„Duminica – Ziua Domnului: redescoperirea duminicii în familii și în comunitățile parohiale”, Scrisoarea pastorală a ÎPS Aurel Percă pentru Anul pastoral 2023-2023
„Cristos să locuiască în inimile voastre prin credință. Înrădăcinați și întemeiați în iubire, să fiți în stare să înțelegeți împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea, înălțimea și profunzimea și să cunoașteți iubirea infinită a lui Cristos ca să fiți plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu” (Ef 3,17-19).
PARTEA I
Cucernici confrați preoți, Dragi persoane consacrate, Iubiți frați și surori în Cristos,
Cu acest îndemn al Sfântului Paul adresat credincioșilor din Efes mă adresez întregii comunități a Arhidiecezei noastre pentru a prezenta tema anului pastoral 2023-2024 despre Ziua Domnului, duminica, invitând pe toți preoții, persoanele consacrate și credincioșii să parcurgem acest an în spirit sinodal, în comuniune, participare și misiune, pentru a redescoperi valoarea și importanța duminicii în familie și în comunitățile parohiale.
Anul pastoral este inaugurat chiar în ziua în care, în Vatican, se deschide prima fază finală a Sinodului episcopilor (4-29 octombrie) și la care suntem invitați să ne aducem contribuția prin rugăciune, căci, așa cum spune Papa Francisc, „fără rugăciune nu va fi Sinod” (Papa Francisc, Intenție de rugăciune pentru luna octombrie 2022).
În ultimii trei ani, itinerarul nostru pastoral a fost caracterizat de o reflecție asupra liturgiei și sacramentelor. Ne-am concentrat mai întâi asupra liturgiei cu implicațiile sale asupra vieții creștine, apoi asupra sacramentelor, în tripla lor împărțire după Catehismul Bisericii Catolice: sacramentele inițierii creștine, sacramentele de vindecare și sacramentelor comuniunii de viață și al slujirii.
Am considerat că este important să aducem în atenția credincioșilor noștri importanța duminicii și a participării la Sfânta Liturghie în zilele de duminică și sărbătoare, care are ca punct central celebrarea Euharistiei și pe care trebuie să o redescoperim și să o trăim mai bine în familie și în comunitățile parohiale.
Un nou an pastoral este un bun prilej de har, pe care Domnul ni-l oferă pentru a crește în viața creștină, valorificând din plin Ziua Domnului. Și consider că sfințirea duminicii, în condițiile actuale, este de mare actualitate și importanță.
Efortul nostru pastoral trebuie să se îndrepte spre recuperarea sensului duminicii pentru comunitățile noastre catolice și pentru viața de familie, precum și importanța celebrării și participării la Sfânta Liturghie în această Zi a Domnului. Euharistia este punctul central, spre care trebuie să ne îndreptăm duminică de duminică; din acest motiv, Conciliul Vatican II a dorit să sublinieze că „duminica este sărbătoarea primordială, care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine în ea, așa încât să devină și zi de bucurie și de încetare a lucrului” (Constituția liturgică Sacrosanctum Concilium, nr. 106).
Ziua Domnului într-o lume secularizată
În ultima vreme, duminica a devenit o problemă serioasă, nu numai în plan religios și pastoral, ci și în plan cultural, social, politic și economic. Atunci când încercăm să abordăm această problemă, nu intră în joc doar experiența de credință și angajarea pastorală, ci și întreaga complexitate a țesutului social.
Caracterul festiv al duminicii este cu siguranță cel mai perceput și cel mai universal împărtășit de cultura contemporană. Dar duminica omului secularizat nu este aceeași cu cea a creștinului. Omul secularizat își trăiește duminica în primul rând ca pe o zi de odihnă de la muncă, iar sărbătorirea ei este adesea redusă la simplul sentiment de a se simți eliberat de povara muncii și de grijile trudei zilnice; duminica a devenit tot mai mult o zi de sărbătoare care este aproape doar o simplă evadare. Cultura secularizată contemporană, de fapt, a golit duminica de semnificația sa religioasă inițială și tinde să o înlocuiască atât cu o evadare în sfera privată, cât și cu noi ritualuri de masă: sport, festivaluri, discoteci, turism… Din punct de vedere lingvistic, am trecut de la „ziua Domnului” la „weekend”, de la „prima zi a săptămânii” la „weekend”, „sfârșitul săptămânii”.
În loc să fie o zi specială cu un scop special, pentru mulți duminica a devenit acum pur și simplu o parte a „weekendului”. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a remarcat capcanele acestei tendințe recente: „Din nefericire, atunci când duminica își pierde sensul originar și se reduce la a fi doar «sfârșitul săptămânii» (weekend), se poate întâmpla ca omul, deși în haine de sărbătoare, să devină incapabil de a trăi o sărbătoare, deoarece rămâne limitat de un orizont atât de redus încât nu-i mai îngăduie să vadă cerul” (Ioan Paul II, Scrisoarea apostolică Dies Domini, nr. 4, 31 mai 1998).
La această schimbare au contribuit mulți factori obiectivi: trecerea de la o cultură predominant rurală la una urbană și industrială, cu o puternică concentrare a populației în zonele urbane; ritmul tot mai rapid de lucru (în special în sectorul serviciilor); organizarea tot mai strictă a timpului liber, din ce în ce mai extins; mobilitatea mai mare a persoanelor (migrația internă, ușurința de a călători, posedarea unui mijloc de transport, a doua casă); apoi trebuie să amintim de noile posibilități de a practica sporturi, promovarea activităților culturale, politice, sportive și diferite concursuri, care tot mai mult sunt concentrate pentru ziua de duminică.
Niciuna dintre aceste noi realități nu este în sine rea sau ilegitimă, dar nu se poate nega că din toate acestea poate apărea pericolul pierderii dimensiunii religioase a vieții și a timpului. Ziua Domnului este astfel redusă la o simplă „zi a omului”.
În fața acestor fenomene, se deschide astfel una dintre cele mai importante misiuni ale unei reînnoiri pastorale care trebuie să fie capabilă să sesizeze aspectele pozitive ale noului mod de a trăi duminica, să le valorifice și să le permită creștinilor să celebreze întotdeauna cu demnitate ziua Domnului și să fie martori clari ai acesteia.
De asemenea, trebuie să observăm că nimeni nu scapă de fenomenul distanțării progresive de practica religioasă. Băncile bisericilor sunt ocupate de persoane cu părul din ce în ce mai alb; părinții se simt incapabili să-și trimită copiii la liturghia duminicală; tinerii părăsesc viața parohială…, și am putea continua lista cu multe situații care se observă foarte ușor și la nivelul parohiilor din cadrul Arhidiecezei noastre. Iar pandemia de Covid-19 a accelerat acest proces de scădere a participanților la celebrările liturgice duminicale.
Cadrul crizei în jurul Zilei Domnului este mai larg: numărul de credincioși la celebrările liturgice duminicale este în scădere, este îngrijorătoare și reducerea numărului de hirotoniri, de urmare a vieții religioase, criza familiei creștine… Este o criză de credință împărtășită și de credincioșii altor confesiuni, de exemplu, ortodocși și protestanți.
În fața unei astfel de panorame, ne întrebăm: cum înțelegem cu adevărat duminica? Ce este ea?
Catehismul Bisericii Catolice ne spune: „Conform tradiției apostolice, care datează încă din ziua Învierii lui Cristos, Biserica celebrează Misterul Pascal în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica”. Ziua Învierii lui Cristos este, în același timp, „prima zi a săptămânii”, memorial al primei zile a creației, și „a opta zi” în care Cristos, după „odihna” din ziua marelui Sabat, inaugurează ziua „pe care a făcut-o Domnul”, „ziua care nu cunoaște apus”. „Cina Domnului” este centrul ei, căci în ea întreaga comunitate a credincioșilor îl întâlnește pe Domnul cel înviat, care îi invită la ospățul său… Ea a devenit pentru creștini prima dintre toate zilele, prima dintre toate sărbătorile, ziua Domnului (…), „duminica” (CBC, nr. 1166; 2174). „Ziua Domnului, ziua Învierii, ziua creștinilor este ziua noastră. Tocmai de aceea e numită ziua Domnului: căci în această zi Domnul s-a înălțat glorios la Tatăl” (Ibid).
În acest timp de relativism și de neglijare a multor aspecte din trăirea creștină, este foarte important ca duminica să redevină cu adevărat ziua Domnului, o zi în care omul se întoarce la Dumnezeul său și îi mulțumește pentru viață, pentru bunurile pe care le are, pentru sănătate, pentru familie, pentru bucuria de a trăi, și aceasta, ca o comunitate în atitudine de rugăciune.
Locul de cinste al duminicii
Ne va ajuta foarte mult în acest an pastoral să recitim Scrisoarea apostolică pe care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a adresat-o episcopilor, preoților, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor despre Ziua Domnului, Dies Domini.
Datată în 31 mai 1998, Scrisoarea apostolică Dies Domini face parte dintr-un corp semnificativ al Magisteriului Bisericii cu privire la Euharistie. Tratând duminica drept zi a Domnului și sfințirea ei, aceasta abordează locul special al Euharistiei în ziua în care se comemorează Învierea Domnului.
Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea îl conduce pe cititorul credincios prin cele cinci capitole ale Scrisorii pentru a înțelege marile motivații ale celebrării duminicii. Cele cinci capitole sunt, în primul rând, orientate spre evenimentul creștin radical: Învierea, celebrată ca Paștele săptămânal de duminică, în misterul prezenței lui Isus în Euharistie. Acesta este, prin însăși natura sa, misterul spre care se îndreaptă ochii credinței în căutarea de a-l trăi pe Isus în Pâinea Cuvântului și în Euharistie. Duminica este ziua Domnului pentru că este prilejul de a celebra creația mântuitoare a lui Dumnezeu, care este hrană pentru poporul său în drumul său spre veșnicie, spre ziua care va fi întotdeauna duminică.
Știm cum în alte culturi ziua de odihnă este respectată de toți și nu există nicio dificultate în a ieși din casele lor pentru a-l lăuda pe Dumnezeu în aceste zile consacrate. Cu toate acestea, în societatea modernă de astăzi, evoluțiile social-economice, schimbările culturale și dificultatea de a trăi valorile vieții creștine au sfârșit prin a modifica în mod semnificativ sensul sacru al zilei de odihnă, transformând-o exclusiv într-o zi de petrecere a timpului liber, fără nicio conotație cu sensul originar al duminicii.
Fără recunoașterea semnificației pozitive pe care odihna o are pentru ființa umană, nu putem să nu constatăm că atunci când timpul liber devine singurul obiectiv al odihnei duminicale, omul sfârșește prin a se izola în lumea sa și uită dimensiunea cea mai sublimă pe care o are această zi sfințită de Domnul – uită de transcendent. Omul nu-și mai amintește de evenimentele pe care Dumnezeu ni le dăruiește pe drumul vieții noastre.
De aceea, vedem mulțimi de oameni care, în ziua Domnului, se înghesuie în locurile de agrement și de cumpărături, care sunt noile temple de închinare ale omului, care se plimbă prin centrele comerciale purtați de stimulii de a cumpăra lucruri, de multe ori de prisos, care însă le lasă un gol imens, întrucât golul existențial nu va fi umplut cu lucruri materiale. Numai atunci când omul se întoarce cu smerenie la Dumnezeul și Creatorul său, în „ziua pe care El a făcut-o”, numai atunci omul va fi complet refăcut.
Ca pregătire pentru sărbătoarea hramului, în parohia „Toții Sfinții” din Craiova, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, au avut loc „Zilele familiei”, o inițiativă a Oficiului pentru Pastorația Familiei din Dieceza de Iași. Evenimentul l-a avut ca protagonist pe pr. Felician Tiba, directorul acestui oficiu și s-a materializat la invitația pr. paroh Petru Mihăică. Totul a debutat duminică, 29 octombrie, cu tema: „Familia, capodopera lui Dumnezeu”. Printre altele, pr. Felician a subliniat valoarea inestimabilă pe care o are familia în planul lui Dumnezeu, pentru creație și pentru fiecare persoană în parte.
Încurajând credincioșii să-și amintească de persoanele în vârstă, Penitențieria Apostolică din Vatican a precizat că în această zi se poate obține o indulgență plenară, în condițiile obișnuite (spovadă sacramentală, împărtășire euharistică și o rugăciune după intenția Sfântului Părinte) de bunicii, bătrânii și toți tuturor credincioșii care, animați de un adevărat spirit de penitență și caritate, vor participa la celebrarea celei de-a treia Zile Mondiale a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice.
