O tânără din Oneşti şi un tânăr din Tomeşti s-au întâlnit prima oară la Liturghia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici, în ziua de 17 mai 2014, pe Stadionul Municipal din Iaşi, când au citit fiecare câte o intenţie la Rugăciunea credincioşilor de la acea celebrare. La 10 ani, pe scena amplasată în curtea Catedralei din Iaşi, la Ziua Tineretului, sâmbătă, 18 mai 2024, au dat împreună mărturie în calitate de soţ şi soţie şi părinţi ai doi copii.

Sâmbătă, 18 mai 2024, a avut loc la Catedrala din Iaşi Ziua diecezană a Tineretului. Această întâlnire de credinţă şi de bucurie, plină de tinereţe, a avut ca temă „Forţa speranţei, bucuria recunoştinţei”, temă ce se inspiră din versetul care-i însoţeşte în acest an pe tineri spre celebrarea Zilei Mondiale a Tineretului: „Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc” (cf. Is 40,31). Ziua Tineretului din Dieceza de Iaşi a dorit să fie nu doar o celebrare a tinereţii trăită împreună cu Domnul, dar şi un prilej de recunoştinţă pentru darul beatificării episcopului martir Anton Durcovici, dar primit în urmă cu 10 ani, pe 17 mai 2014.

Ca orice celebrare solemnă, care este o celebrare cu întregul popor al lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie a beatificării Fericitului Anton Durcovici a fost o ocazie deosebită pentru ca diferite slujiri să fie îndeplinite de laici din diferite parohii ale diecezei. Astfel că pentru două intenţii de la rugăciunea credincioşilor au fost aleşi Irina şi Cristian. Întâmplător, am spune. Sau mai degrabă providenţial. Nu s-au mai întâlnit până atunci şi nici nu bănuiau ce surpriză frumoasă le pregătise Fericitul Episcop, abia ridicat la cinstea altarelor.

Am aflat povestea întâlnirii lor şi i-am rugat ca în cadrul întâlnirii tinerilor la Iaşi să dăruiască mărturia lor de speranţă, de încredere şi de iubire. Un moment plin de emoţie şi de recunoştinţă pentru cei prezenţi, dar mai ales pentru Irina şi Cristian care s-au întâlnit pentru prima dată pe 17 mai 2014, iar acum stăteau în faţa celor peste 2000 de tineri alături de cei doi copii ai lor.

Redăm în continuare mărturia lor, mărturie care să încurajeze tot mai mulţi tineri să fie docili la şoaptele Duhului, şi să aibă curajul să se angajeze cu bucurie în viaţa de familie, un drum pe care soţii îl construiesc zi de zi, împreună.

Cristian: Bună tuturor şi Cristos s-a înălţat!

Mulţumim pentru invitaţia de a fi alături de voi la această sărbătoare. Este o mare bucurie pentru noi, însoţită şi de multe emoţii.

Cristian şi Irina: Suntem Irina şi Cristi! Şi vă vom relata o scurtă poveste. Acum 10 ani, pe 17 mai 2014, ne-am întâlnit pentru prima dată, cu ocazia ceremoniei de beatificare a episcopului Anton Durcovici. Fiecare a citit câte o intenţie la rugăciunea credincioşilor. Au fost momente de bucurie, dar şi emoţii mari, greu de exprimat în cuvinte.

După opt luni de la această primă întâlnire faţă în faţă, am început o relaţie de prietenie frumoasă, după doi ani ne-am căsătorit şi am construit familia pe care o formăm astăzi, familie încununată de cei doi copii care ne ghidează zi de zi şi ne ajută în devenirea noastră ca oameni şi slujitori ai lui Dumnezeu, prin misiunea de a fi părinţi.

Irina: Revenind la momentul de dinaintea beatificării, aş vrea să vă împărtăşesc un detaliu semnificativ: propunerea de a citi o intenţie la Liturghie a venit din partea pr. paroh Daniel Iacobuţ, la momentul respectiv, responsabil cu partea liturgică din cadrul Liturghiei de beatificare, în timp ce intram în biserica închinată Sfântului Ioan Paul al II-lea din Poiana Micului. Cu câteva zile înainte de celebrare mi-am pierdut vocea, din cauza unei răceli, şi i-am propus părintelui să caute pe altcineva dacă vocea nu-mi va reveni. Şi într-un fel îmi doream să fie aşa, să nu-mi revină vocea, pentru că simţeam că această chemare este prea mare pentru mine, că mă copleşeşte, că nu sunt suficient de pregătită să fac acest lucru. Şi mă întrebam de ce m-a ales Dumnezeu tocmai pe mine. Dar eu mă gândeam doar la limitele mele, la frici, la neputinţa mea, inclusiv la aceea de a nu-mi recăpăta vocea.

Chiar l-am întrebat pe pr. Daniel: „Dar de ce eu? Nu aţi găsit pe altcineva?” Şi părintele a răspuns simplu: „Nu, m-am gândit la tine, apoi la persoane care să fie din parohii diferite”. Şi într-adevăr aşa era: Cristi venea din Parohia „Fericitul Ieremia” din Tomeşti, iar eu, mai de departe, din Oneşti, unde este Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” şi osemintele acestuia. Ca să vedeţi cum intervin sfinţii: pe 30 octombrie 2016 a avut loc cununia noastră religioasă, zi în care se celebrează şi aniversarea beatificării Fericitul Ieremia Valahul!

Iată cum Dumnezeu a dorit ca eu să fiu prezentă la beatificarea episcopului Anton Durcovici şi aşa a fost până la urmă. Privind în trecut, dacă nu aş fi fost prezentă atunci să citesc intenţia la Liturghie, nu l-aş fi cunoscut pe soţul meu şi acum nu aş fi avut această familie şi aceşti doi copii minunaţi. Ce îmi doresc să vă transmit, dragi tineri, este că de multe ori e posibil să dăm cu piciorul unor oportunităţi pe care Dumnezeu ni le scoate în cale: pe plan spiritual, uman, profesional. Vă încurajez să priviţi dincolo de evenimente, să citiţi printre rândurile poveştii voastre personale şi să încercaţi să desluşiţi puzzle-ul vieţii voastre, dar mereu cu Dumnezeu alături, ca sfătuitor şi însoţitor.

Drumul de a fi împreună, în relaţie, ca soţi şi părinţi este unul complex, cu bucurii şi încercări, soare şi nori, zâmbete şi plâns, dar mereu cu Dumnezeu de mână.

Cristi m-a învăţat să iert mai repede şi mai uşor. La care pot adăuga căldură, blândeţe şi putere.

Cristian: Irina m-a învăţat să iubesc, să-mi exprim sentimentele, mi-a arătat autenticitate, valori creştine şi morale.

Daca ar fi să alegem două lucruri esenţiale în viaţa noastră, fără de care nu am putea continua acest drum, acestea ar fi: IUBIREA şi IERTAREA. Şi iubirea înseamnă mult mai mult decât îndrăgostire sau emoţii. Este ascultare, renunţare, compasiune, blândeţe, bucurie, a fi împreună, a da sens lucrurilor mici şi care nu se pot cumpăra cu bani: orice moment în care simţi că însemni ceva pentru cineva şi că îi poţi răspunde cu viaţa ta, făcându-l fericit. Dumnezeu nu îi alege mereu pe cei puternici, inteligenţi, ci pe cei cu inima deschisă. Suntem instrumente în mâinile lui.

„Ce mare eşti şi ce mari minuni faci tu” este versul unui cântec. Dumnezeu face minuni, chiar zi de zi, şi asta o putem mărturisi cu viaţa noastră : faptul că noi suntem acum, aici, este minunea Fericitului Anton Durcovici, care pentru noi este deja sfânt. Dumnezeu intervine în vieţile noastre şi o face adesea prin intermediul sfinţilor săi: pentru noi, Fericitul Anton Durcovici a făcut deja o minune prin faptul că ne-a adus împreună.

Irina: Versul unui cântec spun aşa: „Scriseseşi, Doamne, deja numele meu sus în Cer”. Asta a făcut Dumnezeu cu mine înainte să mă fi născut, aşa a făcut cu fiecare din noi. Planul lui Dumnezeu pentru fiecare din noi este ca noi să fim fericiţi, cu siguranţă. Să ne lăsăm ghidaţi de mâna lui ocrotitoare. Fără Dumnezeu nimic nu e posibil: oricât succes profesional am avea, capacitaţi intelectuale sau materiale, totul se poate nărui într-o clipă dacă Dumnezeu nu este prezent în interiorul vieţii noastre şi a drumului pe care îl parcurgem.

Dragi tineri, aveţi curaj de a-i cere lui Dumnezeu ceea ce aveţi nevoie: bucurie, lumină, claritate în alegeri, speranţă şi vindecare. Ţineţi-l de mână la orice pas şi el va da sens oricărui moment din viaţa voastră. Oamenii pot dezamăgi, însă Dumnezeu, niciodată. Dă-ne, Doamne, lumina alegerilor înţelepte în momente de cotitură, dar şi în viaţa de zi cu zi!

Cristian: În încheiere, dorim să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările din viaţa noastră, pentru că prin mijlocirea Fericitului Anton Durcovici, la 10 ani distanţă de la beatificarea sa, ne aflăm din nou împreună, pe o altă scenă, într-o postură diferită, de soţ şi soţie, de părinţi, şi ne dorim să răspundem în continuare chemării lui.

Cristian şi Irina: Fericite Anton Durcovici, roagă-te pentru noi!

Pr. Eduard-Cristian David

Sursa: ercis.ro