CREZUL SOȚILOR – Pr. Renzo BONETTI

Curs de formare pentru preoți și soțiile lor  în anul 2022 

Cu binecuvântarea PS Virgil BERCEA

CREZUL SOȚILOR

Noi, perechea de soți în Cristos, credem în Tine, o, Dumnezeule,
Care ne-ai creat după chipul și asemănarea Ta,
ca să revelezi frumusețea Ta de unitate și deosebire în iubire.

Noi, soții, credem în Tine, o, Tată,
care ai creat toate lucrurile din jurul nostru
ca să arăți cât suntem de prețioși în ochii Tăi.
Noi, soții, credem că, încă de la început,
Tu ne-ai făcut părtași iubirii Tale, materne și paterne,
oferindu-ne darul de a-i naște și a-i educa pe fiii noștri, pe fiii Tăi,
ca să-i ajutăm să se maturizeze ca frați și surori. 

Noi, soții, credem în Tine, o, Isuse, Fiule al lui Dumnezeu,
Mirele omenirii și Mirele Bisericii noastre domestice,
Cel ce din iubire pentru noi, la împlinirea timpului, Te-ai întrupat
și, din iubire pentru noi, ai trăit și ai împărtășit
bucuriile și greutățile fiecărei familii umane.

 La Cana ne-ai dăruit primul semn al Prezenței Tale în viața noastră de soți,

pe Cruce ne-ai revelat o iubire nupțială, necunoscută nouă,
o iubire dispusă să se dăruiască în chip fidel și total,
iar în Euharistie ne-ai lăsat cea mai mare expresie a fiecărei iubiri nupțiale. 

Noi, soții, credem în Tine, o, Spirite Sfinte,
Dar permanent al lui Isus-Mire,
revărsat în inimile noastre ca sigiliu al legământului nostru,
Izvor mereu oferit iubirii noastre,
Putere în care se reînnoiește fidelitatea noastră,
Balsam care vindecă separările și încăpățânările noastre. 

Credem în Tine, o, Spirite Sfinte,
Care, făcându-ne părtași marelui Mister Nupțial,
ne faci capabili să trăim și să comunicăm
Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și a lui Cristos pentru Biserică,
primind și sfințind fiecare clipă a vieții noastre,
gustând frumusețea de a fi cu Isus „trup dat din iubire”.

 Credem în darul Sacramentului Căsătoriei,
care „schimbă la față” iubirea noastră de soț și de soție,
ca să o facă loc al prezenței lui Isus, semn al carității divine,
pentru ca fiecare familie, revelând natura genuină a Bisericii,
să devină Evanghelie vie printre oameni. 

Credem în darul Sacramentului Căsătoriei,
care consacră relația de soț și soție,
și creează o legătură unică și profundă între toate perechile căsătorite în Domnul,
în comuniune cu Păstorul și Mirele Bisericii locale,
împărtășind cu el darul și misiunea
de a edifica Comunitatea eclezială și socială. 

Credem în Tine, Isus-Mire,
Care rămâi credincios fiecărei perechi, chiar și când este în criză.
Credem că darul indisolubilității este semnul
Iubirii Alianței indisolubile dintre Dumnezeu și fiecare persoană. 

Credem că, în celebrarea Euharistiei duminicale,
fiecare familie poate redescoperi și trăi
vocația proprie de a construi și de a vesti Familia Mare a fiilor lui Dumnezeu,
deja începută în Biserica Ta și în drum spre împlinirea sa la sfârșitul lumii,
când Misterul nupțial al lui Dumnezeu va fi totul în toți,
și în Tine, Mirele nostru, vom trăi în veac cu Tatăl, în unitatea Spiritului.
Amin.

Introducere

„Crezul soților” este o mărturie a credinței, și este al „soților”. În acest Crez, Don Renzo Bonetti a cules și a unit toate acele adevăruri despre Sacramentul Căsătoriei care se află în documentele Magisteriului Bisericii.

Don Renzo a ținut 5 cateheze cateheze, în perioada 18-20 martie 2022, unui grup de preoți împreună cu soțiilor lor, cu ocazia Exercițiilor spirituale, la Pensiunea Cloț de Rai, Zalău, iar această lucrare ni le prezintă în transcrierea Părintelui Mihai Tegzeș. Don Renzo s-a folosit de nenumărate texte din Magisteriul Bisericii pentru a explica mai amănunțit conținutul „ascuns și bogat” din Crezul soților.

Sunt bucuros că lucrarea de față, Crezul soților, va putea să ajungă la cât mai mulți preoți din eparhia de Oradea și la soțiile lor pentru a-i hrăni cu bogățiile spirituale ale Sacramentului Preoției și ale Sacramentului Căsătoriei.

Preacucernici părinți, „Vă îndemn, din nou, – ca împreună cu soțiile voastre să arătați comunităților care v-au fost încredințate spre păstorire și Bisericii din întreaga lume frumusețea vieții preotului căsătorit, având în vedere faptul că taina Căsătoriei este «simbolul realităților intime ale lui Dumnezeu» (AL 11); și, vă urez ca împreună cu soțiile voastre să construiți comuniunea cu toate cuplurile de soți din jurul vostru, pentru a transforma fiecare familie în izvor de comuniune care creează relații și unește persoane, deoarece voi sunteți chemați să zidiți, să construiți Trupul mistic al lui Cristos.

Maria, Maica Sfântă să vă însoțească pe acest drum, iar Domnul să vă binecuvânteze mereu!

+ Virgil BERCEA

8.09.2021 – Nașterea Maicii Domnului

Prima cateheză

 Aș vrea ca în centrul acestor Exerciții spirituale să fie Isus.

Noi credem că Isus este viu: aceasta este puterea noastră și motivul pentru care ne aflăm aici. Numai cu această convingere putem participa la aceste Exerciții… Prin urmare, cel mai important lucru – la încheierea acestor Exerciții spirituale – dincolo de tot ceea ce eu vă pot spune, constă în faptul ca voi să răspundeți următoarei întrebări: „Ce dorește să-mi spună Isus mie, ca preot, și mie, ca soț?”…

În a cugeta despre soți, s-ar părea că ar trebui să ne oprim doar la aspectul pastoral al Sacramentului Căsătoriei. De fapt, a cugeta despre soți înseamnă a pătrunde în identitatea noastră, pentru a oferi mărturia noastră despre familie, pe care suntem chemați să o dăm la nivel mondial.

Nu ne putem comporta la fel ca majoritatea creștinilor, adică să plângem pentru că familiile se despart, ci a venit vremea să cunoaștem darul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit odată cu familia.

Familia este un dar, nu e o problemă!

Dacă vom privi familia ca dar, ne vom da seama că suntem chemați să dăm lumii o mare bogăție.

Nicio teorie antropologică, psihologică ori sociologică nu definește conținutul familiei așa cum îl exprimă revelația creștină.

Pentru a întări cele spuse, ar fi suficient să ne oprim asupra primei strofe din „Crezul soților”:

„Noi, perechea de soți în Cristos, credem în Tine, o, Dumnezeule, care ne-ai creat după chipul și asemănarea Ta, ca să revelezi frumusețea Ta de unitate și deosebire în iubire”.

Vom sublinia unele aspecte din acest paragraf.

Nu există nimic în lumea creată care să-L „conțină” (cuprindă, exprime) pe Dumnezeu așa cum Îl conține soțul-soția. Cu privire la acest adevăr, numeroși preoți sunt ingenui, căci sunt mai capabili să vadă Fața lui Dumnezeu în frumusețea munților acoperiți de zăpadă, într-un frumos apus de soare, în varietatea florilor și poate că-i invită și pe tineri să vadă frumusețea Domnului în aceste realități ori în contemplarea cerului înstelat. Cugetă la măreția și la frumusețea lui Dumnezeu privind cerul înstelat… Însă florile nu spun cum trăiește Dumnezeu, nici cerul înstelat și nici apusul soarelui…

În afară de soți, nu există nimic pe lume care să vestească felul în care trăiește Dumnezeu. Iar noi, creștinii credincioși și formați, nu suntem capabili să citim acest adevăr, să vedem prezența lui Dumnezeu în soți…

Dacă soții sunt chip și asemănare, ceva din Infinit se află în ei.

Ați descoperit ceva din Infinit în experiența voastră de soți?

Ați descoperit ceva în viața voastră de soți, cu privire la faptul că sunteți chip și asemănare a lui Dumnezeu? Sau ați văzut doar limitele vieții voastre de soți, pentru că soțul vostru este „așa”, pentru că pruncii voștri sunt „așa”?

Știm citi cărțile din hârtie, dar nu știm citi cărțile din „trup”.

Fiecare pereche de soți este o fațadă a Feței lui Dumnezeu, mai mult decât toate fațadele bisericilor noastre. Dar, din păcate, noi nu știm citi acest adevăr.

Cum putem citi/întrezări Infinitul în viața soților?

În noi – la fel ca în fiecare om – totul poate fi măsurat la nivel fizic, biologic.

Am reușit să inventăm o formă de măsurare a inteligenței, și o numim coeficient de inteligență.

Cum de iubirea soților nu se poate măsura? Nici psihologia nu măsoară cantitatea iubirii, ci măsoară doar calitatea cu care se exprimă iubirea, diferitele feluri în care se exprimă iubirea… Dar nu poate măsura cantitatea iubirii.

Pornind de la experiența voastră (de soți), dacă cineva v-ar fi întrebat când erați logodiți și extrem de îndrăgostiți: „Cât de mult o iubești pe această femeie, cât de mult îl iubești pe acest bărbat?” Ați fi putut măsura cantitatea iubirii voastre?

De ce cantitatea iubirii nu poate fi măsurată?

Apoi, ați putea măsura iubirea pe care o aveți pentru fiii voștri?

De ce iubirea pentru fiii voștri nu poate fi măsurată?

De ce nu poate fi măsurată cantitatea durerii părinților care au pierdut un fiu?

Ca preoți, poate că a trebuit să anunțați niște părinți: „Fiul tău a murit într-un accident!” Întrebați-i, pe acel tată și pe acea mamă, dacă pot măsura durerea lor.

Dacă nu poate fi măsurată iubirea, nu poate fi măsurată nici durerea, dacă se pierde iubirea, adică cineva foarte drag…

Aduc un alt exemplu. Cum de calitatea bucuriei pe care o simt soții, atunci când fac dragoste, este unică pe lume? Și n-ar schimba-o cu niciun alt lucru… Ce fel de bucurie este?

Aduc un alt exemplu, mai semnificativ. Iubirea are o putere care depășește forța celui mai tare instinct pe care îl avem.

Noi toți cunoaștem instinctul sexual și puterea sa.

În iubire există un instinct care unește, având o forță ce depășește puterea celui mai tare instinct care există pe lume, cel al autoconservării.

Părinții care au fii ar fi dispuși să moară în locul fiului… Este adevărat că nu este normal un asemenea fapt…

De ce părinții spun înaintea unui fiu – și ar trebui să o spună și înaintea soțului și a soției – „Ar fi mai bine să mor eu!” Deși, din punct de vedere psihologic, această atitudine nu este normală… Însă părinții fac această afirmație pentru că iubirea pe care o au față de acea persoană – pentru fiul lor – este mai mare decât viața lor… Deci, preferă să moară ei în locul fiului…

Așadar, există ceva care este mai mare decât mine, ceva mai presus de reguli, de legi.

Un alt exemplu… De ce atunci când aflăm iubirea, ieșim din timp? Acest fapt îl experimentează în mod special logodnicii… „Cum? Deja a trecut o zi? A trecut deja o oră de când stăm împreună?” Tot la fel, timpul își pierde semnificația când soții fac dragoste… Căci atunci când soții ating un pisc al iubirii, al frumuseții iubirii, coordonatele timpului dispar… Iar ei ar vrea să oprească timpul. „Pentru că e atât de frumos să stăm aici, să facem trei colibe”.

De ce iubirea ne conduce dincolo de timp, deasupra timpului? Și de ce iubirea este superioară spațiului?

Am învățat acest adevăr atunci când, într-o vizită pe care am făcut-o în Brazilia, într-o zonă foarte săracă, dar marcată de frumusețea acelor soți îndrăgostiți… am înțeles că iubirea este la fel de frumoasă în situația cea mai săracă din lume, după cum este frumoasă în cel mai bogat palat din lume… Iubirea este singura care depășește toate diferențele noastre…

Am dat toate aceste exemple pentru a vă spune că „Chipul și asemănarea sunt în interiorul nostru”…

Ar trebui să vestim soților că există ceva infinit în ei… Și care, la nivel de experiență, se exprimă într-un alt mod: este sentimentul unei neîmpliniri continue, o continuă căutare a ceva mai mult. Prin urmare, soții ajung să spună: „Dacă soția mea ar fi fost așa… Dacă soțul meu ar fi fost altfel… Dacă am avea o casă diferită, dacă am locui într-o parohie diferită… Dacă am avea un loc de muncă diferit…”. Soții au o neliniște care nu mai depinde de lucrurile pe care le au în jurul lor… Lumea – în special soții – justifică propria neliniște cu tipul de soție, cu tipul de soț… Însă nu există soția perfectă și nici bărbatul perfect! Noi simțim o dorință după Infinit care niciodată nu poate fi săturată de nicio persoană…

Nu există niciun cuplu atât de grozav încât să nu aibă suferințe și limite.

Exprim acest adevăr într-un alt mod: ați auzit vreodată un om care să spună: „Am suficienți bani”? Sau un altul care să spună: „Nu mă mai iubi, căci sunt iubit suficient de mult! Nu mă iubi mai mult!”?

Cine dintre noi nu dorește să fie iubit și mai mult?

Cine dintre noi care, nefiind iubit, n-a început să elaboreze o predare, să simtă o resemnare interioară? „Trebuie să mă mulțumesc cu ce am!” Este o elaborare lentă care stinge flacăra dorinței după un „mai mult”… Pentru că mi se pare că situația externă mă împiedică să am împlinirea…

Repetarea actului conjugal… De ce simțim nevoia să tot repetăm actul conjugal? Pentru că pe cât este de frumos, pe atât de mult nu satură! Cuplul nu este săturat de actul conjugal, pentru că cuplul are dorul după Dumnezeu! Are dorul după o altă unire, căsătorie… Pentru că-n interiorul lor, soții au pecetea Treimii, mai mult decât rațele care au pecetea rațelor… Noi, soții, avem întipărită în interiorul nostru realitatea de „chip și asemănare”… ADN-ul nostru este treimic, dar trebuie să știm citi acest adevăr…

Când le vestim credincioșilor credința, ar trebui să le propunem interpretarea cea mai autentică a iubirii.

În acest chip și asemănare avem întreaga originalitate a iubirii soților.

E simplu să spunem „unitate și deosebire în iubire”. Dar această formă de viață a soților este unică! Nu există o altă formă de unire, comuniune, agregare, ca aceasta!

În termeni teologici, cuplul este unica formă de comunitate creată direct de Dumnezeu. Pe toate celelalte forme (comunități) le-am creat noi…

Cuplul este unitate și deosebire în iubire.

În viața de cuplu avem o deosebire totală, dar, în același timp, soții sunt un singur trup, o unitate totală! Iată de ce este important să știm citi Misterul Treimii, prezent în interiorul vieții cuplului.

În teza de doctorat intitulată „Analogia familială a Treimii”, autorul a luat în calcul toate textele, pornind de la cele ale Părinților Bisericii, până la cele din zilele noastre, pentru a sublinia că în realitatea bărbat-femeie se află chipul și asemănarea… Noi, ca preoți, știm citi prezența Treimii în viața cuplului? Noi știm folosi mult mai bine toate icoanele ca să-L vestim pe Dumnezeu, dar nu știm folosi icoana creată direct de Dumnezeu pentru a-L vesti. Nu știm folosi, din punct de vedere pastoral, această icoană a soților.

Iată motivul pentru care este important să cunoaștem chipul și asemănarea Treimii din interiorul soților!

Dar acest chip și asemănare pentru noi, creștinii, nu este o necunoscută!

Cum este chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Îmi poate da cineva cheia/passwordul ca să pătrund în interiorul acestei interpretări? Mi-a explicat cineva Chipul-asemănarea?

Noi, având în vedere pregătirea noastră, am putea răspunde: „Da, sigur! Există Cineva care ne-a arătat Fața Dumnezeului nevăzut: Isus Cristos”. Faceți legătura dintre chip-asemănare și Isus Cristos! Isus ne explică coordonatele cu care noi am fost creați!

Să citim al doilea paragraf:

„Noi, cuplul, credem în Tine, o, Tată, care ai creat toate lucrurile din jurul nostru, ca să arăți cât suntem de prețioși în ochii Tăi. Noi, cuplul, credem că, încă de la început, Tu ne-ai făcut părtași iubirii Tale materne și paterne, oferindu-ne darul de a-i naște și a-i educa pe fiii noștri, pe fiii Tăi, ca să-i ajutăm să se maturizeze ca frați și surori”.

Isus ne descoperă Fața Tatălui!

Din acest paragraf ne vom opri doar asupra unui aspect. În această cultură ecologică ce se manifestă tot mai mult, și noi suntem antrenați, dar fără să-i înțelegem semnificația, ca și creștini. Ne putem interesa de toată ecologia din lume, de ghețari, dar pentru noi, creștinii, este important ce scrie în acest al doilea paragraf al Crezului: „Ai creat toate lucrurile din jurul nostru ca să arăți cât suntem de prețioși în ochii Tăi”. Altfel spus, întreaga creație a fost făcută pentru a evidenția frumusețea realității bărbat-femeie. Dar pricepem cum cultura din zilele noastre ne invită să iubim mai mult pomii decât persoanele; ne face să apreciem varietatea animalelor, dar nu ne ajută să apreciem frumusețea bărbat-femeie. Dar adevărul este că întreaga frumusețe a Creației există pentru a vesti că fiecare pereche de soți este frumoasă!

Acest adevăr, aplicat vieții concrete a familiei, ne vestește că fiecare lucru frumos pe care-l avem în casă, îl avem doar pentru a scoate în evidență frumusețea soților. Din păcate, există soți care știu aprecia mai mult un obiect prețios, pe care-l au în casă, decât propriul partener de viață, ori viața lor frumoasă de soți.

Să ne întoarcem la realitatea de chip-asemănare pe care Isus ne-a revelat-o.

Vom porni de la un text din FC, 13:

„Isus Cristos descoperă adevărul originar al Căsătoriei, adevărul de la «început»… În sacrificiul pe care Isus Cristos îl face pe cruce pentru mireasa sa, Biserica, se descoperă pe deplin acel plan pe care Dumnezeu l-a întipărit în umanitatea bărbatului și a femeii, chiar de la crearea lor”.

Așadar, Isus Cristos descoperă adevărul originar al Căsătoriei.

Cât de mare responsabilitate avem noi, creștinii, într-o lume în care familia este în criză… Într-o lume în care este în curs o voință explicită de a șterge familia de pe fața pământului.

În Germania s-a aprobat o lege în baza căreia familia naturală poate fi înlocuită de familia pe care o persoană și-o alege… Acest fapt înseamnă că, după ce împlinesc 20 de ani, pot alege cine să fie tatăl meu, mama mea, fratele meu… Și se creează o familie pe care eu o aleg, alcătuită din cei pe care eu îi aleg… În această situație nu ne mai aflăm la nivelul divorțului de un soț, de o soție, ci este o formă de divorț de toate rudeniile.

Noi, creștinii, înțelegem darul pe care l-am primit prin revelație, faptul că ne-a fost descoperită realitatea bărbat-femeie?

Căci riscul pentru preoții căsătoriți constă în a privi la familie pornind doar de la propria experiență. Ei se gândesc că au unele probleme, unele dificultăți, și astfel, în mintea preoților, se naște ideea că familia ar fi o problemă…

Vă îndemn să înțelegeți această afirmație: „Isus Cristos revelează adevărul originar al Căsătoriei, adevărul de la «început»”. Înseamnă că fără Isus nu cunoaștem în profunzime adevărul Căsătoriei.

Ne este greu să vestim aceste lucruri soților din parohiile noastre, pentru că unii spun: „Suntem căsătoriți de douăzeci de ani, prin urmare, noi deja știm ce este familia!”… Iar când soții vorbesc astfel, înseamnă că n-au înțeles nimic! Există vreun om care poate înțelege în profunzime misterul lui Dumnezeu? De ce sfântul Pavel numește căsătoria „taină mare”? Credem că înțelegem în totalitate ce înseamnă „chipul-asemănarea”?

Trebuie să învățăm să fim foarte umili înaintea unei perechi de soți. Și niciodată să nu pretindem „Eu deja știu ce înseamnă. Știu destul”! Însă pentru preoții orientali, pretenția de a le ști pe toate este un dublu risc: fie pentru că sunt căsătoriți, fie pentru că au studiat… „Știu deja ce este Căsătoria. Știu deja ce este Sacramentul”. Vă mărturisesc că, după 30 de ani de când îl studiez, încă descopăr frumusețea care locuiește în Sacramentul Căsătoriei.

Ar trebui să cercetăm cu umilință taina Căsătoriei.

Pentru toți este o provocare autentică această aprofundare a Sacramentului Căsătoriei. Pentru că sunteți provocați să verificați ce este pentru mine – pentru noi – Căsătoria. Trebuie să verificați: până la ce punct cunosc întregul adevăr al Căsătoriei și, deci, calea pentru a realiza adevărul Căsătoriei…

În AL 59, stă scris:

„Nu se poate înțelege deplin misterul familiei creștine decât numai la lumina iubirii infinite a Tatălui care ni s-a descoperit în Cristos”.

Câți dintre voi – preoți căsătoriți – sunteți gata să spuneți: „Nu voi înțelege în profunzime căsătoria mea, fără să mă raportez la Isus Cristos”?

Acest fapt trebuie să ne conducă să pătrundem în Cristos…

În AL 77, stă scris:

„Căsătoria naturală se înțelege deplin numai la lumina împlinirii ei sacramentale”.

Altfel spus, numai Sacramentul Căsătoriei ne oferă înțelegerea deplină a Căsătoriei.

Noi, cei care avem Sacramentul Căsătoriei, ar trebui să fim lumina lumii și vizavi de Sacramentul Căsătoriei, dacă ne-am gândi că înțelegerea vieții noastre de soți are loc numai la lumina Sacramentului…

Textul din AL 77 continuă:

„Numai fixând privirea pe Cristos, cunoaștem în profunzime adevărul despre raporturile umane din cuplu”.

Așadar, numai fixând privirea pe Cristos, cunosc în profunzime adevărul Căsătoriei mele…

Vă împărtășesc că eu am intrat în această bogăție a Sacramentului Căsătoriei prin Euharistie: prin adorație și prin Împărtășanie! Căci în adorație și-n celebrarea Euharistiei am văzut nunta lui Cristos, care este dincolo de orice măsură. Voi știți ce înseamnă să faceți dragoste: foarte uniți, frumoși, fericiți, dar rămâneți doi… Mai mult, în momentul unirii voastre, voi experimentați deosebirea dintre voi: bărbatul experimentează că e bărbat, iar femeia experimentează că e femeie. Sunt un singur trup, dar sunt doi! În schimb, în Euharistie devenim una, rămânând doi… Dar devenim una!

Un părinte al Bisericii a spus: „Când mă împărtășesc, Trupul Său devine trupul meu, iar trupul meu devine Trupul Său, Spiritul Său devine spiritul meu, iar spiritul meu devine Spiritul Său”. Nu există pe pământ o atât de mare căsătorie ca aceea care se realizează prin Împărtășanie, la Euharistie! Iar Euharistia este doar vestirea unei unități pe care o vom avea în viața de dincolo.

Înțelegem de ce, numai având privirea fixată pe Cristos, noi cunoaștem adevărul… Fără Cristos, nu putem înțelege pe deplin Căsătoria.

Acest adevăr este o provocare pentru voi, atât ca preoți, cât și ca soți. Pentru că noi imediat vedem dificultățile soților, dar i-am învățat pe soții noștri creștini care este calea plinătății? Sau i-am învățat doar calea supraviețuirii, ori a rezistenței?

Dacă soții caută doar să supraviețuiască în Căsătoria lor, ori dacă-și trăiesc Căsătoria (rămân împreună) numai pentru că au fii, ori dacă un bărbat rămâne căsătorit numai pentru că are o femeie lângă el, care-i dă un echilibru, o mulțumire afectivă, sexuală… Ori dacă ați încetat să mai luptați în căsnicia voastră… Înseamnă că toate aceste lucruri pe care vi le-am spus le veți uita degrabă…

Însă cine trăiește Căsătoria, chiar cu trudă, cine trece prin unele încercări și neliniști, cine trăiește Căsătoria chiar cu un soț imperfect… Dar dacă soții caută semnificația: „De ce există Căsătoria noastră? Ce valoare are? Ce semnificație are Căsătoria mea pentru mine, care sunt preot, păstor? Ce semnificație are căsătoria mea pentru comunitate?” Cuplul nu-i doar sistemul care se îngrijește și hrănește noua comunitate… Cu alte cuvinte, cine caută calea spre un „mai mult”, iar eu vă urez ca Spiritul Sfânt să dărâme zidurile din interiorul unora dintre voi: zidurile celor care se mulțumesc cu Căsătoria lor, cu cât au, ca să apuce pe calea spre un „mai mult”… Pentru că doriți să știți motivul căsătoriei voastre, spre ce conduce Căsătoria? Dacă ne interesează să înțelegem cine este Cel care explică, revelează, descoperă, arată și realizează planul care e în interiorul Căsătoriei…

Nu cedați!

De ce Isus explică, arată Căsătoria?

Isus ne explică, ne arată căsătoria, pentru că El a trăit-o! A trăit-o pentru că împreună cu Tatăl și cu Spiritul a pregătit Căsătoria Sa.

Toată istoria VT este o încercare prin care Dumnezeu vrea să determine poporul (și omenirea) să se îndrăgostească de Dumnezeul său… În acest arc de timp, Dumnezeu le-a îndurat pe toate: „Iubirea toate le crede, toate le acoperă, toate le speră”. De câte ori Dumnezeu n-a reînnodat, n-a refăcut legământul cu poporul Său, pentru a determina poporul să se îndrăgostească de El?

„Cântarea Cântărilor” prezintă sinteza iubirii dintre Dumnezeu și poporul Său: Mirele care caută mireasa, o mireasă care se ascunde mereu de Dumnezeul ei… „Arată-mi fața ta! Lasă-mă să-ți cunosc glasul!” „Cântarea cântărilor” este un text care ne ajută să pătrundem în istoria iubirii, a căsătoriei lui Dumnezeu cu omenirea…

Apoi, prin profeți – Isaia, Iezechiel, Osea – Dumnezeu spune: „Așa cum un tânăr se căsătorește cu o fecioară, așa se va uni cu tine Dumnezeul tău”, sau „Tu nu vei mai fi numit pământ pustiu, ci mulțumirea mea”… Altfel spus, Dumnezeu găsește modul de a se căsători cu omenirea, iar această căsătorie să nu se mai rupă…

Gândiți-vă la doi îndrăgostiți care spun: „Nimic și nimeni, niciodată nu ne va despărți!”

Dacă am găsi o formă de asigurare pentru cei îndrăgostiți, care să le garanteze unitatea pentru vecie, toți ar încheia această asigurare… Dumnezeu a făcut-o!

Deci, să vedem „da”-ul Cuvântului lui Dumnezeu – „Tată, Mi-ai dat un trup. Iată, Eu vin să fac voia Ta” – și „da”-ul Mariei: „Fie mie după Cuvântul Tău!”

Avem aceste două „da”-uri, cel al Fiului lui Dumnezeu și cel al omenirii, prin glasul Mariei. „Și Cuvântul s-a făcut trup”. În acest moment, Dumnezeu și omenirea au devenit un singur trup.

Atenție! Cuvintele din Geneză: „Cei doi vor fi un singur trup” erau o pre-vestire a textului: „Și Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup”! Un singur trup!

Ce se întâmplă la Euharistie? Isus devine un singur trup cu fiecare dintre noi! Unde să ajungă? Într-un singur trup, cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Astfel, descoperim că în interiorul vieții de cuplu este ascuns misterul lui Dumnezeu.

Euharistia conține semnificația căsătoriei mele!

Nunta lui Cristos cu omenirea este explicarea căsătoriei mele.

Eu știu al Cui semn sunt.

Fiecare pereche de soți poate spune: „Știu al cui semn sunt împreună cu jumătatea mea”.

„Cuvântul s-a făcut trup”. Avem unitatea plină, totală, pe vecie, dintre Dumnezeu și omenire, fapt care ne este mereu amintit prin Euharistie, care este „Trup dat din iubire”.

În tradiția Orientală, unii Părinți ai Bisericii numeau Crucea „Patul matrimonial”. Și nu este o jignire a lui Cristos. Ce este, ce semnifică Cristos pe Cruce? Trup dat din iubire. Astfel, eu, în Cristos, aflu sensul trupului meu dăruit din iubire: eu, soțul, eu, soția, aflu plinătatea semnificației căsătoriei mele în Cristos. Descopăr secretul despre cum să astâmpăr setea mea după Infinit; descopăr cum să trăiesc Infinitul care este în noi.

Iată motivul pentru care Isus, Mirele omenirii, ne ajută să cunoaștem adevărul originar al Căsătoriei. Fiecare bărbat care se unește cu soția sa are întipărit în interiorul său acest dinamism divin.

Nu suntem creați după chipul și asemănarea maimuțelor, ci suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Cum ar trebui cultivată frumusețea relațională dintre soț și soție, începând cu dimensiunea sexuală afectivă și continuând cu tot ceea ce privește reciprocitatea lor: „În fiecare cuplu de soți este ascunsă sămânța divină a Căsătoriei lui Dumnezeu cu omenirea”. În Căsătoria umană este inclus un motor divin al Căsătoriei. Acesta poate funcționa în mod divin, pentru că este construit după modelul iubirii dintre Dumnezeu și omenire. Fiecare cuplu poate să spună: „Căsătoria noastră este organizată după modelul divin și ar putea să funcționeze atât în înălțimile stratosferice, cât și-n abisurile profunde ale vieții de zi cu zi”…

Acum înțelegem că numai în Cristos Căsătoria poate atinge plinătatea la care este orientată din interior.

A doua cateheză

Bine v-am regăsit pentru a împărtăși împreună credința!

Vă mărturisesc că viața mea de preot s-a schimbat atunci când am început să cred în Sacramentul Căsătoriei. Ca psiholog, mi se părea că un bărbat și o femeie care se căsătoresc nu mai au nevoie de nimic. Priveam căsătoria așa cum o văd toți, chiar și preoții: că nu este necesară credința în Căsătorie. Eram convins că bărbatul și femeia care se căsătoresc înfăptuiesc un lucru natural. Doar prin credință putem înțelege Sacramentul Căsătoriei, printr-o credință contemplativă, care privește cu ochii lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu a creat soții, „a văzut că a făcut un lucru foarte frumos”. Și este ciudat că realitatea care l-a uimit pe Dumnezeu este lipsită de atenția noastră. 

Numai diavolul cunoaște în profunzime misterul Căsătoriei, pentru că el este capabil să vadă taina adevărată a chipului și asemănării. Ceea ce noi nu vedem, diavolul vede.

Pe diavol nu-l deranjează bisericile, statuile și icoanele noastre, ci faptul că există cupluri care fac trimitere la Fața lui Dumnezeu.

Vă invit pe voi, preoți căsătoriți, să contemplați Taina Căsătoriei. Eu am mari așteptări de la Biserica Greco-Catolică, de la preoții căsătoriți…

Ca preoți, prin credința și prin pregătirea voastră teologică, trebuie să știți privi/recunoaște taina Căsătoriei voastre, viața cuplului vostru…

Vă fac cunoscut un paradox: în zilele noastre, noi, preoții, avem nevoie de mai multă credință în Sacramentul Căsătoriei decât în Euharistie. Deoarece, datorită formării noastre, imediat recunoaștem că acea pâine și acel vin sunt Trupul și Sângele lui Cristos… Însă a recunoaște în soții pe care-i avem în parohie realitatea de chip și asemănare, nu este atât de simplu. Dacă privim cu ochi umani, spunem: „Acești soți nu înțeleg nimic despre credință, nu se înțeleg”. Așadar, nu vedem adevărul ascuns în misterul bărbat-femeie.

Nu putem pretinde ca lumea, astăzi, să respecte soții, dacă noi, preoții, în credință, nu respectăm familia, nu o privim în profunzimea misterului ei…

Este important ca pe voi, în realitatea de soți, să vă atingă acest mesaj: „Viața mea de căsătorit, dincolo de imperfecțiunile ei, are legătură cu Dumnezeu, este chip și asemănare a Lui! Are legătură cu acel Dumnezeu pe care-L celebrăm în Euharistie”…

„Viața mea de căsătorit are un raport cu Cristos-viu!”

Fiecare dintre persoanele noastre are un raport cu Cristos prin Botez!

În zilele noastre, problema pastorației este lipsa catehizării baptismale. Toate problemele pastorației în Biserică se nasc din lipsa catehizării baptismale.

Noi discutăm despre pastorația/catehizarea copiilor, a tinerilor, a logodnicilor, a familiilor, a vârstnicilor, de formarea clerului… Începutul tuturor dificultăților Bisericii stă în faptul că a pierdut demnitatea baptismală. Problematicile legate de sacramentalitatea Căsătoriei, problemele ecleziastice, izvorăsc din lipsa conștiinței baptismale.

În Italia există pastorația persoanelor singure, oameni care la 40, 50 de ani încă n-au reușit să se căsătorească… Sunt persoane rătăcite. Sunt oameni care trăiesc nemulțumiți, sperând să găsească o femeie, un bărbat… Căci se întreabă: „Dacă nu mă căsătoresc, eu cine sunt, cine sunt în Biserică?” Cât suntem de departe de adevăr!!! Înseamnă că noi am șters Botezul!

În Botez, noi avem totul! Mai mult decât fiii lui Dumnezeu nu putem deveni!

Prin faptul că un preot devine protopop, ne putem întreba: acest titlu, ce adaugă la demnitatea Botezului său?

Când preoții pierd valoarea demnității de fii ai lui Dumnezeu, atunci au convingerea că între ei există unii care sunt mai importanți, mai valoroși, și unii care sunt mai puțin valoroși… Adică începem să ne clasificăm după modelul societății… Nu mai suntem poporul fiilor lui Dumnezeu.

Preoția, ca și Căsătoria, este un fel de „specificare” a Botezului, deci nu este o adăugare la Botez (cf. FC 56). În FC se spune că Taina Căsătoriei specifică (arată amănunțit) Botezul”. Sau în CBC, la 1534… Preoția specifică modul nostru de a fi botezați printre cei botezați… Căsătoria specifică modul nostru de a fi botezați în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Piscul, culmea este a fi fiii lui Dumnezeu.

Odată cu primirea Botezului, noi am devenit una în Cristos; aparținem Trupului lui Cristos. Sfântul Pavel ajunge să spună: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. La Botez am deveni împreună-trupești și împreună-sanguini cu Cristos.

Dintre toate titlurile, cel mai frumos este cel al fraternității dintre noi.

La lumina apartenenței noastre personale la Cristos, putem înțelege ce se întâmplă odată cu primirea Sacramentului Căsătoriei.

El este botezat, îi aparține lui Cristos, este al lui Cristos. Tot la fel, ea este a lui Cristos.

Dacă eu sunt al lui Cristos, mă pot dărui altcuiva? Dacă eu nu-mi aparțin, mă pot dărui? Dacă ea nu-și aparține, se poate dărui vreunui bărbat?

Dacă, prin Botez, niciunul dintre cei doi logodnici nu-și mai aparține sieși, ci-i aparține lui Cristos, cine-i poate dărui pe unul celuilalt?

Numai Cristos, căci fiecare îi aparține lui Cristos…

Să ne întoarcem la lucrurile fundamentale ale Liturghiei… Protagonistul Liturghiei este Domnul Isus Înviat! El celebrează, El consacră… El îi dăruiește pe soți pe unul celuilalt.

În ritul nostru bizantin această dăruire a unuia celuilalt se săvârșește prin preot. Preotul care celebrează este semnul lui Isus care-i dăruiește pe unul celuilalt… Preotul este glasul lui Cristos…

În ritul latin înșiși mirii, în numele lui Isus, se dăruiesc unul celuilalt, și nu în baza faptului că sunt propria lor proprietate. Dar nici mulți preoți nu au înțeles acest adevăr… Pentru că văd Căsătoria ca pe o autocelebrare a mirilor: doi laici care-și spun „da” și se dăruiesc unul altuia. Dar adevărul este că Cristos îi dăruiește pe unul celuilalt.

Când el (sau ea) se dăruiește celuilalt în numele lui Cristos, ei trăiesc în plinătate Botezul lor.

Unde ne conduce Botezul?

Să iubim așa cum iubește Cristos!

Dacă eu îi aparțin lui Cristos, care este piscul vieții mele spirituale?

Să iubesc așa cum iubește Cristos, până la a-mi da viața!

Atunci când două persoane se căsătoresc, trăiesc acel moment în dimensiunea pascală: „În numele lui Cristos, eu îți dau ție tot ce am și sunt”. Acesta este Paștele: paștele lui și al ei! Și împreună, pentru că, în interiorul Trupului lui Cristos, ei trăiesc dăruirea lui Cristos. Iar dăruirea reciprocă a mirilor este consacrată și asumată de însuși Cristos. Din această cauză, cei doi devin semn al lui Cristos Iubitorul, al lui Cristos care Se dăruiește. Nu-i mai aparțin lui Cristos în mod diferit, individual, ci-i aparțin lui Cristos ca „relație-de-iubire”, însușită în relația de iubire a lui Cristos… Așadar, ca relație, soții sunt purtători ai iubirii lui Cristos față de Biserică…

Această dăruire pascală a soților în documentul FC este numită „actualizarea Paștelui”. Dăruirea lor reciprocă nu mai coincide doar cu ritul, ci ritul Căsătoriei marchează doar începutul dăruirii lor pascale… Astăzi, la 10, 20 de ani după căsătoria voastră, voi, soții, sunteți chemați să fiți Paște, adică dar total față de jumătatea voastră. Astăzi sunteți chemați să trăiți plinătatea iubirii față de jumătatea voastră. Astăzi realizați botezul prin această dăruire reciprocă a voastră. Gândiți-vă de câtă iubire ați privat-o pe jumătatea voastră… Câtă iubire pe care ați fi putut să i-o dăruiți și pe care încă nu i-ați oferit-o…

Căci în această relație Isus Își dă Spiritul Său, iar prin intermediul soților dorește să continue prezența Sa iubitoare în lume.

Pentru a înțelege mai bine bogăția Sacramentului Căsătoriei, fac apel la Euharistie, Căsătoria având o asemănare cu Euharistia, dar și o diferență.

În Euharistie, pâinea este transformată în Trupul înviat al lui Isus, are loc o adevărată transformare. Chiar dacă noi continuăm să vedem pâine și vin, acea pâine și acel vin au devenit Trupul și Sângele lui Cristos.

Cuvântul „transsubstanțiere” exprimă cel mai simplu acest adevăr… La cununie, în soți are loc ceva asemănător, dar și ceva diferit de ceea ce se întâmplă la Euharistie.

În soți, prin revărsarea Spiritului Sfânt, relația lor iubitoare devine relația lui Isus iubitorul. Are loc o transformare, iar noi ar trebui să înțelegem acest adevăr. Explic: la Cununie, Isus nu schimbă substanța persoanelor, ci schimbă semnificația și scopul lor. În Euharistie se schimbă substanța, iar pâinea și vinul devin Trupul și Sângele lui Isus Înviat. În soți însă nu se schimbă substanța, ci ei rămân acel bărbat și acea femeie, dar, din momentul Cununiei, soții exprimă, arată prezența lui Isus Iubitorul. Altfel spus, în Euharistie Îl avem pe Isus în Persoană, El lucrează; în Căsătorie, în soți, Isus este prezent, doar că El lucrează prin soți.

Așadar, atât în Euharistie, cât și în Căsătorie Isus este prezent. În Euharistie Isus lucrează în mod direct, în Căsătorie Isus lucrează prin soți.

În Căsătorie, cu soții se întâmplă la fel cum se întâmplă după hirotonire cu preotul…

Preotul, după hirotonire, nu a devenit Isus. Dar Isus, începând cu momentul hirotonirii, lucrează prin preot. Și astfel descoperim că natura sacramentală a preotului și a soților este identică.

Preoții greco-catolici căsătoriți ar trebui să înțeleagă aceste lucruri…

Voi, preoții, știți că sunteți prezență a lui Isus-Păstorul, iar împreună cu soția voastră sunteți o altă prezență a lui Isus, o prezență diferită…

În CBC 1624, stă scris:

„În epicleza acestui sacrament al Căsătoriei, [la Cununie avem o epicleză, o invocare a Spiritului] mirii îl primesc pe Spiritul Sfânt drept comuniune de iubire dintre Cristos și Biserică. El este pecetea legământului lor, izvorul mereu oferit al iubirii lor, puterea în care se va reînnoi fidelitatea lor”.

Așadar, „mirii îl primesc pe Spiritul Sfânt drept comuniune de iubire dintre Cristos și Biserică”…

În AL 120 găsim scris:

„Spiritul Sfânt pe care Domnul îl revarsă le dă o inimă nouă și îi face pe bărbat și pe femeie apți de a se iubi așa cum ne-a iubit Cristos”…

În Biserică am vorbit și scris foarte mult despre puterea pe care o au preoții: puterea de a consacra, de a dezlega de păcate, de a conduce o comunitate, de a fi învățători… Dar soții? Ei, prin Sacramentul Căsătoriei, primesc puterea de a comunica, de a transmite, 24 de ore pe zi, iubirea lui Cristos!

Aș vrea ca voi, preoții, să vă minunați de darul Sacramentului Căsătoriei tot la fel de mult cât vă mirați de darul Preoției.

Viața mea de preot s-a schimbat când am început să cred în Căsătorie tot așa cum cred în preoție.

Ce înseamnă prezența lui Isus în Căsătorie, în ce constă?

În LG 11, scrie:

„În sfârșit, soții creștini, prin puterea sacramentului Căsătoriei, semnifică misterul unității și dragostei rodnice dintre Cristos și Biserică și participă la el”.

Noi, preoții, participăm la Preoția lui Cristos.

Atenție! Tu, preotule căsătorit, împreună cu soția ta participați la misterul unității și al iubirii rodnice a lui Isus față de Biserica Sa.

Provocare… Faptul de a participa la Preoția lui Cristos a avut o extraordinară actualizare pastorală… Soții actualizează iubirea lui Isus pentru omenire, dar cum a fost tradus/aplicat în pastorație acest adevăr?

Diavolul distruge familia, iar noi, care cunoaștem acest mare dar al soților, ce facem?

În GS 48 (un document din 1965), scrie:

„Familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii”.

Noi am construit multe biserici, dar n-am construit Sacramentul Căsătoriei… Prin Sacramentul Căsătoriei – soții – vor arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii…

Ca paroh, aveam o mare suferință, căci în registrul parohial aveam 5000 de Sacramente ale Căsătoriei, aveam 5000 de prezențe ale lui Isus, dar eu, ca paroh, nu știam cum să mă folosesc de ele…

Voi, preoții, câte prezențe ale lui Isus, câte Sacramente ale Căsătoriei aveți în parohiile voastre? Soții din parohiile voastre știu că sunt prezență a lui Isus? Voi, preoții, credeți în prezența lui Isus în Sacramentele Căsătoriei din parohia voastră?

Nu-mi răspundeți: „Cum să cred în prezența lui Isus în acea pereche de soți care este atât de sărmană?”

Și credincioșii noștri ar putea spune: „Cum putem crede în prezența lui Isus în acel preot, văzând toate relele pe care le face?”

Noi, credincioșilor le cerem să creadă în preoția noastră dincolo de defectele noastre, dar noi nu suntem dispuși să vedem în cuplu prezența lui Isus dincolo de limitele soților…

În FC 50, se reia textul din GS 48:

„Familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii”.

În AL 73 găsim:

„Căsătoria creștină este un semn care nu numai că arată cât de mult a iubit Cristos Biserica sa în alianța pecetluită pe cruce, ci face prezentă această iubire în comuniunea soților”.

După Conciliu, Spiritul Sfânt a strigat Bisericii ce este familia. Diavolul distruge familia, dar noi nu cunoaștem ceea ce Spiritul a spus Bisericii despre familie.

„Căsătoria creștină… face prezentă această iubire în comuniunea soților”.

Unii ar putea să spună că e imposibilă prezența lui Isus în perechea noastră cu un asemenea bărbat, cu o astfel de soție… În AL 315, aflăm răspunsul:

„Prezența Domnului locuiește în familia reală și concretă, cu toate suferințele, luptele, bucuriile și propunerile sale zilnice”.

Creștinii noștri cred în acest adevăr?

În AL 317 găsim:

„Soții dau formă cu diferite gesturi zilnice acestui spațiu teologal în care se poate experimenta prezența mistică a Domnului înviat”…

Câte perechi de soți știu acest adevăr?

Din experiență vă spun că aceste adevăruri au transformat, au făcut să înflorească soți care de-abia supraviețuiau…

În AL 59, papa Francisc scrie:

„Doresc să-l contemplu pe Cristos viu, care este prezent în atâtea istorii de iubire”.

Câți dintre voi sunt dispuși să-L contemple pe Cristos viu, prezent în propria pereche ori în familiile din parohia voastră?

Dacă ați înțelege afirmația Sfântului Părinte, ați pricepe că a vă cultiva viața de soți valorează mai mult decât orice altă înfrumusețare a bisericii voastre… Ceea ce faceți în viața voastră de soți este mai important (are prioritate) decât tot ceea ce faceți pentru biserica voastră ca edificiu… Pentru că Sacramentul Căsătoriei voastre este prezența vie a lui Isus.

Suntem chemați să recuperăm credința noastră… Sacramentul Căsătoriei poate fi înțeles numai în credință…

Soții creștini sunt semn, manifestare, arătare, actualizare a prezenței iubitoare a lui Cristos.

Dacă un preot ar refuza să spovedească, să celebreze Liturghia, să predice, ar fi o sminteală… Tot astfel este pentru o pereche de soți care refuză să fie iubirea dăruită a lui Isus față de Biserică; însemnă că soții sunt chemați să iubească în mod continuu cu Isus și în Isus…

De ce soții sunt făcuți capabili să tindă spre o iubire necunoscută ochilor noștri?

În rugăciunea de revărsare a Spiritului, în ritul latin, citim:

„Pe cruce s-a coborât până la o sărăcie extremă. Iar Tu, Părinte, ai revelat în Cristos o iubire necunoscută ochilor noștri”.

În ce fel această iubire extraordinară este chemată să crească, să se maturizeze în viața concretă a cuplului? Reiau textul din AL 120:

„Spiritul Sfânt pe care Domnul îl revarsă le dă o inimă nouă și îi face pe bărbat și pe femeie apți de a se iubi așa cum ne-a iubit Cristos”…

Pentru a înțelege acest adevăr, să citim AL 121:

„Atunci când un bărbat și o femeie celebrează sacramentul Căsătoriei, Dumnezeu, ca să spunem așa, se «oglindește» în ei, imprimă în ei propriile trăsături și caracterul de neșters al iubirii sale. Căsătoria este icoana iubirii lui Dumnezeu față de noi”.

Căsătoria este icoana iubirii lui Dumnezeu față de noi… În Biserica Greco-Catolică icoanele au o semnificație profundă… Dar vă rog să vă gândiți că voi, împreună cu soțiile voastre, sunteți în mod stabil icoana iubirii lui Dumnezeu față de lume. Sunteți o icoană vie, care se face părtașă…

Dacă icoana reflectă lumina lui Dumnezeu, dacă ne comunică lumina care vine de sus, o pereche de soți mă ajută să trăiesc frumusețea acestei iubiri și nu doar mă luminează. Iată motivul pentru care familia este numită Biserică domestică.

Care sunt însușirile acestei iubiri?

Este o iubire care izvorăște nu doar din izvorul omenesc, ci este legată direct la izvorul divin.

Fac apel la conștiința voastră de preoți. Care dintre voi consacră doar pentru că el are calități umane particulare? Poate vreunul să spună:  „Eu sunt atât de grozav, încât reușesc să transform pâinea și vinul în Trupul și-n Sângele Domnului prin propriile puteri?”

Toți consacrăm prin intermediul darului preoției care ne-a fost dat de sus.

Tot astfel este și-n cazul iubirii soților. Pentru că în iubirea față de soția mea, eu, cu puterile mele umane, ajung să o iubesc numai până într-un punct… Însă, prin puterea Spiritului, eu o pot iubi în mod divin… Când din punct de vedere uman nu mai este posibil să o iubesc, prin puterea Spiritului, pot să o iubesc în mod divin…

Am întâlnit femei și bărbați care și-au iubit jumătatea lor în mod divin: am cunoscut femei care au reușit să-și iubească soțul chiar și după ce au fost trădate de mai multe ori, chiar și după ce au părăsit căminul conjugal timp de mai mulți ani… Cum poate o femeie normală să iubească un soț îmbătrânit și bolnav care se întoarce la ea după 15 ani?

Noi, preoții, credem în puterea noastră de a consacra, dar nu credem în puterea noastră de a iubi în mod divin…

Iubirea noastră umană de soți este chemată să crească, să se maturizeze mereu… Mă aștept la multe de la voi, preoți căsătoriți… Iubirea soților – prin puterea Spiritului – este rânduită să crească…

Felul în care diavolul înșală soții creștini este foarte isteț, determinând și cele mai bune perechi de soți să cadă în capcana sa atunci când soții ajung să spună: „Ne înțelegem, nu ne mai certăm, căci ne cunoaștem, ne-am înțeles unul pe celălalt. Ea știe cum sunt făcut eu, și eu știu cum e făcută ea”… Această gândire miroase a mortăciune…

Iubirea soților este menită să crească… Nu trebuie să fie conservată, păstrată în sare, ci este rânduită să se maturizeze în mod constant…

Papa Francisc spune: „Dragostea, prin natura sa, n-are o limită în a crește, fiind ea o participare la dragostea infinită a Spiritului Sfânt”.

Vă iubiți mai mult propria jumătate decât anul trecut? Sunteți capabili să faceți gesturi care să vă surprindă soțul/soția, gesturi pentru a vă arăta o mai mare iubire?

Voi credeți doar în iubirea umană? Sau credeți că ați primit pe Spiritul Sfânt?

Mulți preoți se scuză: „Noi știm, noi suntem puternici. Noi avem puterea de a consacra”… Însă eu vă amintesc că aveți puterea de a iubi, prin puterea Spiritului!

Este o iubire care ajunge până la a-și da viața…

În FC 13 scrie:

„Iubirea conjugală ajunge la plinătatea la care a fost rânduită, caritatea conjugală, care este modelul propriu și specific cu care soții participă și sunt chemați a trăi însăși caritatea lui Cristos care ni s-a dăruit pe cruce.”

Darul primit de soți este cel de a iubi ca Isus, fără măsură, infinit, dincolo de toate piedicile, cu o iubire care ajunge să spună: „Iubirea mea față de tine este mai mare decât însăși viața mea. Eu încerc să te iubesc așa cum te iubește Cristos”.

În cateheza anterioară v-am amintit dimensiunea de infinit ascunsă în interiorul nostru, fapt pentru care suntem capabili să ne dăm viața pentru persoana pe care o iubim.

Notați că – dar poate nu-i cazul vostru – sunteți gata să vă dați viața pentru fiii voștri, dar ați fi gata să muriți pentru jumătatea voastră?

Un ultim aspect este raportul Căsătoriei (al soților) cu Euharistia… Căci în Euharistie avem oglindirea permanentă a Căsătoriei.

În parohie utilizam următorul sistem atunci când vreun soț ori vreo soție – cuprinși de unele dificultăți ori de unele suferințe – veneau să-mi ceară sfatul vizavi de problemele din căsnicie, spunând că ar dori să știe ce părere are Domnul despre acea situație. Eu îi ascultam, le dădeam un sfat, iar apoi le spuneam: „Vrei să știi cea mai precisă părere despre această problemă? Cel mai precis răspuns la problemele tale? Dacă, da, mergi înaintea altarului, înaintea Euharistiei, și întreabă acea bucată de «Pâine» – care este însuși Isus Înviat – «Dragă Isuse, îmi spui până unde, până când să îmi iubesc jumătatea?»” Priviți bine acea bucată de Pâine: El, Fiul lui Dumnezeu, a pierdut totul, numai să-Și exprime, să-Și arate iubirea față de noi. Iar ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi contrazice toate curentele de psihologie…

Am fi tentați să spunem că Isus, în Euharistie, a arătat că are o personalitate slabă, căci a pierdut totul… În schimb, El ne-a arătat că are o personalitate puternică, mergând până la a pierde totul, numai să-Și exprime iubirea față de noi.

Întotdeauna Euharistia mă cutremură… Atunci când văd acea bucată de Pâine și spun: „Tu ești Dumnezeu”. Dar când privesc ce I-am făcut noi, răstignindu-L… Apoi mă uit la acea Pâine care este însuși Dumnezeu și rămân răvășit… Și a devenit Pâine numai să mă atingă pe mine, să mă hrănească, să mă mântuiască. Amin…

A treia cateheză 

În această cateheză ne vom opri asupra celui de-al șaselea paragraf din „Crezului soților”:

„Credem în Tine, o, Spirite Sfinte, Care, făcându-ne părtași marelui Mister Nupțial, ne faci capabili să trăim și să comunicăm Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și a lui Cristos pentru Biserică, primind și sfințind fiecare clipă a vieții noastre, gustând frumusețea de a fi cu Isus „trup dat din iubire”.

Priceasna „Caut o lumină” ne arată dorul/imboldul pe care-l avem în inimă de a căuta prezența Domnului, locul unde El se arată?. Căci El este prezent și se arată fiecărei persoane.

Când, în timpul unei cateheze, simțim că ceva ne atinge, să nu credem că e grozav cel care ține cateheza, pentru că această sugestie vine de la diavol, care vrea să ne abată de la drumul bun, dorind să ne îndepărteze de faptul că Domnul însuși ne vorbește… Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm: „Ce mi-a spus Domnul Isus (nu predicatorul) la ultima cateheză?” Pentru că Domnul, prin Spiritul Său, are capacitatea de a traduce simultan (de a vorbi în același timp pentru fiecare dintre cei prezenți).

Fiecare dintre noi are o limbă personală, care nu este limba maternă, ci e limba inimii noastre, a sentimentelor noastre, a inteligenței noastre… Spiritul Sfânt are această abilitate: pornind de la același Cuvânt al lui Dumnezeu, ori de la aceeași cateheză, reușește să traducă (să explice) mesajul Său pe limba fiecărei persoane prezente… În acel moment simțim că „acest Cuvânt este pentru mine”… Acest Cuvânt este pentru alegerile mele personale, ca preot, ca soț…

Voi sunteți siguri că pe Domnul Isus Înviat Îl mai interesează Biserica și că încă mai muncește pentru ea, mult mai mult decât Sfântul Părinte, decât episcopii și decât toți preoții? Sau credeți că Domnul este mai puțin interesat de Biserica din Oradea decât suntem noi, preoții? Dacă noi ne punem în sintonie cu El, vom merge să străbatem acel drum pe care El vrea să-l străbatem… Iar cărarea Domnului trece mereu prin trupul nostru, nu trece prin idei, prin minte, ci prin persoana noastră… Este ca și cum Isus i-ar spune fiecărei persoane, fiecărei perechi de soți: „Eu te chem la, te chem pentru…”. Așadar, să mergem dincolo de tot ceea ce știm. Căci toți știm ce este Sacramentul Căsătoriei… Dar pentru a înțelege acest Sacrament, noi vrem să urmăm nu atât lumina care vine de la mintea noastră, ci lumina care vine de la Spiritul Sfânt și care ne introduce în contemplarea misterului Căsătoriei, ajutându-ne să fim uimiți.

Când don Renzo era rector al Seminarului teologic din Verona, în pregătirea viitorilor preoți era interesat ca fiecare student să înțeleagă măreția darului pe care urma să-l primească, să se mire înaintea darului pe care urma să-l primească… Să înțeleagă că el este ales să devină un alt Isus… Și dacă intră în acest har infinit, extraordinar, atunci știe cum să se pregătească să primească darul preoției… Cine nu rămâne uimit, mirat de darul ce urmează să-l primească (preoția și căsătoria), niciodată nu va apuca pe calea justă… Ci va cugeta astfel: „Eu sunt grozav, eu sunt inteligent, eu sunt capabil… Da, eu pot fi preot, căci știu ține cateheze, am o bună capacitate relațională”. Dacă judecăm astfel, înseamnă că decretăm falimentul lui Cristos Înviat. Cristos Înviat nu-L facem să fie prezent prin plinătatea/grozăvia noastră, ci Isus vine (e prezent) prin lucrarea Sa în cei care vor să-i facă Lui loc, să-i dea cuvântul Lui, să i Se supună Lui… Iar acest adevăr este valabil și-n cazul Sacramentului Căsătoriei.

Vreau să spun că cine nu rămâne uimit de marele har pe care l-a primit în Sacramentul Căsătoriei n-a înțeles acest Sacrament. Cine nu este uimit de faptul că noi doi, soții, am devenit Sacrament, noi doi am devenit Taină mare… Până când – ca soți – nu sunteți uimiți de acest dar, înseamnă că n-ați înțeles acest dar… Ar fi precum un tânăr care crede că poate devenit preot doar pentru că e grozav…

Să pătrundem în contemplarea Sacramentului Căsătoriei…

Soții creștini sunt făcuți părtași Misterului mare al iubirii lui Cristos față de Biserică și față de omenire:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Cristos şi în Biserică” (Ef. 5,31-32).

Aș vrea să trec prin fața fiecărei perechi de soți, să mă înclin cu credință și să spun: „Voi sunteți Taină mare; voi îmi vestiți felul în care Isus iubește Biserica”.

În celebrările voastre, voi știți comunica sensul misterului, atât prin semne, cât și prin textele rostite. Voi, în calitate de soți, sunteți o jertfă sacră adusă lui Dumnezeu, nu mai puțin decât darurile de pe altar… Tocmai afirmația din Ef. 5,32 arată că perechea voastră este în raport cu Cristos… Preoția mea este în raport cu Cristos. Relația cu soția mea este în raport cu Cristos. Acesta este Sacramentul Căsătoriei.

În FC 13 găsim scris despre comuniunea intimă de viață și de iubire conjugală:

„În virtutea caracterului sacramental al Căsătoriei lor, soții sunt legați unul de altul în cea mai profundă legătură indisolubilă. Apartenența lor reciprocă este reprezentarea reală prin semnul unirii sacramentale a raportului însuși dintre Cristos și Biserică”.

Ce simțiți în inimile voastre ascultând aceste cuvinte?

