CEDO: Europa nu poate fi forţată pentru redefinirea căsătoriei

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că refuzarea recunoaşterii „căsătoriilor” homosexuale nu încalcă Convenţia Europeană privind Drepturile Omului. În decizia din 16 iulie, Curtea explică faptul că în timp ce „unele state au extins căsătoria la parteneri de acelaşi sex”, legile europene care stabilesc dreptul pentru bărbaţi şi femei de a se căsători în mod liber „nu pot fi interpretate ca impunând o obligaţie asupra statelor pentru a oferi acces la căsătorie cuplurilor de acelaşi sex”.

Foto: ro.wikipedia.org

Plângerea la Curtea Europeană pentru Drepturilor Omului a venit după ce Finlanda a refuzat să recunoască unui bărbat schimbarea de sex din 2009.

Finlanda, care nu recunoaşte „căsătoriile” homosexuale, a spus că nu poate să recunoască schimbarea de sex a unei persoane valid căsătorită cu o persoană de alt sex. Ţara susţine că poate să recunoască noua identitate de gen a reclamantului doar dacă îşi dizolvă căsătoria cu soţia prin divorţ sau transformând căsătoria în parteneriat civil. Reclamantul susţine că refuzarea acceptării „căsătoriilor” homosexuale şi impactul asupra recunoaşterii noii sale identităţi, feminine, reprezintă o violare a drepturilor sale umane. Camera Superioară a Curţii Europene pentru Drepturile Omului a concluzionat că refuzul Finlandei de a recunoaşte „căsătoriile” homosexuale nu violează Convenţia Europeană privind Drepturile Omului. În timp ce convenţia stabileşte că perspectiva „căsătoriei şi de a avea o familie” reprezintă un drept, Curtea afirmă că documentul nu poate fi interpretat ca cerând căsătoria să fie definită într-un mod care să includă cuplurile de acelaşi sex.

Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, explică Curtea, „conservă conceptul tradiţional de căsătorie ca fiind între un bărbat şi o femeie”. Curtea mai spune că reclamanţii nu pot pretinde „că există vreun consens european în a permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex”, dat fiind că doar 10 state membre ale Uniunii Europene recunosc astfel de uniuni, iar majoritatea ţărilor recunosc căsătoria strict ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

COMECE către UE: Căsătoria este între bărbat şi femeie

Episcopii europeni critică deschis decizia Curţii Europene de Justiţie privind recunoaşterea uniunilor între persoane de acelaşi sex. Aceasta va avea un impact asupra certitudinii juridice şi ar putea duce la „evoluţii negative în alte domenii sensibile”, deschizând calea pentru „abordări juridice similare viitoare privind mamele surogat”.

Citește mai mult »

„Familia creștină: Speranța Europei” – Întâlnirea episcopilor și a directorilor naționali pentru familie și viață

Excelența Sa Msgr. Leo CUSHLEY, Arhiepiscop de St Andrews & Edinburgh și Președinte al Comisiei CCEE pentru Familie și Viață, a deschis lucrările, subliniind că învățătura Bisericii despre căsătorie, familie și viață este mai relevantă ca niciodată pentru Europa de astăzi. El a făcut referire la tema întâlnirii „Familia creștină: Speranța Europei” și i-a încurajat pe participanți să împărtășească experiențe și bune practici pentru întărirea familiilor, ca inimă a vieții creștine și semn de speranță pentru viitorul continentului.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA