Acţiunea Catolică: Invitaţie la o zi de formare pentru adulţi cu tema „Familia creştină şi mărturia ei” la Valea Mare

Sâmbătă, 25 ianuarie 2025, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” Iaşi organizează o zi de formare adresată membrilor şi simpatizanţilor sectorului adulţi din parohiile Diecezei de Iaşi. Activitatea cu tema „Familia creştină şi mărturia ei!” şi moto: „Acesta este drumul: mergi pe el!” (Is 30,21) va fi găzduită de Parohia „Sfântul Mihail” din Valea Mare, Bacău.

Această zi va fi o înlănţuire de rugăciune, reflecţie, învăţare, acţiune şi bucurie, toate având ca scop principal evanghelizarea şi transmiterea mesajului speranţei creştine în lume prin mărturia simplă a familiei, demonstrând că suntem o asociaţie care vrea să dea viaţă comunităţilor noastre.

Programul zilei cuprinde următoarele momente:

9.00 – Primirea participanţilor

9.30 – Rugăciunea de deschidere

10.00 – Moment formativ: „Familia creştină şi mărturia ei”

10.45 – Pauză

11.00 – Adoraţie euharistică

12.00 – Sfânta Liturghie

13.00 – Prânzul (din pacheţele)

14.00 – E timpul şezătorilor

15.45 – Rugăciunea de încheiere

Aşteptăm participarea tuturor membrilor şi simpatizanţilor sectorului adulţi din zonele Roman, Iaşi şi Bacău, însoţiţi de asistenţi spirituali. Pentru buna organizare rugăm responsabilul parohial să înscrie grupul până luni, 20 ianuarie, completând formularul de aici.

Fiecare participant este încurajat să susţină activităţile asociaţiei cu 15 lei.

Să ne vedem cu bucurie!

Echipa diecezană a sectorului adulţi
Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” Iaşi

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Familiile diecezei în drum spre Prăjeşti (BC)

Sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 9.30, în Parohia Prăjeşti, Decanatul de Bacău-Est, va avea loc cea de-a XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Invitat special – care va ţine şi cateheza zilei – va fi pr. dr. Fabian Măriuţ, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul curiei Arhidiecezei de Bucureşti, originar din Prăjeşti. Tema întâlnirii este inspirată din anul pastoral în curs şi este: „Familia, speranţa Euharistiei”.

Citește mai mult »

Horpaz: Întâlnirea familiilor din grupul „Tandem”

Sâmbătă, 6 iunie 2026, a avut loc la casa de vară din Horpaz a Seminarului întâlnirea familiilor care au parcurs sau sunt pe cale să parcurgă temele itinerariului de creştere în harul căsătoriei numit „Tandem”. Familiile acestor trei grupuri au trăit o jumătate de zi de profundă comuniune prin Sfânta Liturghie, momente de împărtăşire şi de voie bună.

Citește mai mult »

Traian: Asociaţia „Familia şi Viaţa” la ceas aniversar

Într-o atmosfera de profundă emoţie şi bucurie membrii Asociaţia „Familia şi Viaţa” împreună cu colaboratorii şi voluntarii acesteia s-au întâlnit la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian sâmbătă, 30 mai 2026 pentru a aniversa împlinirea a 20 de ani de activitate în slujba familiei şi a vieţii, sub coordonarea Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Diecezei de Iaşi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA