Aceste cuvinte sunt trăite de către ucenici, chiar și în legătură cu rugăciunea. Aflându-se în prezența Maestrului, ei sunt atrași de modul său de a se ruga, de retragerea sa într-un loc pustiu, și relația sa cu Tatăl, care se manifestă și prin conștiința adânc înrădăcinată în rugăciunea continuă. Astfel, se manifestă o atracție față de această relație de filiație până la punctul în care apostolii au dorit să se împărtășească din ea. Din cauza acestei dorințe, Maestrul decide să-i învețe să se roage, dând astfel naștere unei adevărate „Școli de Rugăciune” care va transforma o dorință într-o experiență reală care poate modela relația lor cu Dumnezeu și, prin urmare, cu ceilalți oameni.

Toate acestea sunt ecoul a ceea ce Sfântul Părinte a subliniat în mod repetat: că rugăciunea nu este doar o practică evlavioasă, ci mai degrabă este ca „respirația sufletului”; este expresia unui sentiment profund și firesc de nevoie naturală a fiecărei ființe umane. Rugăciunea, potrivit Papei Francisc, este un adevărat dialog cu Dumnezeu, un „față în față cu El” (Meditația de dimineață, Capela Domus Sanctae Marthae, 15 martie 2018), un moment de ascultare și răspuns, în care credinciosul se deschide voinței și îndrumării Domnului. În acest sens, rugămintea ucenicilor ne arată că rugăciunea nu este o formulă automată de comunicare. Dimpotrivă, ea cere învățătură și disciplină – căi pe care numai un Maestru le poate indica. Așa cum ucenicii i-au cerut lui Isus să-i învețe cum să se roage, nici noi nu trebuie să ne temem să cerem ajutor pentru a intra într-o relație mai intimă și mai personală cu Dumnezeu, mai întâi de la Maestru și, apoi, de la cei care, în calitate de ghizi spirituali, umblă de mai mult timp în prezența Domnului și au învățat deja să recunoască pașii și calea Sa.

Adorație: Adorația este un act de smerenie și reverență în fața măreției lui Dumnezeu. În reflecțiile sale, Papa ne reamintește adesea că în adorație recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu și dependența noastră totală de El. Această formă de rugăciune ne deschide la un sentiment mai profund de uimire și admirație în fața atotputerniciei și bunătății lui Dumnezeu, întărindu-ne credința și încrederea în El. Este un act de recunoaștere a maiestății lui Dumnezeu, nu doar ca Creator, ci și ca Sursă vie de iubire și milă infinită. În adorație, creștinul este chemat să se reveleze lui Dumnezeu cu o inimă curată și umilă, recunoscându-și propria micime în prezența măreției divine. Acest tip de rugăciune nu necesită rugăminți sau petiții, ci este o expresie pură a sufletului care se îndreaptă spre Dumnezeu cu recunoștință și reverență, ca în fața Misterului necreat.

Laudă și mulțumire: Rugăciunea de laudă și mulțumire este o expresie a bucuriei și recunoștinței față de Dumnezeu pentru nenumăratele Sale daruri și binecuvântări. În laudă, celebrăm măreția, frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu, recunoscând Prezența Sa vie și dătătoare de viață în viața noastră și în lumea din jurul nostru. Răspundem prin mulțumire, exprimându-ne recunoștința pentru cele mai mici până la cele mai mari lucrări ale lui Dumnezeu, știind că fiecare binecuvântare pe care o primim este un semn al infinitei Sale bunătăți. Această formă de rugăciune ne ajută să cultivăm o atitudine de recunoștință, capabilă să ne modeleze perspectiva față de frații și surorile noastre, ca semn și mărturie a carității cu care Dumnezeu ne iubește.

Intervenție în favoarea cuiva: Rugăciunea de mijlocire este rugăciunea care exprimă cel mai bine
comuniunea sfinților; în ea ne rugăm pentru nevoile celorlalți, dând dovadă de solidaritate, înțelegere și compasiune. Este bine să se sublinieze importanța acestei forme de rugăciune ca act de iubire și solidaritate creștină, care ne unește cu ceilalți și ne face părtași la suferințele și speranțele lor. Rugăciunea de mijlocire este un instrument puternic de comuniune, prin care putem aduce
înaintea lui Dumnezeu nevoile lumii și nevoile fraților și surorilor noastre.
În acest fel, rugăciunea de mijlocire devine o punte de legătură între credincioșii și intențiile lor, depășind granițele spațiului și timpului, pentru a împărtăși bucuriile și suferințele celuilalt în fața lui Dumnezeu. În contextul Jubileului, harul unei indulgențe plenare pentru a fi aplicat unui credincios decedat este, de asemenea, expresia rugăciunii de mijlocire care ne unește cu toți cei dragi decedați, cu care ne vom putea bucura într-o zi de bogățiile cerești.

Suplicare: Rugăciunea de cerere reflectă vulnerabilitatea noastră umană și nevoia de ajutor. Prin acest tip de rugăciune, noi prezentăm nevoile noastre personale, cele mai profunde dorințe și cele mai urgente preocupări către Dumnezeu. Suntem încurajați să îi prezentăm cererile noastre lui Dumnezeu cu încredere și perseverență, amintindu-ne că El este întotdeauna pregătit să ne asculte inimile: „El ne cere constanță, ne cere să fim hotărâți, fără rușine. De ce? Pentru că bat la ușa prietenului meu. Dumnezeu este un prieten, iar cu un prieten pot face acest lucru. O rugăciune constantă, intruzivă” (Capela de meditație de dimineață a Domus Sanctae Marthae, 11 octombrie 2018). Rugăciunea devine, așadar, un moment de comuniune intimă cu Dumnezeu, în care vulnerabilitatea noastră se întâlnește cu mila și iubirea Sa infinită: prin ea, învățăm să ne încredem mai profund în Dumnezeu, încredințându-I întreaga noastră viață, preocupările, speranțele și dorințele noastre.

Foto: Vatican Media

Sursa: www.iubilaeum2025.va