Acţiunea Catolică: Invitaţie la o zi de formare pentru adulţi cu tema „Familia creştină şi mărturia ei” la Valea Mare

Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” Iaşi organizează o zi de formare adresată membrilor şi simpatizanţilor sectorului adulţi din parohiile Diecezei de Iaşi. Activitatea cu tema „Familia creştină şi mărturia ei!” şi moto: „Acesta este drumul: mergi pe el!” (Is 30,21) va fi găzduită de Parohia „Sfântul Mihail” din Valea Mare, Bacău.

Această zi va fi o înlănţuire de rugăciune, reflecţie, învăţare, acţiune şi bucurie, toate având ca scop principal evanghelizarea şi transmiterea mesajului speranţei creştine în lume prin mărturia simplă a familiei, demonstrând că suntem o asociaţie care vrea să dea viaţă comunităţilor noastre.

Programul zilei cuprinde următoarele momente:

9.00 – Primirea participanţilor

9.30 – Rugăciunea de deschidere

10.00 – Moment formativ: „Familia creştină şi mărturia ei”

10.45 – Pauză

11.00 – Adoraţie euharistică

12.00 – Sfânta Liturghie

13.00 – Prânzul (din pacheţele)

14.00 – E timpul şezătorilor

15.45 – Rugăciunea de încheiere

Aşteptăm participarea tuturor membrilor şi simpatizanţilor sectorului adulţi din zonele Roman, Iaşi şi Bacău, însoţiţi de asistenţi spirituali. Pentru buna organizare rugăm responsabilul parohial să înscrie grupul până luni, 20 ianuarie, completând formularul de aici.

Fiecare participant este încurajat să susţină activităţile asociaţiei cu 15 lei.

Să ne vedem cu bucurie!

Echipa diecezană a sectorului adulţi
Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” Iaşi

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Invitaţie la întâlnirea de toamnă a familiilor

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, începând cu ora 10.00, familiile din dieceză sunt invitate la Traian (jud. Neamţ), Centrul „Gaudium et spes”, pentru întâlnirea de toamnă. Tema întâlnirii este inspirată din imaginea Anului pastoral: „Ucenicii la Emaus” şi se numeşte: „Astăzi, pentru ce ne arde inima?” Invitatul special al întâlnirii este pr. Ioan Balan, paroh la Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău.

Citește mai mult »

Hălăuceşti: Familiile în sărbătoare

Sâmbătă, 2 august 2025, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, în Parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăuceşti, a avut loc cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Tema întâlnirii a fost: „Familia, şcoala coerenţei”. Au fost prezente familii din mai multe parohii ale diecezei.

Citește mai mult »

Hălăuceşti: Seara în care ne-a părut rău!

În perioada 31 iulie – 1 august 2025, în Parohia Hălăuceşti, ca pregătire pentru Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, au avut loc două zile de har, zile dedicate familiei şi speranţei creştine. Coordonatorul acestor momente speciale a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din Dieceza de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA