Iaşi: Celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor şi a Bătrânilor

A IV-a Zi Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor a fost marcată în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi printr-o sfântă Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, duminică, 28 iulie 2024, la ora 11.00. Cântarea a fost susţinută de Corul mare al catedralei.

„La bătrâneţe să nu mă părăseşti” (cf. Ps 71,9) a fost motoul care a însoţit Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor de anul acesta. Sfântul Părinte Papa Francisc ne-a îndemnat pe toţi să ne strângem în marea familie a lui Dumnezeu, subliniind că „o societate fraternă se construieşte cu alianţa dintre tineri şi bătrâni”.

Cu aceste gânduri PS Petru Gherghel a prezidat Sfânta Liturghie dedicată celor care au purtat stindardul credinţei pentru zeci de ani. Alături de Excelenţa Sa au concelebrat colegii de generaţie pr. Grigore Duma şi pr. Iosif Doboş, toţi trei fiind octogenari. Au fost prezenţi şi preoţi de la episcopie şi Caritas. Urmând îndemnul papei, credincioşi vârstnici şi tineri au participat la celebrarea liturgică.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Grigore Duma, care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa disponibilităţii noastre de a colabora cu harul lui Dumnezeu. Să nu ne facem noi protagonişti, ci să lăsăm glasul Domnului să ne poarte paşii pentru a împlini voinţa sa. „Dumnezeu nu este un Dumnezeu care a ales «part time job». Un timp stă şi apoi pleacă, apoi iar vine şi iar pleacă. Dumnezeu este statornic, ceea ce trebuie să dea speranţă şi bucurie”.

Celebrarea s-a încheiat cu îndemnul PS Petru Gherghel de a fi în comuniune largă cu toţi cei care au vârsta înaintată.

Pr. Claudiu Bulai

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Papa Francisc: O societate fraternă se construieşte cu alianţa dintre tineri şi bătrâni

„Avem nevoie de o nouă alianţă între tineri şi bătrâni, pentru ca limfa celui care are în urma lui o lungă experienţă de viaţă să irige vlăstarele de speranţă ale celui care creşte. Astfel învăţăm frumuseţea vieţii şi realizăm o societate fraternă.” Postarea Papei Francisc publicată miercuri, 24 iulie 2024, pe contul X, @Pontifex, precedă două date semnificative: comemorarea liturgică, la 26 iulie, a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Sfintei Fecioare Maria, şi Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor, programată duminică, 28 iulie.

Citește mai mult »

Papa Francisc: „Bătrânii, de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”

„Fiți vigilenți pentru a nu marginaliza bătrânii în familiile sau în viața noastră”. Acesta a fost mesajul rostit de Papa Francisc în omilia sa de la Liturghia pe care a celebrat-o împreună cu Cardul Prefectului. Kevin Farrell cu ocazia celei de-a treia Zile Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor la Sf. Petru, în prezența a 8.000 de credincioși, printre care mulți bătrâni și bunici alături de nepoții și familiile lor. Gândindu-se la bunici și bătrâni, „de ale căror rădăcini au nevoie tinerii pentru a ajunge la maturitate”, Papa Francisc a propus o nouă lectură a trei povești ale Evangheliei zilei, începând cu un aspect pe care îl au toate în comun: creșterea împreună.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA