Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială – Ședințe arhidecanale în Dieceza de Timișoara

În perioada 13-15 iunie 2023 au avut loc ședințele arhidecanale în cele trei arhidecanate ale Diecezei de Timișoara, la Timișoara, Arad și Reșița. Tema centrală a acestor întâlniri, susținută de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, a fost prezentarea documentului Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială. Acest document, publicat de Dicasterul pentru Familie, Laici și Viața a apărut din dorința Sfântului Părinte de a se crea un „nou catecumenat“ de pregătire pentru căsătorie, „ca antidot care să împiedice înmulțirea celebrărilor nule sau inconsistente.“ „Biserica este mamă, și o mamă nu are preferințe între copii.“ Biserica dedică mult timp pregătirii pentru preoție și viața consacrată, dar dedică (doar) câteva săptămâni celor care se pregătesc pentru căsătorie. „Este o datorie de dreptate pentru Biserica-mamă să dedice timp și energie pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune așa de mare ca aceea familială.“

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Impresii despre Pelerinajul Familiilor la Roma în Anul Sfânt 2025 – Interviu cu E.S. Iosif Csaba Pál episcop diecezan

Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.

Citește mai mult »

Eu v-am ales din lume….

Faptul că în zilele de astăzi cuplurile tinere aleargă după o situație financiară care să le asigure un trai lipsit de griji crezând că banii rezolvă totul devine încet, încet o “normalitate” în lumea condusă de materialism și consumism. Puținele cupluri care aleg calea căsătoriei nu ajung să se cunoască temeinic și să-și coreleze temperamentele, dorințele și idealurile datorită faptului că în situațiile critice datorate pierderii locului de munca, a unei boli grave sau lipsa banilor, nu reusesc să-și depășească egoul și ambițiile personale încercând să treacă cu intransigență peste criza în care se află, astfel se pot ivi situații nedorite care pot cauza multă suferință. Cuvintele magice – te rog, mulțumesc, iartă-mă – fac minuni în aceste cazuri.

Citește mai mult »

Curs pentru logodnici în Parohia Reșița-Govândari

„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ….” Așa se termină poveștile. V-ați gândit vreodată cum au reușit?! Cine i-a ajutat pe protagoniștii poveștilor, pe Ea & El să treacă cu bine peste urcușurile și coborâșurile vieții?
Dacă visăm și ne dorim o căsătorie asemănătoare unei grădini minunate, rodnice, nu este timp pentru leneveală ci este necesară muncă continuă.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA