În mesajul papei pentru Family Global Compact

„În familie se realizează o mare parte a viselor lui Dumnezeu cu privire la comunitatea umană. De aceea, nu putem să ne resemnăm cu declinul său în numele incertitudinii, al individualismului şi al consumismului, care prospectează un viitor de indivizi care se gândesc la ei înşişi. Nu putem să fim indiferenţi faţă de viitorul familiei, comunitate de viaţă şi de iubire, alianţă de neînlocuit şi indisolubilă între bărbat şi femeie, loc de întâlnire între generaţii, speranţă a societăţii”. Aşa se termină mesajul Papei Francisc – publicat la 30 mai – cu ocazia lansării lui Family Global Compact, un program de iniţiative care tind să ducă la dialogul între centrele de studiu şi de cercetare despre familie din universităţile catolice şi pastoraţia familială.

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

„Consimțământul matrimonial în societatea secularizată de astăzi”

În perioada 2 – 5 septembrie 2024, a avut loc la Pompei cel de-al 54-lea Congres al Associazione Canonistica italiana (ASCAI), cu tema „Consimțământul matrimonial și lipsa de credință: învățături și jurisprudență”. Desfășurat la Sala Marianna De Fusco din sanctuarul Pompei, Congresul a fost deschis de discursul de deschidere susținut de profesorul Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, axat pe tema consimțământului matrimonial în societatea secularizată de astăzi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA