însă voi, soții, preferați să faceți o faptă bună în loc să vă cultivați căsătoria.

Dragi soți, este nevoie să vă iubiți propria viață de soți, adică este nevoie să arătați un interes puternic pentru viața perechii voastre și să o puneți întotdeauna pe primul loc, pentru că în relația voastră se oglindește iubirea lui Dumnezeu.

Citește mai mult »

Festivalul Familiilor 2024 la Maria Radna

Oficiul Diecezan pentru Pastorațja Familiilor al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara a organizat sâmbătă, 21 septembrie 2024, între orele: 9.30 – 17.00 Festivalul Familiilor la Maria Radna cu tema: „Sacramentul căsătoriei, o legătură dinamica fără compromisuri”. Evenimentul a decurs în limbile română și maghiară. Întâlnirea a început cu Sf. Liturghie celebrată în Bazilică. Programul a mai cuprins: o conferintă, program diversificat pentru copii şi tineri, spectacol şi muzică religioasă pentru tineret, Adorație Euharistică. În urma evenimentului participanții au relatat următoarele:

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA