Misiuni populare despre familie la Belcești

Credincioșii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Belcești au trăit momente unice, de har și binecuvântare, deoarece, la inițiativa părintelui paroh Daniel Frâncu, în perioada 7-9 martie 2025, s-au desfășurat misiuni populare având ca scop reînnoirea spirituală a comunității prin aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, prin practicarea rugăciunii și a meditației, punând în practică iubirea. Predicile au fost ținute de pr. Ioan Balan, propunând tema „Familia, locul de întâlnire cu Dumnezeu”. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Sescu.

Misiunile au început vineri, 7 martie cu devoţiunea Calea Sfintei Cruci, aflându-ne în Postul Mare, şi s-au încheiat duminică, 9 martie, cu Sfânta Liturghie care a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.

La deschiderea misiunilor am avut binecuvântarea de a-l avea prezent în mijlocul nostru pe părintele Daniel Iacobuţ, decan de Iaşi, care ne-a introdus în temă, spunându-ne că misiunile populare sunt exerciţii spirituale care îl aduc pe Dumnezeu mai mult în inimile noastre.

Pe parcursul acestor trei zile pline de har şi de binecuvântare, părintele predicator a evidenţiat cinci meditaţii: „Criza în care se află familia”, „Dumnezeu cheamă”, „Dumnezeu cheamă la viaţă”, „Dumnezeu cheamă la sacrificiu” şi „Dumnezeu cheamă la iubire”.

În prima zi, pr. Ioan Balan a scos în evidenţă valoarea familiei şi crizele prin care trece familia în zilele noastre. De asemenea, a punctat că Dumnezeu are un plan cu fiecare familie şi familia este darul lui Dumnezeu care uneşte prin iubire, prin sacramente şi prin copii.

A doua zi, a vorbit despre chemare, chemarea la viaţă şi chemarea la sacrificiu.

Dumnezeu cheamă pe fiecare om. Fiecare om este înzestrat cu o chemare, căci izvorul vocaţiilor este Dumnezeu.

Chemarea la viaţă – Dumnezeu cheamă la viaţa veşnică prin oferirea Sfintei Euharistii.

Chemarea la sacrificiu – fiecare om suferă, însă numai Isus Cristos prin răstignire ne poate da sens suferinţelor noastre.

A treia zi, ultima meditaţie pe care a expus-o pr. Ioan Balan a fost despre chemarea la iubire. În această zi a scos în evidenţă valoarea iubirii. Omul are nevoie de iubire, dar ce este iubirea? Iubirea este o fărâmă din Dumnezeu.

La încheierea misiunilor populare, părintele paroh Daniel Frâncu a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate, episcopului Petru Sescu, preoţilor prezenţi la altar şi tuturor credincioşilor care s-au implicat fizic şi spiritual în aceste zile.

Andreea Trifaş

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Familiile diecezei în drum spre Prăjeşti (BC)

Sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 9.30, în Parohia Prăjeşti, Decanatul de Bacău-Est, va avea loc cea de-a XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Invitat special – care va ţine şi cateheza zilei – va fi pr. dr. Fabian Măriuţ, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul curiei Arhidiecezei de Bucureşti, originar din Prăjeşti. Tema întâlnirii este inspirată din anul pastoral în curs şi este: „Familia, speranţa Euharistiei”.

Citește mai mult »

Horpaz: Întâlnirea familiilor din grupul „Tandem”

Sâmbătă, 6 iunie 2026, a avut loc la casa de vară din Horpaz a Seminarului întâlnirea familiilor care au parcurs sau sunt pe cale să parcurgă temele itinerariului de creştere în harul căsătoriei numit „Tandem”. Familiile acestor trei grupuri au trăit o jumătate de zi de profundă comuniune prin Sfânta Liturghie, momente de împărtăşire şi de voie bună.

Citește mai mult »

Traian: Asociaţia „Familia şi Viaţa” la ceas aniversar

Într-o atmosfera de profundă emoţie şi bucurie membrii Asociaţia „Familia şi Viaţa” împreună cu colaboratorii şi voluntarii acesteia s-au întâlnit la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian sâmbătă, 30 mai 2026 pentru a aniversa împlinirea a 20 de ani de activitate în slujba familiei şi a vieţii, sub coordonarea Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Diecezei de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA