Ecouri de la Întâlnirea CCEE dedicată temei familiei și vieții
Întâlnirea Episcopilor și a Delegaților pentru Familie și Viață din cadrul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE) s-a desfășurat în perioada 8-10 mai la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni – Snagov. Tema a fost „Doamne, […] cum putem cunoaște calea? (Ioan 14,5). Familia în Europa de astăzi.” Întâlnirea a întrunit reprezentanți ai Conferințelor Episcopale din 22 țări, precum și membri ai Comisiei pentru Familie și Viață ai CCEE, ai secretariatului CCEE și ai FAFCE.
În prima zi, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a luat cuvântul la deschiderea sesiunilor, subliniind importanța acestei întâlniri. Dr. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață al Sfântului Scaun, a ținut o prezentare cu titlul „Itinerarii catecumenale pentru viața conjugală Orientări pastorale pentru Bisericile particulare”, după care au urmat alte trei sesiuni. Ce-a de-a doua sesiune cu titlul „Învățătura catolică despre valorile și normele referitoare la căsătorie și sexualitate: conservatorism sau viziune?” a fost susținută de Eminența sa, Cardinalul Willem Eijk, Arhiepiscop de Utrecht. În lumina „Teologiei trupului” a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, Eminența Sa a oferit ascultătorilor o temeinică învățătură asupra sexualității și procreării. Cardinalul a adus în atenție și modul cum sunt văzute de către lumea de azi sexualitatea și procrearea, afirmând că „ atunci când oamenii sunt secularizați ei nu mai văd căsătoria ca pe o instituție dumnezeiască, ci doar ca pe un simplu fapt uman”.
Separarea dintre sex și procreare, declanșată începând cu 1960, odată cu răspândirea contracepției chimice, a dus la privarea actului conjugal de rolul său procreativ, ceea ce a deschis poarta către relațiile homosexuale, care din start nu au cum să fie deschise către viață, iar din punct de vedere moral sunt un păcat grav. O mare provocare la adresa căsătoriei a apărut odată cu Revoluția Industrială. Și astăzi munca în exces schimbă ritmul relațiilor dintre soți, care nu reușesc să împărtășească decât o mică parte din viață unul cu altul, ceea ce inevitabil duce la slăbirea legăturilor, a comuniunii. Cardinalul a amintit că „la baza învățăturii Bisericii despre căsătorie se află învățătura evangheliei, așadar în esența sa instituția căsătoriei nu este una pur umană”. Mai mult, în lumina enciclicei Humanae Vitae, căsătoria presupune totala dăruire de sine dintre un bărbat și o femeie. Totală, adică trupească și sufletească, spirituală, definitivă, exclusivă, fidelă.
Cea de-a treia sesiune a fost dedicată activității Federației Asociațiilor de Familii Catolice din Europa (FAFCE). Sesiunea a fost deschisă cu salutări din partea lui Cornel Bărbut, vicepreședinte al acestei Federații. A urmat Nicola Speranza, secretar general al FAFCE, care a vorbit despre „Cele mai mari provocări pentru familiile de astăzi: din punct de vedere legislativ, la nivel european și național”. Speranza a amintit șase mari provocări: iarna demografică, o temă total neglijată în Europa; așa-numita pandemie a singurătății; definiția căsătoriei și uniunilor civile; provocarea educațională; tema libertății de gândire; și problema apărării demnității umane și a reproducerii și a vieții în toate fazele ei.
Cea de-a patra sesiune a conținut prelegerea pr. Juan José Pérez-Soba, profesor de Teologie Pastorală la Institutul Teologic Pontifical Ioan Paul al II-lea, cu tema „Formarea creștină în viața de familie”. Acesta a indicat trei principii de la care să se pornească din nou: teologia trupului Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea, teologia iubirii propusă de Papa Benedict al XVI-lea în cele trei etape ale sale (a fi copil, a deveni soț și a fi părinte) și, în final, convertire pastorală, conform indicațiilor propuse de Papa Francis în Amoris Laetitia pentru însoțirea și formarea permanentă a soților. Părintele a sugerat ca fiecare Conferință Episcopală să înființeze școli (institute) pentru aprofundarea realității familiei, să încurajeze apariția centrelor de consiliere familială, care să fie veritabile locuri de evanghelizare.
Sesiunile de lucru au fost intercalate cu momente de lucru în grup. În context european, în general, a reieșit că prima provocare de înfruntat este noua evanghelizare, având în vedere că numărul persoanelor care participă în mod regulat la Liturghia duminicală este în scădere. În același timp, în unele țări, catolicii sunt o minoritate. S-a vorbit și despre criza Căsătoriei sacramentale și despre dificultățile pe care le întâmpină astăzi diverse familii din Europa, despărțite de valurile migrației, accentuate acum de război. A apărut și nevoia de a contura în mod pozitiv temele familiei și ale vieții, căutând un limbaj pe înțelesul oamenilor de azi care să-i atragă la trăirea vocației creștine.
În seara de marți, 9 mai, delegația a fost primită la Parlamentul României, unde un grup de senatori și deputați sub coordonarea deputatei Oana Ozmen a făcut o călduroasă primire distinșilor oaspeți. În cursul aceleași seri, ÎPS Aurel Percă, împreună cu PS Cornel Damian au primit delegația la Catedrala Sfântul Iosif, ocazie cu care Arhiepiscopul nostru a împărțit binecuvântarea cu spinul din coroana Mântuitorului, acea relicvă primită de Fericitul Vladimir și lăsată în dar Catedralei și diecezei noastre. În final amintesc cuvântul de încurajare al Arhiepiscopului de Edimburg, Mons. Leo Cushley: „Chiar dacă pare că Biserica este marginalizată, totuși mesajul său este mereu grăitor deoarece este mesajul lui Cristos prezent în mijlocul nostru ieri, astăzi și întotdeauna”.
Pr. Fabian Măriuț Responsabilul Oficiului pentru Pastorația Familiei al ARCB
Încurajând credincioșii să-și amintească de persoanele în vârstă, Penitențieria Apostolică din Vatican a precizat că în această zi se poate obține o indulgență plenară, în condițiile obișnuite (spovadă sacramentală, împărtășire euharistică și o rugăciune după intenția Sfântului Părinte) de bunicii, bătrânii și toți tuturor credincioșii care, animați de un adevărat spirit de penitență și caritate, vor participa la celebrarea celei de-a treia Zile Mondiale a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice.
În perioada 8-10 mai 2023, la Mănăstirea Carmelită de la Ciofliceni, a avut loc întâlnirea episcopilor şi a delegaţilor pentru familie şi viaţă din cadrul conferinţelor episcopale europene. Au fost prezenţi 44 de participanţi din 22 de ţări, reprezentându-i pe cei aproape trei sute de milioane de catolici din Europa.