Seminar organizat de Oficiul pentru pastorația familiei

În zilele de 22 și 23 septembrie 2023, la Chișinău a avut loc un seminar pe tema „Etapele dezvoltării iubirii”, organizat de Oficiul pentru Pastorația Familiei și coordonat de sr. Paula Malciuc. Întâlnirea, cu participarea mai multor familii din Chișinău și din alte parohii ale Diecezei de Chișinău, a avut loc la centrul „Fides”. Seminarul a abordat tema emoțiilor și a sentimentelor pe calea iubirii, în prezența sr. Barbara Sajnok, consilier familial al Conferinței Episcopale din Belarus, psihoterapeut și catehet, care deține un masterat în pastorația familiei și lucrează de peste 30 de ani în domeniul pastorației familiilor, al însoțirii și consilierii cuplurilor și familiilor.

Ultimul an pastoral pentru familie a început tot cu prezența sr. Barbara Sajnok, care a abordat tema „etapele vieții de familie”, deși întâlnirea s-a desfășurat online. Anul acesta, însă, seminarul de formare s-a desfășurat în prezența sr. Barbara, oferind și posibilitatea de consiliere. Sr. Barbara, a cărei competență și capacitate de comunicare este recunoscută internațional, a abordat tema iubirii familiale, a dialogului cu copiii și a modului în care afecțiunea familială ar trebui să fie decisivă pentru creșterea permanentă a copiilor și pentru trăinicia familiei.

Programul de lucru a fost foarte intens și a inclus și prezența Episcopului Anton Coșa, care, după ce a participat la o parte a întâlnirii, a prezidat Sfânta Liturghie și a adresat cuvântul său de învățătură participanților, inspirându-se din Evanghelia zilei și din parabola semănătorului: „Dragii mei, și astăzi Dumnezeu vine printre noi să semene cuvântul Său și ne vorbește prin Isus, Fiul Său, ne propune un cuvânt roditor, care să ne reînnoiască. Atunci când vorbim despre cuvânt, nu avem în vedere un concept pe care trebuie să îl înțelegem cu creierul, ci acel îndemn concret pe care Domnul îl seamănă în inimă ca să îl punem în practică în viața noastră. În Evanghelia de azi, Isus ne spune că cuvântul este o sămânță de har ce ne este dată la timpul potrivit, care crește într-un mod foarte personal, mult dincolo de schemele propuse de unii sau de alții și este orientat spre împlinirea lui deplină în noi, fiind un dar de seninătate, de eliberare, de pace pentru toți, și nu doar pentru unii considerați mai evlavioși.”

Amintind și de ziua comemorării Sfântului Pius din Pietralcina, în predica sa Episcopul făcut referire și la figura acestui mare sfânt modern: „Un maestru spiritual extraordinar a fost și sfântul de astăzi. Cred că majoritatea dintre voi ați auzit de Padre Pio, sfânt al zilelor noastre, purtător al stigmatelor Mântuitorului, care și-a petrecut viața în mânăstirea sa în rugăciune și slujire pastorală. A fost un generos împărțitor al milostivirii dumnezeiești, fiind disponibil față de toți în a-i primi, în îndrumarea spirituală și, în special, în administrarea Sacramentului Pocăinței. Mesajul adresat nouă de Sfântul Padre Pio este de fapt dublu: pe de o parte vrea să îi însuflețească pe preoți ca să împlinească cu bucurie și stăruință această slujire, atât de importantă și astăzi; pe de altă parte ne cheamă pe toți să fim sinceri cu noi înșine și să nu ne mințim atunci când ne prefacem că suntem fără păcat, când în realitate, din cauza slăbiciunii umane, este greu ca cineva să nu păcătuiască, și de aceea toți avem nevoie să ne mărturisim păcatele.”

Angajamentul Oficiului pentru pastorația familiei este de a însoți și de a forma familiile pe calea unei mai mari implicări în viața comunitară. Toate acestea se înscriu în planul pastoral pe care îl propune Episcopul, care vizează o mai mare formare a laicilor și o participare responsabilă la viața parohiilor. La încheierea Liturghiei, Episcopul a mulțumit sr. Barbara Sajnok și sr. Paula Malciuc, pentru meritul lor în desfășurarea consecventă a activității de promovare a pastoralei familiei în cadrul Diecezei și în colaborare cu parohiile.

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Nu te teme, nu te judec!

„Când simțim că suntem copleșiți de pierderile noastre, de furie,de plânsul care nu se mai termină; când situația este fără speranță și ne pierdem încrederea, vedem dușmani peste tot, chiar și în Dumnezeu, redeschiderea rănilor, chiar dacă ne împinge mai în jos, este primul pas către vindecare; poate asta este cel mai dificil: să ne confruntăm cu pierderile, apoi să lăsăm Lumina să intre, să iertăm.”

Citește mai mult »

Să îndrăznim să vorbim despre sentimentele noastre!

Mișcarea „Worldwide Marriage Encounter” a sărbătorit recent print-un eveniment major aniversarea de 40 de ani în Ungaria. Cuplul responsabil la nivel național este Körmendi Gábor și Zsófia din anul 2022. Ei sunt căsătoriți din 1993 și trăiesc în Budapesta. Au trei copii și trei nepoți. Fiica lor a decedat de cancer la vârsta de 18 ani.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA