Exercițiile spirituale pentru adulți și familii: numai iertarea poate reface fraternitatea

Modul de refacere al fraternității, modul prin care putem să ne relaționăm cu frații noștri încercând să îi iertăm și – cel mai greu uneori – să acceptăm iertarea lor… stă la baza modului în care ne relaționăm cu cei din jurul nostru. De aceea, vorba din popor «te iert, dar nu te uit» este doar un mod de a face «comerț cu iertarea». Iosif ne arată însă o cale prin care putem să ne iertăm frații fără să îi ținem minte, ba chiar să trăim fericiți împreună mulți ani de zile .Să acceptăm greu iertarea celuilalt, fără să ne punem întrebarea «oare de ce mă iartă?»”.

„Refacerea fraternității” a fost tema centrală a exercițiilor spirituale eparhiale pentru adulți și familii propuse de Episcopia Greco-Catolică de Oradea în perioada 22-24 martie a.c. a Postului Mare, la care au participat peste 70 de persoane din Oradea, Șimleu și Zalău. Desfășurate la Vila „Sântana” din Sânmartin, exercițiile spirituale au fost ocazia de a reflecta asupra iertării adevărate a aproapelui și refacerea unei fraternități adesea rănită, pornind de la modelul patriarhului Iosif. Exercițiile spirituale pentru adulți i-au avut ca relatori pe Pr. Vicar general Mihai Vătămănelu (OFMConv.), Pr. Mihai Valentin Tegzeș, Vicar eparhial cu Pastorația familiilor și adulților,  Pr. Florin Mărincean și Pr. Daniel Bertean, primind cu bucurie și vizita păstorului locului, PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea. O săptămână mai târziu, de la 29-31 martie a.c., tot aici sunt programate exercițiile spirituale pentru familii cu copii mici, care au ca temă „A vesti iubirea cu trupul și sufletul”.

Desfășurătorul reculegerii spirituale pentru adulți și familii a cuprins patru conferințe dedicate Istoriei Patriarhului Iosif pentru care credința în Dumnezeu, tipică lui Avraam, devine iubire față de frați. „Planul lui Dumnezeu asupra lumii este să creeze o lume umană, în care oamenii să trăiască ca fraţii. Toate celelalte lucruri din lume sunt subordonate acestui plan divin.  Problema fundamentală a Bibliei este restabilirea fraternităţii, căci întreaga noastră concurenţă în raport cu fraţii o avem pentru că n-am înţeles iubirea Tatălui şi a mamei… şi credem că ne-a fost furată, sustrasă nouă iubirea de care se bucură alţii… Însă iubirea, dacă o dai, se multiplică…”, a subliniat pr. Mihai Vătămănelu. Pornind de la pasajul biblic al vinderii lui Iosif de frații săi, s-a evidențiat deopotrivă de toți preoții relatori cum „Toate cooperează spre bine” (Rm 8,28), căci „răul pe care-l facem capătă final pozitiv, pentru că trece prin El, care ia asupra Sa răul, şi ne restituie binele”. În esență, singurul lucru pe care trebuie să-l înțelegem în viață este faptul că Dumnezeu este milostivire, iar noi suntem cu toții fiii Săi.

Conferințele susținute de părinții relatori au fost intercalate de momente de discuții libere și comuniune, precum și celebrări profund spirituale specifice perioadei Postului Mare, celebrate în biserica „Pogorârea Spiritului Sfânt” din Felix: Liturghia Înaintesfințitelor, Calea Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare.

A fost minunat, ca de fiecare dată”, mărturisește participantul Cristian Muntean la finalul  exercițiilor spirituale pentru adulți și familii, pe care le descrie drept „ocazie de a înțelege mai bine din ce cauză nu ne putem iubi aproapele sau nu îi putem considera pe ceilalți frații noștri?”. Aceasta se întâmplă pentru nu considerăm că Dumnezeu este Tatăl nostru și celălalt este fratele nostru, una dintre cauzele principale ale ruperii fraternității fiind o viziune distorsionată despre Dumnezeu:

„Îl vedem greșit pe Dumnezeu, ca pe un stăpân, care ne urmărește de sus, nu ca pe un Tată care ne iubește pe toți la fel și ne iartă în tot ceea ce facem. Și dacă El ne iartă în tot ceea ce greșim, cine suntem noi să nu îl iertăm pe fratele nostru care ne greșește? Modul prin care Iosif își poate ierta frații – deși ei l-au vândut unei caravane care l-a dus în Egipt – ne arată că patriarhul nu vede în aceasta un mod de răzbunare, ci mâna Lui Dumnezeu care l-a trimis pe el înaintea lor în Egipt ca să pregătească pentru ei cele necesare foametei care va veni. Este foarte interesant modul în care Iosif interpretează un episod de trădare drept grijă a Lui Dumnezeu pentru familia sa, în pofida modului ascuns în care a fost vândut…”. Cu toate acestea la întoarcerea lor, Iosif are un mod foarte elegant de a interacționa cu ei, căci nu le reproșează, nu îi urăște, îi iartă și încearcă să îi ajute pe toți:

Modul de refacere al fraternității, modul prin care putem să ne relaționăm cu frații noștri încercând să îi iertăm și – cel mai greu uneori – să acceptăm iertarea lor… stă la baza modului în care ne relaționăm cu cei din jurul nostru. De aceea, vorba din popor «te iert, dar nu te uit» este doar un mod de a face «comerț cu iertarea». Iosif ne arată însă o cale prin care putem să ne iertăm frații fără să îi ținem minte, ba chiar să trăim fericiți împreună mulți ani de zile .Să acceptăm greu iertarea celuilalt, fără să ne punem întrebarea «oare de ce mă iartă?»”.

În această perioadă de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Învierii Domnului, înțelegem totodată că „răul maxim al omului –  care este uciderea Fiului lui Dumnezeu – devine binele maxim: El îşi dă viaţa pentru noi”. De aceea, suntem îndemnați să „lăsăm păcatul să iasă la lumină pentru a întâlni iertarea”, căci numai iertarea va putea reconstitui fraternitatea…

Toate materialele audio ale conferințelor susținute în cadrul exercițiilor spirituale eparhiale pentru adulți și familii vor fi disponibile pe pagina de Facebook „Departamentul pentru Pastorația Adulților și a Familiilor Oradea” și pe canalul Youtube al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Întâlnirea Familiilor și adulților din parohiile protopopiatului de Beiuș

La Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” Beiuș, a avut loc duminică, 31 martie a.c., Întâlnirea Familiilor și adulților din parohiile protopopiatului de Beiuș. Tema întâlnirii prezente a fost salutul Papei Francisc de la Întâlnirea Mondială a Familiilor: „Biserica este cu voi, mai mult, Biserica este în voi!” (2022). Inițiativa, adresată preoților și enoriașilor de aici a dorit să fie prilej de cateheză și comuniune în contextul Postului Mare. Întâlnirea a cuprins celebrarea Binecuvântării euharistice de pr. paroh Zorel Zima, protopop de Beiuș, o cateheză și un moment interactiv pentru aprofundare a acesteia, împărtășirea de experiențe și alte discuții între participanți, încheindu-se cu o agapă comunitară în Oratoriul „Colț de Rai”.

Citește mai mult »

Întâlnirea națională a operatorilor pentru pastorația familiilor, la Timișoara

În aceste zile, pe 12-13 martie a.c., se desfășoară la Casa Kolping Timișoara Întâlnirea națională a operatorilor pentru pastorația familiilor din cele 12 dieceze romano-catolice și eparhii greco-catolice din România. Întâlnirea, care se dorește a fi moment de consfătuire și reflecție, se desfășoară sub patronajul Preasfinției Sale Iosif Csaba Pál episcop de Timișoara, responsabil al Comisiei pentru Familie din partea Conferinței Episcopilor din România, reunind câte trei familii animatoare din fiecare eparhie/dieceză, însoțite de preoții spirituali responsabili. Din Eparhia Greco-Catolică de Oradea participă pr. Mihai Tegzeș, Vicar cu Pastorația Familiei, împreună cu pr. Vicar General Mihai Vătămănelu, alături de familiile Muntean, Holhoș și familia Cobe. „Formarea familiilor formatoare” este prelegerea care se află în centrul reflecțiilor din aceste zile, având la bază documentul „Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială”.

Citește mai mult »

Începutul perioadei Triodului și întâlnirea parohială a familiilor în comunitatea greco-catolică din Băile „1 Mai”

„Rădăcina oricărui păcat, a oricărui rău este imaginea falsă pe care o avem despre Dumnezeu.” a subliniat părintele Mihai Vătămănelu, Vicar General al Eparhiei de Oradea, în cuvântul de învățătură adresat la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 25 februarie a.c., în parohia greco-catolică Haieu – Băile „1 Mai”, la începutul perioadei Triodului.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA