Spune da unei vieți noi, îngrijeste, educă

Pentru sărbătoarea Bunei Vestiri, am pregătit o compilație pentru ziarul nostru săptămânal sub titlul Fețele (multicolore) ale maternității în care le-am întrebat pe mame și mame în devenire despre maternitate. Kedves Emőke, regizoare de teatru din Gyimesi, care locuiește în prezent cu familia în Timișoara, crește împreună cu soțul ei patru copii, În continuare vă invităm să citiți mărturia ei.

Anul acesta sărbătorim a zecea aniversare a căsătoriei noastre cu patru copii. Ne simțim împliniți. Din prima clipă în care am devenit părinți, am știut că relația noastră este temelia puternică a familiei noastre.

Primii noștri trei copii s-au născut în trei ani, fapt care a dus la o perioadă foarte încărcată. Totul a decurs bine, ne-a plăcut, am fost fericiți. Când al treilea copil avea un an, am simțit că suntem foarte obosiți. Atunci ne-am dat seama că nu avem puterea pentru creșterea în continuare a familiei. Cu toate acestea, am simțit o mare dorință pentru un al patrulea copil. Mi-a fost clar că o asemenea dorință nu poate veni decât de la Dumnezeu.

Cei trei copii s-au apropiat foarte mult. Când ne-am odihnit, am văzut că a sosit momentul să lărgim familia. Toți cei trei copii au fost foarte fericiți de sosirea frățiorului lor. Încă de la început, fătul a fost inclus în desenele care înfățișează familia. Mi-a fost puțin frică de modul în care un nou copil ne va schimba viața de familie deja bine stabilită. Curând s-a confirmat că frica mea era nefondată.

Suntem obișnuiți cu faptul că în cea mai mare parte a zilei nevoile copiilor noștri ne determină viața, dar căutăm constant momente pentru întreținerea relației noastre. Viața cu patru copii mici este întotdeauna rapidă și imprevizibilă. La fel e și când ieșim din casă. Deoarece călătorim mult, ne asumăm posibilitatea ca mutarea din casă să fie un eșec total. Acest lucru se întâmplă rar, iar atunci când lucrurile merg bine, suntem foarte fericiți.

Ca mamă a patru copii, cea mai mare provocare a fost să mă confrunt cu propriile mele limitări. Învăț constant să accept că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum vreau eu. Mi-am dat seama că majoritatea conflictelor în familie explodează atunci când eu am probleme, pentru că atunci am mai puțină răbdare, sunt mai puțin empatică și înțelegătoare. Totuși, văd că copiii mă cunosc foarte bine și mă acceptă cu aceste limitări. Cu toate acestea, sunt zile în care patru copii nu par prea mult, acele momente fac ca tot efortul să merite.

Cea mai mare frustrare a mea vine din faptul că nu am suficient timp pentru rugăciune personală și dezvoltare profesională pe lângă îndatoririle mele de familie. Este o grijă constantă, deoarece încerc să găsesc timp pentru toate, adesea fără succes. Încerc să accept, acum este momentul să fiu cât mai mult cu copiii. Va veni timpul pentru împlinirea profesională.

În maternitate a avut loc un dialog interesant și izbitor. Doamna de la curățenie a întrebat dacă este primul copil? am spus, al patrulea. La care ea a răspuns: Ești o mamă împlinită. Chiar am simțit asta. Declarația unei femei necunoscute nu a făcut decât să confirme acest lucru. Totul este să urmezi voia lui Dumnezeu.

Pentru mine este clar că am o sarcină mare în față. Trebuie să am grijă de această familie. Grădinița catolică ajută foarte mult la transmiterea credinței, deoarece copiii se confruntă cu o mulțime de întrebări importante la nivelul lor, care de obicei dau un impuls și vieții noastre de familie. Principalele mele intenții de rugăciune sunt pentru sănătatea familiei noastre și pentru alegerea unui partener pentru copiii noștri. Văd din proprie experiență că baza unei familii mari și fericite este o relație echilibrată.

Regizor Kedves Emőke

Articolul a fost publicat în secțiunea focus a numărului de duminică din 26 martie, ca parte a compilației „ Spune da unei vieți noi, îngrijeste, educă”.

Tradus de dna. Mihu Melinda

Sursa: romkat.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Catehezele biblice săptămânale pentru familii și adulți în Catedrala „Sf. Nicolae”

Susținute de pr. Mihai Tegzeș, Vicar cu pastorația Familiilor, catehezele biblice pentru familii și adulți în Eparhia de Oradea sunt deschise tuturor celor care doresc să aprofundeze Cuvântul în viața personală, fiind nu doar un prilej de reflecție asupra textelor din Sfânta Scriptură – în prezent Faptelor Apostolilor, ci și o pregătire pentru viitoarele Exerciții spirituale eparhiale pentru familii care se vor desfășura în perioada 15-17 noiembrie a.c., la Hotel Padiș (Băile Felix).

Citește mai mult »

Voi sunteți sarea pământului! – Tabăra familiilor catolice la Rusca Montană

În viața creștină de familie putem pune în practică menirea noastră de a fi sare a pământului prin slujirea celuilalt, prin acțiunile făcute împreună și acordarea de suport în activitățile celuilalt, rămânând totodată umili în ceea ce facem, prin conștientizarea că suntem ceea ce suntem nu ca rezultat al alegerilor noastre, ci ca dar pe care Dumnezeu l-a pus în noi.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA