Pentru sărbătoarea Bunei Vestiri, am pregătit o compilație pentru ziarul nostru săptămânal sub titlul Fețele (multicolore) ale maternității în care le-am întrebat pe mame și mame în devenire despre maternitate. Kedves Emőke, regizoare de teatru din Gyimesi, care locuiește în prezent cu familia în Timișoara, crește împreună cu soțul ei patru copii, În continuare vă invităm să citiți mărturia ei.
Anul acesta sărbătorim a zecea aniversare a căsătoriei noastre cu patru copii. Ne simțim împliniți. Din prima clipă în care am devenit părinți, am știut că relația noastră este temelia puternică a familiei noastre.
Primii noștri trei copii s-au născut în trei ani, fapt care a dus la o perioadă foarte încărcată. Totul a decurs bine, ne-a plăcut, am fost fericiți. Când al treilea copil avea un an, am simțit că suntem foarte obosiți. Atunci ne-am dat seama că nu avem puterea pentru creșterea în continuare a familiei. Cu toate acestea, am simțit o mare dorință pentru un al patrulea copil. Mi-a fost clar că o asemenea dorință nu poate veni decât de la Dumnezeu.
Cei trei copii s-au apropiat foarte mult. Când ne-am odihnit, am văzut că a sosit momentul să lărgim familia. Toți cei trei copii au fost foarte fericiți de sosirea frățiorului lor. Încă de la început, fătul a fost inclus în desenele care înfățișează familia. Mi-a fost puțin frică de modul în care un nou copil ne va schimba viața de familie deja bine stabilită. Curând s-a confirmat că frica mea era nefondată.
Suntem obișnuiți cu faptul că în cea mai mare parte a zilei nevoile copiilor noștri ne determină viața, dar căutăm constant momente pentru întreținerea relației noastre. Viața cu patru copii mici este întotdeauna rapidă și imprevizibilă. La fel e și când ieșim din casă. Deoarece călătorim mult, ne asumăm posibilitatea ca mutarea din casă să fie un eșec total. Acest lucru se întâmplă rar, iar atunci când lucrurile merg bine, suntem foarte fericiți.
Ca mamă a patru copii, cea mai mare provocare a fost să mă confrunt cu propriile mele limitări. Învăț constant să accept că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum vreau eu. Mi-am dat seama că majoritatea conflictelor în familie explodează atunci când eu am probleme, pentru că atunci am mai puțină răbdare, sunt mai puțin empatică și înțelegătoare. Totuși, văd că copiii mă cunosc foarte bine și mă acceptă cu aceste limitări. Cu toate acestea, sunt zile în care patru copii nu par prea mult, acele momente fac ca tot efortul să merite.
Cea mai mare frustrare a mea vine din faptul că nu am suficient timp pentru rugăciune personală și dezvoltare profesională pe lângă îndatoririle mele de familie. Este o grijă constantă, deoarece încerc să găsesc timp pentru toate, adesea fără succes. Încerc să accept, acum este momentul să fiu cât mai mult cu copiii. Va veni timpul pentru împlinirea profesională.
În maternitate a avut loc un dialog interesant și izbitor. Doamna de la curățenie a întrebat dacă este primul copil? am spus, al patrulea. La care ea a răspuns: Ești o mamă împlinită. Chiar am simțit asta. Declarația unei femei necunoscute nu a făcut decât să confirme acest lucru. Totul este să urmezi voia lui Dumnezeu.
Pentru mine este clar că am o sarcină mare în față. Trebuie să am grijă de această familie. Grădinița catolică ajută foarte mult la transmiterea credinței, deoarece copiii se confruntă cu o mulțime de întrebări importante la nivelul lor, care de obicei dau un impuls și vieții noastre de familie. Principalele mele intenții de rugăciune sunt pentru sănătatea familiei noastre și pentru alegerea unui partener pentru copiii noștri. Văd din proprie experiență că baza unei familii mari și fericite este o relație echilibrată.
Regizor Kedves Emőke
Articolul a fost publicat în secțiunea focus a numărului de duminică din 26 martie, ca parte a compilației „ Spune da unei vieți noi, îngrijeste, educă”.
Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.
Faptul că în zilele de astăzi cuplurile tinere aleargă după o situație financiară care să le asigure un trai lipsit de griji crezând că banii rezolvă totul devine încet, încet o “normalitate” în lumea condusă de materialism și consumism. Puținele cupluri care aleg calea căsătoriei nu ajung să se cunoască temeinic și să-și coreleze temperamentele, dorințele și idealurile datorită faptului că în situațiile critice datorate pierderii locului de munca, a unei boli grave sau lipsa banilor, nu reusesc să-și depășească egoul și ambițiile personale încercând să treacă cu intransigență peste criza în care se află, astfel se pot ivi situații nedorite care pot cauza multă suferință. Cuvintele magice – te rog, mulțumesc, iartă-mă – fac minuni în aceste cazuri.
„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ….” Așa se termină poveștile. V-ați gândit vreodată cum au reușit?! Cine i-a ajutat pe protagoniștii poveștilor, pe Ea & El să treacă cu bine peste urcușurile și coborâșurile vieții?
Dacă visăm și ne dorim o căsătorie asemănătoare unei grădini minunate, rodnice, nu este timp pentru leneveală ci este necesară muncă continuă.