„Reprezentarea reală”, adică noi nu recităm o piesă de teatru. Oare când noi, preoții, celebrăm Sfânta Liturghie, recităm piesa de teatru a lui Isus din Cenaclu? Tot la fel, când voi, soții, trăiți viața împreună cu jumătatea voastră, nu recitați, nu interpretați iubirea lui Cristos pentru Biserică, ci voi sunteți iubirea lui Cristos pentru Biserică! Și sunteți această iubire când vorbiți împreună, când faceți dragoste, când munciți împreună, când vă educați pruncii… În toate aceste momente, voi sunteți această reprezentare reală a iubirii lui Isus pentru Biserică.

Să ne oprim asupra unei alte afirmații din FC 17:

„Din această cauză, familia primește misiunea de a păstra, de a revela și comunica”…

Mulți autori citează această expresie, dar se opresc în acest punct… Se opresc la faptul de a revela și a comunica iubirea… Dar acest lucru îl fac toți creștinii; chiar și cei care conviețuiesc comunică, vestesc iubirea… și mamele adolescente comunică iubirea. Care este diferența dintre soți și aceste din urmă categorii în transmiterea iubirii? Textul din FC 17 continuă:

„ca oglindire vie și participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și a lui Cristos Domnul pentru Biserică, Mireasa Sa”.

Participare reală… Voi știți ce înseamnă să participați (să fiți părtași) la profitul unei bănci, spre exemplu, să aveți 20% din profitul unei bănci… Bine… Noi participăm (luăm parte) la iubirea lui Cristos pentru Biserică…

Eu văd că soții sunt forte bogați în harul lui Dumnezeu, dar ei cerșesc pe străzile lumii, în pastorație, înțelegere, succes… De fapt, cei care au inima plină de iubirea lui Dumnezeu merg să cerșească iubirea lumii…

Cu cât mai mult contemplu taina Căsătoriei, cu atât mai mult îmi dau seama că Biserica este precum o mașină pe patru roți, dar are două roți umflate și două dezumflate… Da, preoția are două roți umflate, dar Sacramentul Căsătoriei are două roți dezumflate… Adică nu înțelegem ce este Sacramentul Căsătoriei, nu pricepem bogăția Căsătoriei.

În CBC 1617 scrie:

„Căsătoria creștină devine [odată cu celebrarea Sacramentului căsătoriei, devine. Înseamnă că mai înainte nu este, iar apoi Căsătoria este, devine; tot la fel cum se întâmplă în cazul hirotonirii preoțești: mai înainte nu este, dar apoi este], la rândul ei, semn eficient, sacrament al legământului dintre Cristos și Biserică. Deoarece semnifică și împărtășește harul acestui legământ, căsătoria dintre creștini este un adevărat sacrament al Noului Legământ”.

Doresc să vă provoc: „Ce este atât de eficient în Sacramentul Căsătoriei voastre?” Cât de eficient este Sacramentul Căsătoriei voastre pentru parohie?

Noi avem impresia că Taina Căsătoriei este un tranchilizant uman, căci ne ajută să trăim afectivitatea și sexualitatea în mod corect din punct de vedere moral… Dacă judecăm astfel, trădăm darul lui Dumnezeu!

Noi cunoaștem eficiența preoției, dar nu reușim să cunoaștem eficiența Sacramentului Căsătoriei.

În CBC 1624, scrie:

„În epicleza acestui sacrament, mirii îl primesc pe Spiritul Sfânt drept comuniune de iubire dintre Cristos și Biserică. El este pecetea legământului lor, izvorul mereu oferit al iubirii lor, puterea în care se va reînnoi fidelitatea lor”.

Vă propun și unele texte din Ritul latin al celebrării Căsătoriei. În rugăciunile revărsării Spiritului peste soți, se spune:

„O, Dumnezeule, într-un mister atât de mare ai consacrat unirea soților și ai făcut legământul lor conjugal sacrament al lui Cristos și al Bisericii”.

În a doua rugăciune se spune:

„În soți să se arate misterul nupțial al lui Cristos și al Bisericii”.

Gândiți-vă: să se vadă în viața soților cât de mult Cristos iubește Biserica!

Cât de mult voi, preoți căsătoriți – care vă iubiți soția – ar trebui să aveți în căsătoria voastră paradigma de referință, pentru a ști cât de mult iubiți acei credincioși încredințați grijii voastre… Căci sunteți chemați să arătați credincioșilor voștri, împreună cu soția voastră, cât de mult Cristos iubește Biserica Sa…

Îmi aduc aminte cât de mult bine mi-a făcut Sacramentul Căsătoriei ca paroh: într-o parohie de 16 000 de locuitori, o parohie în care existau multe probleme economice și multe neînțelegeri între credincioși și mulți murmurau… Însă atunci când vedeam pe stradă sau în fața bisericii o pereche de soți care se țineau de mână, îmi transmiteau următorul mesaj: „Privește! Exact așa îmi iubesc și eu comunitatea parohială!”

Voi, soții, care sunteți părtași iubirii lui Cristos pentru Biserică, ar trebui să aveți în sânge, să știți cât de mult Cristos viu iubește acea comunitate mică. Credeți că Cristos Se dăruiește doar o dată pe săptămână credincioșilor voștri? Cristos Se dăruiește mereu! Să nu uităm că Liturghia duminicală este dăruirea lui Cristos comunității Sale (nu este nimic altceva decât Cristos care se unește în iubire cu comunitatea Sa). Aici, Isus devine un singur trup cu comunitatea.

Oare credeți că Cristos se comportă la fel ca noi: „Acum sunt satisfăcut, și până data viitoare, nu mai am nevoie să fac dragoste”. Cristos iubește comunitățile noastre nu doar în ziua duminicii, le iubește până la a-Și da trupul Său din iubire, în fiecare zi și-n fiecare moment al zilei…

Iar cuplul de soți al preotului ar trebui să răspândească această iubire a lui Cristos!

Îl avem pe Cristos care este distribuit la Împărtășanie și avem iubirea lui Cristos pe care sunteți chemați să o distribuiți ca soți, tuturor, chiar și celor necredincioși și celor care nu participă la Liturghie… Aceasta este credința noastră!

În a treia rugăciune de revărsare a Spiritului scrie:

„În legământul/alianța dintre bărbat și femeie, ne-ai dat o imagine vie a iubirii lui Cristos pentru Biserica Sa”.

Imagine vie! O folosiți în parohie această imagine/icoană vie?

În Biserica latină se acordă o valoare mai mare procesiunilor decât faptului că fiecare pereche de soți creștină care călătorește pe străzile lumii este o procesiune a lui Cristos care iubește Biserica.

„Iar în Sacramentul Căsătoriei să reveleze misterul iubirii Tale infinite”… Altfel spus, Căsătoria este o cale de revelație… Mi se pare că diavolul a anesteziat mintea noastră, căci ne putem întreba: „Cât de mult aceste cuvinte din Ritul Sacramentului Căsătoriei corespund simțământului Bisericii?”

Să nu uităm că în AL 11 stă scris:

„Perechea care iubește și dă naștere la viață este adevărata „sculptură” vie (nu aceea de piatră sau de aur pe care decalogul o interzice), capabilă să-l manifeste pe Dumnezeu creator și mântuitor”.

Aceasta este învățătura Magisteriului! Dar din punct de vedere pastoral, nu ne folosim de aceste cuvinte… Credem că valorează mai mult manifestele, pliantele noastre, pe care le tipărim cu ocazia unor sărbători, decât o pereche de soți care este manifestul, pliantul, posterul viu al lui Dumnezeu.

Apoi, AL 11 continuă:

„De aceea, iubirea rodnică ajunge să fie simbolul realităților intime ale lui Dumnezeu”…

Se pare că noi nu suntem capabili să folosim acest limbaj…

Îmi amintesc felul în care încercam să explic Euharistia credincioșilor mei: „Voi, soții, știți mult mai bine decât mine ce înseamnă a face dragoste. Știți ce înseamnă să doriți în mod puternic să faceți dragoste. Dar nu vă gândiți că această Euharistie este dorința lui Dumnezeu de a face dragoste cu noi? De a forma/deveni un singur trup cu noi?” Iată motivul pentru care noi trebuie să ne folosim de perechea de soți ca fiind capabilă să ne introducă în misterul lui Dumnezeu. Soții sunt alfabetul care ne ajută să înțelegem Treimea.

Un preot a explicat Treimea cu ajutorul fotosintezei: „Lumina verde generează verdele, iar pomul crește. E un joc treimic”…

În cazul soților avem: „Cei doi vor fi un singur trup: el, ea, noi. Noi nu este numai el, nu este numai ea, nu este o relație, ci este un subiect… El, ea, noi”.

Pe tema evanghelizării, avem o altă expresie a Papei Francisc:

„Raportul cuplului devine o imagine pentru a descoperi și a descrie misterul lui Dumnezeu”…

Pornind de la această afirmație, ar trebui să regândim tot discursul despre evanghelizare, pentru că Dumnezeu s-a arătat în trup, dar noi preferăm să-l arătăm prin cărți… Dar Dumnezeu s-a întrupat, nu s-a făcut carte! 

În a patra rugăciune de revărsare a Spiritului stă scris:

„Soții… să exprime o imagine tot mai autentică a unirii lui Cristos cu Biserica”.

Înțelegând această identitate a soților, înțelegem că soții devin distribuitori, comunicatori, răspânditori ai iubirii divine.

De ce le este dată soților o demnitate atât de mare, încât să merite numele de „taină mare”? De ce soții sunt antrenați, implicați în aceeași iubire a lui Cristos pentru Biserică? Pentru că Isus a vrut să facă din soți locul, izvorul răspânditor al iubirii lui Dumnezeu. Soții nu mai sunt doar chip și asemănare, ci ei pot transmite prin persoanele lor aceeași iubire a lui Cristos.

Eu, preotul, când dezleg de păcate, cu ajutorul unui semn, comunic iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Avem acțiunea preotului care dezleagă de păcate… Și avem perechea de soți, care este chemată 24 de ore pe zi să comunice/vestească iubirea lui Dumnezeu.

Când voi, soții creștini, faceți dragoste, aveți convingerea că transmiteți numai puterea voastră instinctivă de a iubi? Când faceți dragoste, voi încercați să transmiteți și cât de mult Cristos iubește acel bărbat, acea femeie… Și voi aveți Spiritul Sfânt pentru a transmite această iubire divină partenerului vostru… În a face dragoste, puteți să vă opriți și la nivelul animalelor: faceți dragoste pentru că simțiți că trebuie să o faceți… Dar, cu aceleași gesturi, voi puteți comunica jumătății voastre iubire divină. Depinde de voi felul în care trăiți și acest aspect al vieții de cuplu… Există soți care, în seara în care decid să facă dragoste, ori simt că doresc să facă dragoste, Îl invocă pe Spiritul Sfânt pentru ca acele gesturi umane să devină gesturi de comunicare/transmitere a iubirii lui Dumnezeu.

Când creștinii vor înțelege acest fapt, vor realiza culmea frumuseții sexualității. Și atunci lumea îi va întreba pe creștini: „Cum reușiți să trăiți atât de frumos raportul conjugal?” Și atunci vor înțelege că raportul conjugal are legătură cu toate cele 24 de ore ale zilei, pentru că relația soților este părtașă la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire.

În AL 161, stă scris:

„Familia este un semn cristologic, pentru că manifestă apropierea lui Dumnezeu care împărtășește viața ființei umane unindu-se cu ea în întrupare, în cruce și în înviere”…

Soții actualizează prezența lui Isus care iubește, actualizează pe Fiul lui Dumnezeu care din iubire se întrupează, din iubire Se face un singur trup cu omenirea…

Cum este această iubire a lui Cristos?

Iubirea voastră nupțială umană – care este transformată în iubire nupțială divină – ce însușiri are?

Însușirile acestei iubiri sunt următoarele: este o iubire indisolubilă, este o iubire care unește și o iubire fecundă.

Acum îl demascăm pe diavol.

Cum au interpretat majoritatea creștinilor conceptul de „iubire indisolubilă”?

Au interpretat-o prin faptul că nu se poate dezlega căsătoria. Este ca și cum voi v-ați întreba: „Pentru ce este făcut acest pahar?” Și toți răspund: să nu se rupă… Deci scopul paharului de sticlă este să nu se spargă… Căsătoria este indisolubilă, deci nu poate fi dezlegată… Dar nu acesta este sensul…

Adevăratul sens al indisolubilității constă în faptul că soții participă la o calitate divină a iubirii, sunt părtași unei calități a iubirii care niciodată nu se rupe și care crește mereu…

Înțelegeți diferența între a nu se rupe (sparge) și a fi utilizat pentru a bea, în cazul paharului?

Iubirea indisolubilă înseamnă că are o capacitate de a crește până într-atât încât să aibă experiența că este o iubire care nu se poate dezlega…

Avem o altă temă pe care diavolul a înlăturat-o din inima noastră: „Cei doi sunt părtași iubirii indisolubile a lui Dumnezeu pentru omenire”… Avem nevoie de tot VT și NT pentru a înțelege acest adevăr… Este o iubire care nu se dezleagă nici atunci când Isus este răstignit…

De ce soților creștini le este dată posibilitatea să fie părtași iubirii indisolubile? Pentru că Isus vrea să răspândească în lume o iubire indisolubilă! O iubire mai mare decât toate limitele… „Dacă-i iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce merit aveți?… Iubiți pe dușmanii voștri. Faceți bine celor ce vă fac rău”. Soții au harul (nu capacitatea), darul de a trăi astfel.

În acest punct putem deschide un capitol despre cei care conviețuiesc, despre divorțații re-căsătoriți, despre păcătoși, despre dușmani…

Sacramentul Căsătoriei stă înaintea noastră a tuturor să demonstreze că Cristos oriunde, oricând și oricum iubește mereu (Cristos iubește orice ar fi)… Noi am redus acest adevăr numai la scaunul de spovadă: scaunul de spovadă le amintește tuturor celor din Biserică că Dumnezeu iubește mereu, orice ar fi; că Dumnezeu iartă mereu! Dar cei care nu mai vin în Biserică, cum pot afla acest adevăr?

Soții creștini sunt în lume semnul că Dumnezeu iubește mereu, că Dumnezeu nu părăsește pe niciun om!

Ce mare misiune pastorală poate desfășura și numai indisolubilitatea în lume?

Soții au capacitatea de a răspândi iubirea. După cum este adevărat că preoții pot consacra și pot dezlega de păcate, tot la fel de adevărat este că voi, preoții, împreună cu soția voastră, ați fost constituiți distribuitori permanenți de iubire. Nu înseamnă să faceți minuni, ci înseamnă să fiți amabili cu toți, față de toți; să-i faceți să se simtă bine pe cei pe care-i întâlniți; să știți recunoaște bunătatea și frumusețea care există în fiecare persoană… Toate acestea pot face din fiecare dintre cuplurile voastre un dar extraordinar pentru parohia voastră…

Am vorbit de calitatea iubirii indisolubile a soților…

Dar iubirea soților este și una care unește… Și aici avem o altă înșelăciune a diavolului… Faptul de a fi un singur trup – una caro – le folosește numai lor, doar pentru a trăi bine sexualitatea lor? Acest instinct care-i determină să se unească este o afacere privată? Oare soții se folosesc de acest instinct numai în camera lor nupțială și atât?

