Să vorbim mai mult despre faptele lui Dumnezeu – Curs de formare pentru familii

În perioada 17-18 ianuarie 2025 a avut loc în casa comunitară a Surorilor Mariane de Schönstatt din Timișoara întâlnirea cu tema „Familia animatoare” din cadrul cursului de formare a familiilor animatoare. Cu această întâlnire s-a încheiat primul an. La sfârșitul perioadei de doi ani, familiile absolvente vor putea sprijinii munca de pastorație a familiilor din parohii.

Programul a fost compus din momente de comuniune, rugăciune, liturghie, dar și aprofundarea relației matrimoniale prin jocuri interactive și prelegere.

Liturghia a fost celebrata de părintele Zsolt Szilvagyi, vicar responsabil cu pastorația. În cadrul sfintei liturghii părintele ne-a vorbit despre milostivire, despre a fi milostivi cu noi înșine și cu capacitățile noastre.

Pentru a fi animatori buni e nevoie să fim soți buni. Din această paralelă referentul a subliniat următoarele:

Să vorbim mai mult despre ceea ce face Dumnezeu în viețile noastre cu soțul/soția și cu familiile.

Să purtăm în inimă familiile animate și să le purtăm de grijă în măsura în care timpul ne-o permite.

Să căutăm frumosul din soț/soție – să căutăm frumosul din cealaltă familie, să ne bucurăm de ceilalți.

Să exersăm mult practicarea iubirii aproapelui.

Vă recomandăm și dumneavoastră tema propusă: Să citim cartea Faptele Apostolilor începând cu capitolul 9 pentru a observa cum a trăit sfântul Paul pentru „ai săi”.

Programul s-a încheiat cu o rugăciune. Mulțumim foarte mult Sorei M. Emese și domnișoarei Kati Zöld pentru activitățile realizate cu copiii.

 

Helena Costescu

Sursa: profamiliatm.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

„Visăm un țel, să-l facem fericit pe cel de lângă noi” – Cină romantică în cadrul Săptămânii Căsătoriei în Parohia Reșița-Govândari

Ca și creștini, putem visa mai profund, la o vocație sau un partener de viață potrivit, de asemenea putem visa chiar și cum am putea să ne facem partenerul să zâmbească sau să se simtă special în diferite momente și ocazii. Practic visăm un țel, să-l facem fericit pe cel de lângă noi … nu???

Citește mai mult »

Săptămâna Căsătoriei în Dieceza de Timișoara

În perioada 9-16 februarie 2025 în comunitățile și parohiile Diecezei de Timișoara va avea loc „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorității și sănătății familiei. În cadrul acestei săptămâni vor avea loc diferite programe organizate de către și pentru familii sau cupluri. Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiei invită cuplurile căsătorite să participe în doi la următoarele evenimente. Pentru mai multe detalii accesați https://www.facebook.com/pastoratia.familiilor.timisoara/

Citește mai mult »

„Crăciunul este izvorul speranței noastre” – Mesajul de Crăciun al E.S. Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara și Președinte al Comisiei pentru Familie în cadrul Conferinței Episcopale din România:

Prin urmare, iubiți frați și surori, relația cu Domnul nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Atunci când cineva nu are o relație vie cu El, începe să caute înlocuitori pentru a umple acest gol. Însă, de cele mai multe ori, acest lucru conduce la fundături și în cele din urmă la dezamăgire. În religiozitatea noastră trebuie, de asemenea, să fim atenți să construim o relație adevărată cu Dumnezeu. Nici El, nici sufletele noastre nu se mulțumesc cu simple acțiuni exterioare și mecanice.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA