
Pildeşti: Zi de reculegere pentru familii
Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii, predicator fiind pr. Lucian Horlescu, OFMConv.
Emisiunea „Sub semnul crucii”, transmisă în fiecare joi, la ora 19.00, la televiziunea naţională Apollonia TV, continuă seria de discuţii lunare despre evenimente din viaţa Bisericii. Invitaţii acestei ediţii, pr. Felician Tiba, coordonator al pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, şi sr. Tarcisia, din Congregaţia „Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus”, ne povestesc despre cum a fost a zecea întâlnire de iarnă a familiilor de la Centrul „Gaudium et Spes”, din Traian, jud. Neamţ.
Ediţia din această săptămână propune o discuţie despre familie făcută în familie împreună cu familiile. Parohul comunităţii din Traian, pr. Eduard Patraşcu, a fost prezent la această întâlnire. Coordonatorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiilor din Dieceza de Iaşi, pr. Felician Tiba, a fost prezent. Familii din Dieceza de Iaşi, care au avut posibilitatea, au fost prezente. Sr. Tarcizia, care vine dintr-o familie şi slujeşte în familia „Surorilor Misionare ale Pătimirii lui Isus” din Butea, a fost prezentă cu mărturia ei despre familie. Urmărită până la final, emisiunea te face să simţi cum familia este mult mai mare şi că alături de păstori te poţi îmbogăţi.
„Sub semnul crucii” ne desfăşurăm activităţile noastre, fericite sau cu provocări, dar întotdeauna cu bucurie şi încredere că există speranţă de mai bine. Haideţi să ne cunoaştem între noi „Sub semnul crucii”!
Vizionare plăcută!
Sursa: ercis.ro

Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii, predicator fiind pr. Lucian Horlescu, OFMConv.

În Parohia Berzunţi, între 6 şi 8 decembrie 2024 s-au desfăşurat Zile dedicate familiei în lumina anului pastoral, predicator fiind pr. Felician Tiba. La Liturghia de încheiere, duminică, 8 decembrie, celebrant principal a fost Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, concelebrând pr. Felician Tiba, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă şi pr. Pavel Beşleagă, parohul comunităţii.

Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian va avea loc o întâlnire cu persoanele văduve. Tema propusă spre meditare este „Discipoli misionari cu «regim» special”, cu aluzie directă la statutul specific persoanelor văduve, şi va fi propusă de către o persoană de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.