Realitatea unui singur trup a bărbatului și a femeii este aprinderea motorului care unește și care este încredințat perechilor de soți. Pentru că realitatea voastră de un singur trup este un instrument ce v-a fost lăsat să faceți din toți un singur trup.

Putem vedea acest adevăr și prin prisma aspectului uman: ce dorește o pereche frumoasă de soți? Să aibă o unitate frumoasă cu proprii fii, chiar și după ce cresc, dacă se poate. Apoi, dacă se căsătoresc, soții doresc să aibă o unitate și cu ginerii și cu nurorile, pentru că nouă ne place să avem o familie frumoasă, unită… Apoi ne place să avem prieteni… Notăm că, în sine, perechea de soți este un centru care unește, care are ca centru puterea care unește a soțului-soției, iar perechea de soți în jurul ei construiește relații care unesc… Aceasta este misiunea fiecărei perechi de soți.

Pentru că familia mea nu este familia mea fizică, ci este familia fiilor lui Dumnezeu!

Te interesează numai familia ta fizică? Sau ai înțeles că există o familie mai mare? Atunci înțeleg că familia mea – a unui preot căsătorit – este în sintonie perfectă cu Familia Tatălui nostru, Familie pe care o experimentez în Biserică prin participarea la Euharistie… Această familie mică a mea este în sinergie cu Familia mare.

Ce înseamnă că iubirea este rodnică? Și sub acest aspect ne-a înșelat diavolul pe noi, creștinii, căci am confundat fecunditatea cu fertilitatea… Majoritatea creștinilor confundă fertilitatea cu fecunditatea… Însă fecunditatea înseamnă să fim atât de fecunzi încât să facem să crească viața în jurul nostru; deci nu ne gândim numai la „fiii mei”.

Când vom fi înaintea Tatălui, ce-i vom spune? Îi vom zice: „Fiii mei sunt grozavi”?

Tatăl ne va privi, zicându-ne: „Ce ai zis? Fiii tăi? Eu n-am nicio legătură?… Dar dacă tu te-ai îngrijit și i-ai crescut pe fiii Mei, tu știi că și vecinii casei tale sunt fiii Mei; și că toți cei pe care-i întâlnești sunt fiii Mei.”

Tatăl ne va întreba: „Tu pe câți fii ai Mei i-ai crescut, i-ai educat?”

Acest adevăr l-am experimentat în unele perechi de soți care nu aveau copii. Ba am experimentat mai mult fecunditatea în perechile de soți fără fii, decât în unele care au fii! Îmi amintesc de o pereche de soți care a venit la mine și mi-a povestit că dorește să-și construiască o bucătărie nouă. Ei nu aveau copii, dar au dorit o masă pentru 10 persoane. De douăzeci de ani de când îi cunosc, în casa lor niciodată n-am mâncat singur numai cu ei doi. Mereu aveau invitați la masă… Casa lor era un izvor de viață. Iar la sfârșitul prânzului, această femeie distribuia tot ce avea celor care au participat la prânz… În inima acestei femei nu locuiau doar cei care ședeau la masă, ci și toate neamurile lor… El era cardiolog și mi-a spus că se pensionează, căci așa poate să-i ajute mai bine pe toți cei pe care nimeni nu-i ascultă și nu-i ajută…

În inima soților locuiește inima lui Cristos!

Acest mare har se trăiește în viața de zi cu zi, și reflectă ultima frază din paragraful citit la început: „primind și sfințind fiecare clipă a vieții noastre, gustând frumusețea de a fi cu Isus, trup dat din iubire”…

Din nefericire, soții sunt mai atrași să-l imite pe preot, decât să-și urmeze calea/harul lor.

Preotul își exercită ministerul său/slujirea sa în unele împrejurări particulare. Dacă eu, ca preot, merg să fac o plimbare în munți, nu-mi exercit preoția. Este limpede că sunt preot, dar, în timp ce mă plimb, nu exercit preoția… În schimb, soții exercită sacramentul căsătoriei 24 de ore din 24. Aceasta este deosebirea…

A patra cateheză

„Credem în darul Sacramentului Căsătoriei, care «schimbă la față» iubirea noastră de soț și de soție, ca să o facă loc al prezenței lui Isus, semn al carității divine, pentru ca fiecare familie, revelând natura genuină a Bisericii, să devină Evanghelie vie printre oameni”.

Ne întoarcem la unele aspecte ce privesc această transformare care are loc odată cu celebrarea ritului Căsătoriei. Mă inspir de la o rugăciune din ritul latin:

„Privește, Părinte, acești soți care se încredințează Ție. Schimbă la față această operă/lucrare pe care ai început-o și fă-i semn [pe soți] ai iubirii Tale, pentru ca, însemnați cu focul Spiritului, să devină Evanghelie vie între oameni”.

Să fim atenți la următoarele cuvinte: „Schimbă la față această operă/lucrare pe care ai început-o în ei”. Ce a început în soți? Odată cu logodna, avem începutul acestei lucrări a lui Dumnezeu în cei doi îndrăgostiți. Noi ne gândim la logodnă numai ca la o inițiativă cu caracter uman. În timp ce în interiorul/dinamica logodnei are loc un fenomen prin care cei doi sunt introduși în mod gradual în a trăi experiența Sfintei Treimi, în a trăi experiența unității și a deosebirii în iubire. Adică, Domnul Dumnezeu pregătește perechea de logodnici să devină o altă realitate.

În sfârșit, Biserica a liberalizat acest cuvânt. Deja Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a început să-l liberalizeze… Papa Benedict a continuat această lucrare, iar Papa Francisc a formalizat-o, a transformat acest termen într-un cuvânt formal, iar acest termen este cuvântul „vocație”, aplicat Sacramentului Căsătoriei. Dar Biserica încă n-a înțeles vocația Căsătoriei. Căci, din vechime, cuvântul vocație a fost atribuit numai preoților și călugărilor. Numai în cazul acestor categorii se folosea cuvântul vocație. În schimb, în zilele noastre, și logodnicilor li se aplică termenul vocație. De fapt, în AL 72 stă scris:

„Căsătoria este o vocație, deoarece este un răspuns la chemarea specifică de a trăi iubirea conjugală ca semn imperfect al iubirii dintre Cristos și Biserică. De aceea, decizia de a se căsători și de a forma o familie trebuie să fie rod al unui discernământ vocațional”.

Dacă această noțiune va intra în sfera pastorației, întreaga catehizare a logodnicilor se va schimba, căci pastorația logodnicilor se va axa pe cultivarea unei vocații, ei având vocația să reprezinte Fața/Chipul lui Isus, Mirele Bisericii.

După cum Isus îl întreabă pe un tânăr: „Vrei să fii cu Mine Preot/Păstor?”, tot la fel întreabă o pereche de logodnici: „Vreți să fiți pentru Mine semn al iubirii Mele față de omenire și față de Biserică?”

Iată de ce este transformată/schimbată la față o lucrare deja începută, pentru ca cei doi botezați – crescând în iubire până la a ajunge la darul total al unuia față de celălalt – să poată exprima din nou iubirea lui Isus care iubește până la dăruirea totală de Sine.

Așadar, odată cu ritul Căsătoriei, fiecare pereche nu mai este semn al ei, ci devine semn al iubirii divine; este semn că iubirea divină e prezentă în mijlocul nostru. Iată motivul pentru care la liturghie se folosește expresia – cu referire la soți – „semn viu al iubirii”, semn că iubirea este vie în mijlocul nostru. Altfel spus: în soți, Dumnezeu e în mijlocul nostru ca Iubitor/Cel care iubește.

Ce ar fi în parohiile voastre dacă soții creștini ar ști că sunt acest sacrament și dacă ar merge să muncească, știind că acolo unde sunt, ei sunt „prezență a lui Isus Iubitorul/Care iubește”? …

Înțelegem că misiunea soților este complementară și e esențială alături de misiunea preotului. Preotul are darul Cuvântului, al predicării: „Dumnezeu este iubire; Dumnezeu este Tată, Dumnezeu îi iubește pe toți…”. Toate acestea le spune în Biserică, explicând Cuvântul lui Dumnezeu. Perechea de soți, în afara Bisericii, acolo unde se plimbă, acolo unde se află, fără să vorbească, îi ajută pe cei din jurul ei să guste iubirea.

Noi am construit o Biserică bazată numai pe preot, și lăsând de o parte sacramentul Căsătoriei… Deci avem în Biserică o iubire vorbită/predicată, dar nu avem un instrument care să comunice iubirea… Oare înțelegem ce înseamnă acest lucru?

Avem nevoie să creăm o conștiință sacramentală. Preoții știu ce înseamnă să fie conștienți de ce este Preoția, iar în viața lor personală, în relațiile lor, în comportamentul lor, au o conștiință că sunt preoți. Prin urmare, preoții știu că unele lucruri nu le pot face, nu trebuie să le facă, pentru că sunt preoți. Așadar, au conștiința permanentă că sunt preoți, că sunt sacrament al lui Isus.

Câte perechi de soți, în parohiile voastre, sunt conștiente că sunt sacramentul lui Isus, că sunt o prezență permanentă a lui Isus?

Cum am trăi noi, preoții, dacă n-am avea conștiința sacramentală, dacă n-am avea conștiința că suntem sacrament al lui Isus? Dacă n-am fi conștienți că suntem semn al lui Isus-Păstorul, ne-am ocupa doar de afacerile noastre; am transforma Preoția noastră într-o afacere…

Din păcate, soții nu au conștiința că sunt sacramentul lui Isus.

În care cursuri de pregătire la Căsătorie li se formează logodnicilor conștiința că vor deveni sacrament al lui Isus?

Biserica Greco-Catolică, având preoți căsătoriți, oare nu are o datorie, o misiune specială în Biserica universală? Să fiți voi cei dintâi care însuflețiți, restaurați conștiința sacramentală.

Dacă ești conștient că ești preot, nu poți să nu fii conștient că ești și sacrament al căsătoriei. Preoția și Căsătoria sunt două sacramente care au o demnitate egală… Preoția nu are o demnitate mai mare, iar Căsătoria nu are una mai mică… Nu înseamnă că în Sacramentul Preoției avem un Cristos care lucrează într-un mod mai măreț, iar în soți se află un Isus mai mic, mai slab…

Voi, ca preoți, sunteți prezență a lui Cristos la fel de mult cum sunteți o prezență a lui Cristos ca soți.

Ca preoți, în Biserică sunteți chemați să faceți ceva specific, dar ca soți, există un har sacramental pe care sunteți chemați să-l trăiți în casele voastre, când ieșiți în lume, împreună cu soția voastră, când mergeți la cumpărături sau la restaurant…

Voi, preoții, în Biserică aduceți un tip de slujire (exercitați un minister), în afara Bisericii, împreună cu soția voastră, aduceți un alt tip de slujire (exercitați un alt tip de minister). Iar aceste două feluri de slujire au o demnitate egală.

Ministerul, sacramentul Preoției, întrebuințează (se exprimă prin) semne particulare, să ne gândim la frumusețea veșmintelor; dar perechea de soți n-are ornate, dar este îmbrăcată, înveșmântată cu iubirea lui Cristos.

Mă întristez atunci când unii, în Biserica latină, insistă să existe posibilitatea preoților căsătoriți… Pentru mine aceasta nu este o problemă, dar îmi pare rău că nu se înțelege motivul pentru care și preoții latini ar putea să se căsătorească… Pentru că cei care doresc să aibă preoți căsătoriți în ritul latin, se gândesc la Căsătorie doar ca la o simplă compensație în sfera afectivă și sexuală… Dar ei nu ajung să priceapă și faptul că preotul căsătorit, împreună cu soția sa, au o misiune.

Soția mea înainte să fie femeie de serviciu în Biserică, este chemată împreună cu mine – preotul – să fie Sacrament al Căsătoriei, având aceeași demnitate și Preoția și Căsătoria. În această sferă, preoții greco-catolici au o misiune de vestit și de dăruit Bisericii universale.

În 1975, episcopii italieni au scris un document intitulat „Evanghelizare și Sacramentul căsătoriei”. În acest document găsim următoarele texte:

„Legătura/legământul care unește bărbatul și femeia și-i face un singur trup devine, în virtutea ritului Căsătoriei, semn și reproducere a legăturii care-L unește pe Cuvântul lui Dumnezeu cu trupul uman și pe Cristos-Capul cu Biserica, Trupul Său”…

Avem o legătură care indică o altă legătură; legătura bărbat-femeie reprezintă legătura Cristos-Biserică… Apoi, la nr. 43, în același document, citim:

„Pentru cei botezați, legământul conjugal este asumat/însușit în planul mântuitor al lui Dumnezeu și devine semn sacramental al acțiunii/comportamentului lui Cristos în vederea edificării/zidirii Bisericii”.

Altfel spus, Preotul are soția pentru a construi parohia, nu doar pentru ca ea să-l ajute să aprindă lumânările sau să calce veșmintele… Soția preotului, împreună cu preotul, reprezintă o altă Față a lui Cristos.

Preotul reprezintă Fața lui Cristos-Păstorul; iar preotul căsătorit, împreună cu soția sa, reprezintă Chipul lui Cristos în stare permanentă de iubire.

Să pătrundem în profunzimea Sacramentului Căsătoriei… Spun episcopii italieni:

„Soții participă la iubirea creștină într-un mod propriu și original [adică nu participă numai pentru că sunt botezați, ci într-un mod propriu, original, adică nou], dar nu ca persoane singure, ci împreună (ca pereche)”…

Acesta e un adevăr important, dar pe care mulți preoți nu-l înțeleg

Toate sacramentele, în afară de Căsătorie, sunt administrate persoanei singure. În cazul Căsătoriei avem o noutate: prin ritul Căsătoriei nu se dă harul ei și lui, ci harul este dat relației lor, adică relația lor este consacrată. Căsătoria este singurul sacrament oferit unei comunități, o comunitate mică, dar este un Sacrament dat comunității.

Un teolog italian a scris:

„Nu există în interiorul Bisericii – în marea comunitate a Bisericii –, în afara familiei, o altă comunitate care să fie sacrament la fel ca Biserica. Toate celelalte comunități sunt tentative prin care oamenii angajați în mod creștin, au răspuns printr-un angajament creștin, punându-se împreună: congregațiile religioase, asociațiile catolice, mișcările ecleziastice. Sunt comunități care se nasc din voința de a trăi împreună răspunsul lor dat lui Dumnezeu. Însă singura comunitate-sacrament este doar cuplul”.

Cea mai frumoasă mănăstire de călugări nu este sacrament; cea mai frumoasă mișcare care ar putea exista în Biserică nu este un sacrament. Cea mai simplă pereche de soți din parohie este o comunitate-sacrament. Și este un sacrament eficient, este semn al prezenței lui Cristos, este un distribuitor de iubire creștină.

Înțelegeți ce mare bogăție este ascunsă în Căsătoria creștină? Soții sunt o comunitate-sacrament care are un dar special. De fapt, în GS 48 stă scris:

„Familia creștină va arăta tuturor prezența vie a Mântuitorului lumii și va arăta natura genuină a Bisericii”…

Suntem surprinși să aflăm că familia ne arată ce este Biserica… E greu pentru un preot, care a studiat ce este Biserica, să admită acest adevăr…

Textul spune:

„Familia revelează natura adevărată a Bisericii”.

Iar papa Francisc, în AL 77, întărește acest adevăr:

„Astfel încât Biserica, pentru a înțelege pe deplin misterul ei, privește spre familia creștină, care-l arată în mod genuin”…

Altfel spus, eu, paroh, pentru a ști cum trebuie să construiesc parohia, trebuie să privesc familia! Familia îmi spune ce trebuie să construiesc în parohie… Deci este simplu!

Care este esența familiei? Iubirea reciprocă! Există familie, dacă există iubire… Înseamnă că există parohie, dacă există iubire! Apoi, parohia este iubire reciprocă!

În zilele noastre instituția și organizația au înghițit misterul comuniunii. Dacă nu există iubire, nu există Biserică, există doar o organizație de voluntariat, de binefacere, există împărtășirea unui rit, dar nu avem Biserică. Biserica este iubire reciprocă! Iar Isus a făcut din acest aspect singurul criteriu pastoral pe care ni l-a sugerat. „Din aceasta vă vor cunoaște, dacă vă veți iubii unii pe alții”. În zilele noastre, cei care aparțin unui grup se recunosc după îmbrăcămintea pe care o poartă, în baza ornatelor și a formei bisericilor, și nu se mai recunosc în baza iubirii reciproce.

Cum putem recunoaște o familie?

Din felul în care se iubesc membrii ei!

Să nu uităm că familia ne revelează natura Bisericii.

Dacă familia ne revelează natura Bisericii, cine ne descoperă metoda pentru a construi Biserica?

Noi am inventat o metodă pentru a construi Biserica, dar care nu este metoda familiei.

Afirmația magisteriului este limpede, clară: „familia ne revelează natura Bisericii”. Dar cine ne descoperă metoda pentru a construi Biserica?

Cum se construiește Biserica actuală?

Nu mă refer la metoda de a face catehism, ori la metoda pentru a preda o anume învățătură, ci mă refer la metoda din spatele vieții întregii parohii…

Cine este în centrul pastorației?

Este preotul!

Care sunt datoriile preotului?

A învăța, a sfinți, a guverna… Și sunt cele trei atribute/datorii ale episcopului.

„A învăța”. Totul este construit în jurul catehezei. De la vârsta de șase ani până la vârsta a treia, Biserica se străduiește să învețe credincioșii prin cateheze și alte întâlniri, conferințe, cursuri… Și este datoria preotului… A învăța este ministerul profetic.

„A sfinți” este ministerul sacerdotal, preoțesc… A sfinți… Parohia se construiește în jurul elementelor care au harul de a sfinți, adică în jurul sacramentelor… 

„A guverna” aparține ministerului regal. Preotul este constituit cap, prin urmare el spune: „Parohia este organizată de mine, preotul”… Și toate grupurile din parohie (consiliile, cateheții, corul) sunt menite să-l ajute pe preot să guverneze…

În sinteză, metoda folosită în acest timp în biserică coincide cu slujirea preoțească: a învăța, a sfinți și a guverna…

Acum vă rog să-mi spuneți care este metoda construirii familiei? Oare este a învăța, a sfinți și a guverna?

În VT, ce metodă a folosit Dumnezeu pentru a construi poporul Său? A învăța, a sfinți și a guverna? Ori a ales familia lui Avram, a lui Isac… folosind alte metode…

Ce metodă a folosit Isus pentru a alcătui prima comunitate de ucenici?

Ce metodă folosește familia? Pentru că există un raport strâns între natură și metodă… Metoda creșterii unui copac și natura sa sunt diferite de metoda creșterii unui animal și natura sa… Fiecărei naturi îi corespunde o metodă…

Care este metoda familiei?

Familia este unitate și deosebire în iubire! Complementaritate absolută. Unitatea celor deosebiți. Aceeași iubire între două persoane în totalitate diferite, bărbatul și femeia. Dar în familie avem și o iubire între diferitele generații. Există o comuniune în iubire chiar dacă unul dintre membri ar fi mai puțin inteligent, frumos, sănătos… Așadar, metoda familiei este unitate și deosebire în iubire…

Un alt aspect al metodei familiei este „co-împărtășirea”: în familie se împărtășește totul (grijile și bucuriile), iar când unul dintre membri nu împărtășește, ceilalți suferă…

Un alt aspect al metodei familiei este „co-responsabilitatea”: toți membrii familiei – indiferent de vârstă ori de situație – au o responsabilitate a lor. De mic, pruncul este educat să fie responsabil: stinge becul, închide robinetul, amintește-ți să închizi ușa… Pentru că toți sunt „împreună-responsabili”

Un alt aspect al metodei familiei este „împreună-prezența”: este faptul că, atunci când există iubire în familie, celălalt este prezent în interiorul meu, chiar dacă fizic nu este prezent (de față). Spre exemplu, dacă fiul vostru nu s-a întors la timp și s-a făcut noapte, imediat părinții se întreabă: „Unde este? Ce s-a întâmplat?”. Fiul este prezent în interiorul părinților mai mult decât dacă ar fi fizic de față… Dacă fiul nu s-a întors acasă până la 5 dimineața, cât de tare vă bate inima? Acel fiu care nu s-a întors e mai prezent în inima părinților decât atunci când, cu o seară mai înainte, era acasă… Pentru că iubirea face să fie de față (prezentă) persoana iubită…

Această metodă a familiei este și metoda care – în formă analogică – este tipică Treimii, iar bărbatul și femeia au fost creați după chipul și asemănarea Sfintei Treimi. Deci, soții au un sigiliu treimic.

În VT, toată lucrarea lui Dumnezeu în istoria mântuirii se folosește de această metodă a familiei…

În NT, în ce fel Isus ne ajută să înțelegem unitatea Sa, dar și diversitatea Sa, cu ucenicii Săi? „Orice ați făcut pentru ei, Mie Mi-ați făcut…”

„Împreună-prezența”: „Cine Mă vede pe Mine, Îl vede pe Tatăl”…

„Co-responsabilitatea”: modul în care-i implică în predicare pe cei 72 de ucenici…

„Co-împărtășirea”: întreaga educație la porunca iubirii…

Așadar, în viața voastră de soți și de familie este ascuns secretul construirii comunității parohiale, a Bisericii. Deci, e esențială iubirea și e importat să folosim coordonatele metodei de a alcătui familia, enumerate mai sus. 

Să ne gândim ce mare valoare are în familie cuvântul „a aparține”.

În parohii există simțul apartenenței? Sau creștinii doar aparțin unui teritoriu?

Într-adevăr, iubirea este cea care ne diferențiază de ceilalți?

Într-un timp în care Biserica din Europa este în gravă scădere, numeric vorbind, Biserica e invitată se regândească cum să se construiască… Nu poate să spere doar să se întoarcă în trecut… Ce chip vreau să dau Bisericii pe care vreau să o construiesc? Chipul este cel al familiei mele, cel al familiei, cel al Treimii!

Întorcându-ne la expresia de la început, să ne amintim că: „Familia mea îmi revelează ceea ce trebuie să construiesc în parohie!”

Coordonatele familiei sunt unice, adică nu există nicio forma agregatoare (de unire, de comuniune) pe lume care să aibă însușirile tipice familiei. Spre exemplu, cea mai frumoasă comunitate de călugărițe: unitate și deosebire în iubire; co-împărtășire totală; împreună-responsabilitate; împreună-prezența? Toate aceste însușiri nu sunt la fel de profunde ca în cazul familiei… Apoi, o societate pe acțiuni niciodată nu va avea puterea de a co-împărtăși a unei familii.

Însușirile familiei enumerate mai sus se găsesc în mod deplin în Sfânta Treime, deci, în familie este ascuns misterul Sfintei Treimi… În familie avem comoara/secretul care poate să construiască o adevărată Biserică și o adevărată societate…

A cincea cateheză

Încep această cateheză prin a vă reaminti că în AL 31 găsim scris:

„Este sănătos a acorda atenție realității concrete, deoarece «cererile și apelurile Spiritului răsună și în înseși evenimentele istoriei», prin care «Biserica poate fi condusă la o înțelegere mai profundă a misterului inepuizabil al căsătoriei și familiei».

Câți preoți înaintea crizelor matrimoniale au înțeles că aceste crize sunt o chemare a Spiritului ca să intre mai profund în secretul Căsătoriei, Taină mare?

În Italia, preoții sunt convinși că familia este o problemă: pentru că soții trăiesc rău, pentru că se despart: Foarte rar am auzit un preot care să spună: „Spiritul ne cheamă”. Iar aceste cuvinte ale papei trebuie să răsune și-n Biserica noastră Greco-Catolică. Pentru că nu trebuie să privim doar la crizele familiilor creștine, ci trebuie să privim la criza gravă de identitate pe care o are familia în lume. Câți sunt dispuși să spună: „Acum Spiritul ne cheamă la o înțelegere mai profundă a misterului inepuizabil al căsătoriei și al familiei”

Spiritul Sfânt se ascunde în spatele cuvintelor pe care noi le folosim, și numai cu puțină răbdare și umilință reușim să întrezărim într-adevăr felul în care El ne cheamă…

Conciliul Vatican al II-lea și documentele magisteriale care au urmat au aprofundat Căsătoria ca sacrament. Și în loc ca aceste texte să devină ghid, călăuză pentru căsătorii, ne-am lăsat cuprinși de criza căsătoriei în lume…

Există unii preoți care fac un discernământ cu privire la criza actuală a căsătoriei în lume. Și, în fața destrămării căsătoriei și a familiei, înaintea prăbușirii identității persoanei umane… Google deja a fixat mai mult de 50 de genuri. Este Cel Rău care vrea să spună: „Eu l-am creat pe om”.

În familie, în joc este identitatea personală.

Înțeleg cuvântul „apelurile Spiritului”. Începând cu hirotonirea mea, m-am obișnuit să scriu, în ordine, tot ce a spus magisteriul despre căsătorie și familie. Și pot spune că, după Conciliu și până în zilele noastre, Spiritul Sfânt „a strigat” Bisericii care este identitatea căsătoriei. Dar s-ar părea că noi suntem surzi…

Poate vă întrebați: „De ce am fost atât de atent față de această temă?”

Pentru că am primit o mare lovitură la o săptămână după hirotonirea mea preoțească… La o săptămână după hirotonire mă aflam la Roma și participam ca preot nou hirotonit la audiența cu Papa Paul al VI-lea… Cu acea ocazie, Sfântul Părinte a spus, după ce a pus foile la o parte, și a fixat cu privirea un grup de soți proaspăt căsătoriți: „Îl salut pe Cristos Domnul prezent în fiecare pereche de soți care a venit aici”. Pentru mine, cuvintele Papei au fost o mare lovitură… „Eu sunt preot proaspăt căsătorit. Deci eu sunt Alter Christus. Niciodată nu mi-au spus că există o prezență a lui Cristos în perechea de soți. Pe mine trebuie să mă salute cu „Lăudat să fie Isus!” Dar Papa Îl salută pe Isus prezent în perechea de soți?”… Din acel moment am început să privesc viața dintr-o altă perspectivă… De atunci am simțit că trebuie să-mi cultiv devoțiunea față de familie… Am început să cred în Sacramentul Căsătoriei… Căci pe mine m-au învățat doar felul în care soții păcătuiesc, adică morala matrimonială… Dar nimeni nu m-a învățat felul în care soții pot deveni sfinți…

Iată motivul pentru care, din acel moment, am cules toate textele magisteriale despre Sacramentul Căsătoriei…

Acum puteți înțelege motivul pentru care v-am amintit textul din AL 59:

„Doresc să-L contemplu pe Cristos viu, prezent în fiecare cuplu de soți”…

Dacă după mai mult de cincizeci de ani urechile mele aud același lucru, ce pot să zic, decât că eu cred în prezența sacramentală a lui Isus în Căsătorie.

Documentul AL este adresat tuturor, dar Domnul îi cheamă pe unii să aprofundeze această învățătură, să-i ajute să fie capabili de a iubi și de a mărturisi credința în Sacramentul Căsătoriei. De aceea fiecare trebuie să ne întrebăm: „Ce vrea Domnul de la  mine?”…

În această cateheză ne vom opri asupra ultimelor trei paragrafe din Crezul soților.

„Credem în darul Sacramentului Căsătoriei, care consacră relația de soț și soție, și creează o legătură unică și profundă între toate cuplurile căsătorite în Domnul, în comuniune cu Păstorul și Mirele Bisericii locale, împărtășind cu el darul și misiunea de a edifica Comunitatea eclezială și socială”.

În acest paragraf avem câteva lucruri care au fost „îngropate”, pentru că, în ciuda faptului că Spiritul Sfânt le-a dăruit Bisericii, au rămas îngropate. Mă refer, mai întâi de toate, la această „legătură unică și profundă între toate perechile de soți căsătorite în Domnul”… La nivel teologic este un lucru pe care-l putem intui… Explic… Fiecare preot participă la singura Preoție a lui Cristos. Și fiind părtași toți preoții la singura Preoție a lui Cristos, ei alcătuiesc o tagmă… Pentru că toți suntem în El; căci ne identificăm în El, Preotul.

Al doilea pas: Fiecare pereche de soți participă la relația Cristos-Biserică, toți soții sunt părtași unicei relații Cristos-Biserica. Prin urmare, este logic că și soții formează între ei o tagmă. Conciliul este clar pe această temă, însă cine a tradus textul din latină în italiană s-a gândit că nu se poate ca soții să alcătuiască o tagmă la fel ca preoții… Deci a tradus cuvântul „ordo”, tagmă, cu „funcție, rol, slujire”, dar acest din urmă cuvânt înseamnă cu totul altceva… Nici traducerea în limba română nu respectă textul latin. S-ar părea că există o perdea care-i împiedică pe soți să înțeleagă ce este Căsătoria.

În LG 11, găsim:
„Soții, în starea și felul lor de viață, au un dar propriu în sânul poporului lui Dumnezeu”.

Dar textul latin este:

„Soții, în starea și în tagma lor de viață [adică împreună], au un dar propriu în sânul poporului lui Dumnezeu”.

Însă acest adevăr a fost îngropat…

În GS 42, avem:

„Soții sunt constituiți într-o tagmă de persoane”.

Această afirmație denotă faptul că ei sunt mai mult decât frații, sunt una, pentru că se identifică în Cristos… Dar am uitat și acest adevăr…

În CBC 1531, aflăm:

„Căsătoria introduce într-o tagmă, o tagmă eclezială”.

Tagma e mult mai mult decât un ordin religios, care este o unitate relațională în baza unei carisme, în timp ce preoții și soții alcătuiesc o tagmă în baza participării lor la Cristos… Nu este vorba despre o carismă, ci de un Sacrament al Bisericii. Altfel spus, faptul de a avea un dar împărtășit… La fel ca preoții, și soții creștini am putea spune că trăiesc într-un bloc… E un dar – preoția și căsătoria – dat fiecăruia, dar se exercită în comuniune… Iar noi ar trebui să înțelegem acest adevăr, căci, în cazul preoției, fiecare preot este în mod deplin preot, dar are o preoție pe care o exercită în comuniune cu toți ceilalți preoți și cu Preotul Veșnic.

Acest „noi” al soților ia parte la un „noi” mai mare, care este cel dintre perechi, iar această părtășie este în comuniune cu păstorul.

Așadar, între ei, soții alcătuiesc o tagmă, și în același timp sunt în comuniune cu care cel care este Sacramentul Mirelui, episcopul… Pentru că Episcopul nu-i numai preot, ci este și semn al lui Isus, Mire al Bisericii. Și acesta este sensul inelului pe care-l poartă episcopii… Episcopul – în numele lui Cristos – iubește comunitatea sa, Biserica, precum mireasa sa…

Soții… „Împărtășind cu el [cu episcopul] darul și misiunea de a edifica Comunitatea eclezială și socială”… Acest adevăr – faptul că Sacramentul Căsătoriei există pentru a construi Biserica – este amintit de mai multe ori în documentele Bisericii. Spre exemplu CBC, la numărul 1534, notează:

„Alte două sacramente – Preoția și Căsătoria – sunt rânduite spre mântuirea aproapelui. Dacă ele contribuie deopotrivă la mântuirea personală, acest lucru are loc prin slujirea celorlalți. Conferă o misiune specială în Biserică și slujesc la edificarea Poporului lui Dumnezeu”.

Căsătoria și preoția sunt așezate pe același nivel și au fost instituite pentru slujirea altora. Căsătoria a fost lăsată pentru slujirea celorlalți! Peste 50 de ani vom înțelege că Sacramentul Căsătoriei este în vederea slujirii celorlalți! Altfel spus, nu ne căsătorim pentru noi înșine, ci pentru a sluji comunitatea creștină la fel de mult ca preotul!

Așadar, voi, ca preoți căsătoriți, trăiți ambele sacramente ale misiunii: preoția, pentru slujirea parohiei; dar și căsătoria voastră este pentru slujirea parohiei. Prin urmare, preoții căsătoriți sunt chemați să facă un schimb radical al mentalității lor: să lăsăm de-o parte conceptul de colaborare (să nu mai spuneți: „Soția mea mă ajută să… Eu îi cer ei să facă…”) pentru a pricepe că eu – ca preot – am o slujire, dar împreună cu soția mea eu am o altă misiune-slujire pentru parohie… Deci trebuie să trecem de la colaborare – deși e frumos să existe o colaborare, iar soțiile sunt chemate să colaboreze, să-l ajute pe preot în parohie, dar să nu vă opriți doar la colaborare, căci ar însemna să ștergeți misiunea-slujirea voastră de soți – la complementaritate…

Pentru a fi complementari, trebuie să descopăr ceea ce pot face doar eu ca preot și ceea ce pot face doar cu soția mea, în vederea slujirii…

Există ceva ce eu ca preot fac în Biserică, dar există ceva ce pot face 24 de ore pe zi, oriunde m-aș afla, împreună cu soția mea.

Ar trebui să expunem, pe scurt, misiunea specifică a soților.

Pe tema complementarității dintre preot și soți se deschide un larg orizont…

Avem un sacrament – un punct de referință – într-o parohie, adică preotul; dar eu – preotul – împreună cu soția mea și împreună cu celelalte perechi de soți căsătorite suntem un sacrament care construiește țesutul relațional al Bisericii.

Altfel spus, preotul este semnul unității, este în acea parohie în numele episcopului pentru a transmite că în acea parohie există un singur Domn – și care nu-i preotul – un singur Învățător și, pe de altă parte, avem perechea de soți care are carisma relației, ea construind țesutul orizontal al comuniunii și al fraternității… Pentru că fiecare pereche de soți este un vlăstar, un izvor de fraternitate: în Cristos soții sunt frate și soră; în Cristos, soții sunt frate și soră cu fiii lor…

Fiecare casă este un izvor de fraternitate…

Acest fapt ne ajută să recuperăm un aspect decisiv al Conciliului Vatican al II-lea…

LG a pus bazele pentru o Biserică popor, comunitate, fraternitate, pentru a depăși realitatea Bisericii piramidale… Dar nu s-au schimbat prea multe… Căci preotul mereu are atitudinea: „Eu sunt șeful!”

Nu uitați că există un singur Cap, Domn Isus, și e just! Preotul este semnul lui Isus-Cap…

Dar dacă funcționează numai sacramentul preoției, toți credincioșii din parohie trebuie să se raporteze la preot… Dar dacă toți se raportează la un cap, avem o Biserică piramidală, chiar dacă nu dorim acest lucru… Însă dacă lângă Sacramentul preoției avem și Sacramentul căsătoriei (al comunității), relația sacrament chemată să construiască relații, atunci preotul și soții vor alcătui într-adevăr o familie.

„Credem în Tine, Isus-Mire, Care rămâi credincios fiecărui cuplu, chiar și când este în criză. Credem că darul indisolubilității este semnul Iubirii Alianței indisolubile dintre Dumnezeu și fiecare persoană”.

Deja am explicat frumusețea darului indisolubilității.

Doresc să subliniez faptul că Isus rămâne credincios fiecărei perechi de soți, chiar și când este în criză.

Noi știm că rămânem preoți chiar și când greșim, păcătuim; rămânem sacrament al lui Isus-Păstor chiar și atunci când Îl trădăm. Isus rămâne prezent în mine. Eu pot consacra chiar dacă am păcate pe suflet, pentru că, de fapt, Cristos consacră. Iar acest adevăr este valabil și în cazul Sacramentului Căsătoriei. Odată cu primirea Sacramentului Căsătoriei, Isus e prezent în mod stabil în perechea de soți. Dacă voi, într-o seară, vă certați, Isus nu iese din casa voastră pentru a nu vedea că vă certați… El este acolo și poartă asupra Sa rănile lipsei de iubire. Și tocmai din această cauză dorește să-i ajute pe soți să înțeleagă că sunt chemați să fie semn al acestei iubiri indisolubile… eu am capacitatea să-mi iubesc soția și atunci când ea greșește. Și nu numai, ci am darul de a vesti iubirea Bisericii chiar și atunci când, după părerea mea, ea nu se Adică comportă bine…

Isus a vrut să existe persoane care să arate că El iubește încontinuu – în orice situație – acea comunitate, acea Biserică. Dacă ar înțelege acest adevăr soții creștini: ei sunt semn că Isus nu se oprește niciun moment din a iubi parohia mea, în toate aspectele ei, chiar și atunci când există multe persoane care greșesc.

Cristos continuă să iubească Biserica chiar și atunci când mulți preoți Îl trădează…

Din păcate, în zilele noastre mulți creștini cred că sunt grozavi numai când sunt de acord cu criticile juste aduse Bisericii, dar nu mai continuă să iubească Biserica care greșește, păcătuiește. În raport cu noi, Isus ne spune: „În orice situație, Eu te iubesc mereu. Te iubesc și-n timp ce Mă trădezi. A început să iubească așa la Cina cea de taină: îi iubește pe Iuda și pe Petru în timp ce știe că-L trădează. Pentru că Isus știe motivul pentru care-L trădează”… Pentru că de atunci vrea să ajute Biserica din toate timpurile să înțeleagă că El o iubește chiar dacă-L trădează, chiar dacă uită de El, și pentru că-L trădează… Pentru că Isus ar vrea să o răscumpere în iubire. Felicitări, dragi soți! Voi sunteți semnul acestei iubiri divine a lui Isus!

Iubirea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare persoană, acesta este harul Sacramentului Căsătoriei voastre.

„Credem că în celebrarea Euharistiei duminicale, fiecare familie poate redescoperi și trăi vocația proprie de a construi și de a vesti Familia Mare a fiilor lui Dumnezeu, deja începută în Biserica Ta și în drum spre împlinirea sa la sfârșitul lumii, când Misterul nupțial al lui Dumnezeu va fi totul în toți, și în Tine, Mirele nostru, vom trăi în veac cu Tatăl, în unitatea Spiritului. Amin”.

Euharistia duminicală este locul în care familia își re-găsește propria identitate, propria semnificație. Este locul unde familia poate redescoperi și trăi propria vocație. Dar acest adevăr credincioșii nu-l cunosc, deci trebuie să muncim mult la nivel pastoral…

Provocați familiile voastre cu următoarea întrebare: „Voi, în calitate de cuplu, de familie, ce scop aveți în viață?” Unii vor răspunde: „Să ne iubim”, altele/alții: „Să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne creștem pruncii să fie sănătoși și buni, să ajungă să se căsătorească, să avem nepoți și toți să fie buni, să meargă la Biserică…”.

Și după… Unde-i scopul vostru? Care este ultimul scop al familiei? Oare este acela de a avea un mormânt (o criptă) al familiei în cimitir?

Ce scop are viața voastră de familie, care este scopul vostru ultim, final?

Este acela de a construi familia fiilor lui Dumnezeu. Acea familie care trece dincolo de moarte și care deja de acum construiește familia fiilor lui Dumnezeu.

Dacă voi – preoții căsătoriți – nu construiți această familie a fiilor lui Dumnezeu, înseamnă că construiți o familie care mai repede sau mai târziu va sfârși în totalitatea ei la cimitir… Dar dacă construiți familia fiilor lui Dumnezeu, înseamnă că puteți spune: „Acum eu construiesc o familie definitivă, cea de dincolo de moarte”.

În acest moment, în calitate de cuplu, ce fel de familie construiți? Cea care sfârșește la cimitir? Sau cea care deja locuiește în Treime?

Familia e motorul de pornire pentru a construi familia mare. E frumos să aflați identitatea profundă a căsătoriei voastre.

Dacă voi, în acest moment, în calitate de cuplu, sunteți părtași la iubirea lui Cristos pentru omenire și pentru Biserică, unde este înregistrată Căsătoria voastră? În registrul parohial sau în inima lui Isus, în cer?

E bine să știm că relația noastră de iubire deja e în inima lui Isus, în relația de iubire Cristos-Biserică. Atunci voi/vom umbla cu picioarele pe pământ, dar inima mea/a noastră deja este în Cristos… Celebrez Liturghia duminicală, loc în care Isus-Mirele din iubire, își dăruiește Trupul Său Miresei. Prin urmare, în fiecare Euharistie noi celebrăm căsătoria noastră…

Dragi preoți căsătoriți, în fiecare Euharistie voi celebrați din nou Căsătoria voastră, repuneți Căsătoria voastră în inima lui Cristos… Și începeți să înțelegeți că viața voastră de cuplu v-a fost lăsată pentru a construi familia fiilor lui Dumnezeu; familia mare a fiilor lui Dumnezeu, care deja de aici de pe pământ a început: „Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru”. Noi știm că alcătuim/construim o familie în afara normalității, iar noi suntem semnul unei familii care nu mai este normală, pentru că formăm această familie a fiilor lui Dumnezeu. Celebrez Liturghia duminicală, invit familiile la Liturghia duminicală ca să știe ce fel de familie sunt chemate să construiască.

În acest fel eu înțeleg că istoria mântuirii este pentru familii… Să ne gândim la genealogia lui Isus scrisă de evanghelistul Matei: este o succesiune de familii, și nu toate s-au comportat bine… Avem o istorie de familii pentru a ajunge la o familie „Iosif, fiul lui David, și Maria”… O altă familie în care unitatea nu se mai bazează pe un trup fizic care se unește, ci este cauzată de Fiul care este născut, Cristosul. Și cu ei începe un alt tip de familie. Ne spune Ioan acest adevăr: „Tuturor celor care L-au primit le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu, care nici din trup și nici din sânge, nici din voința omului, ci de Dumnezeu au fost născuți”…

Evanghelistul Ioan a înțeles semnul.

Și Isus ne ajută să înțelegem această noutate a familiei mari, începută de Iosif și Maria: „Să Te cunoască pe Tine, Tată… Voi toți sunteți frați… Ce mare iubire ne-a dat Tatăl ca să fim fiii lui Dumnezeu, și suntem… Cine este mama Mea, cine sunt frații Mei?” E frumos să știm că în această istorie lungă de familii se ajunge și la familia mea, pentru a construi familia fiilor lui Dumnezeu.

„Cine este mama Mea, cine sunt frații Mei?”

„Voi toți sunteți frați”…

Atunci înțelegem că familia creștină este indicatorul permanent al direcției, al direcției de a deveni familia fiilor lui Dumnezeu.

Familia n-a fost lăsată doar pentru a-i furniza lui Dumnezeu un limbaj cu care să ni se facă înțeles. E adevărat că Dumnezeu a folosit limbajul familiei: tată, mamă, soț, soție, frate și soră… Dar familia nu-i vocabularul lui Dumnezeu pentru a ni Se revela… Familia e busola menită să ne indice în ce parte să mergem… Mergem să construim familia mare a fiilor lui Dumnezeu.

Ce înseamnă pentru voi, care sunteți tați și mame, să puteți spune: „Deja construiesc veșnicia”… Dar atenție, că familia mea nu este alcătuită doar din soția mea, soțul meu și fiii mei, ci este alcătuită din orice persoană pe care o întâlnesc pe cărarea vieții…

Dacă în fiul tău știi să vezi un fiu al lui Dumnezeu, nu poți să nu vezi că și vecinul de casă este un fiu al lui Dumnezeu. Acest fapt implică convertirea mentalității. Aceasta este vestea bună pe care Isus ne-a adus-o, singura veste care ne poate ajuta să ne gândim la o lume diferită de cea pe care o cunoaștem/vedem…

Atunci înțelegem frumusețea istoriei noastre: „Fiecare dintre noi este gândit de Dumnezeu din veci”… „Mai înainte ca tu să fii zămislit în sânul mamei tale, Eu te cunoșteam deja” sau „Suntem binecuvântați în Cristos mai înainte de întemeierea lumii”…

Toți am fost gândiți și iubiți de Dumnezeu din veci, am fost aleși să trăim pe acest pământ și în libertate să putem răspunde iubirii, având în noi pecetea divină: suntem chip și asemănare.

De ce suntem chip și asemănare și de ce aleși din veci?

Familia e locul care indică reîntoarcerea, întoarcerea acasă…

În chip și asemănare am fost creați compatibili cu Dumnezeu Tatăl, și Fiul și Spiritul Sfânt, pentru ca spunând „da” iubirii Sfintei Treimi să ne putem întoarce pentru vecie acasă…

Amin!!!