Supraviețuitor al cutremurului din Turcia: ,,Dumnezeu m-a protejat și Fecioara Maria nu m-a părăsit.”

La doar câteva ore după ce Bassel Habkouk, un tânăr libanez catolic și tată a doi copii, a sosit în vizită în Turcia pe 6 februarie, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade a lovit țara și Siria din apropiere.

Habkouk a rămas blocat timp de 52 de ore sub dărâmăturile clădirilor căzute în urma cutremurului devastator, care a provocat moartea a peste 50.000 de persoane și rănirea multor altora, zeci de mii fiind încă dispărute și sute de mii fără adăpost, potrivit Associated Press.

În mod miraculos, Habkouk a supraviețuit, iar recent a împărtășit cu ACI MENA, partenerul de știri în limba arabă al CNA, detalii despre calvarul său și despre rolul pe care l-a jucat Fecioara Maria.

Prins în capcană pentru mai mult de două zile

Tânărul libanez catolic Habkouk era în oraș cu bunul său prieten, Elias Al-Haddad, când a avut loc cutremurul. Cei doi au căzut la pământ după ce au fost loviți de dărâmături. ,,Elias Al-Haddad a vorbit cu mine după accident și mi-a cerut ajutorul, dar eu nu am putut să mă mișc și să ajut”, și-a amintit Habkouk; ,,după aproximativ șase ore, nu i-am mai auzit vocea”. Din păcate, Al-Haddad nu a supraviețuit, iar Habkouk a început propria călătorie spre supraviețuire. ,,Am stat sub dărâmături timp de 52 de ore, rămânând blocat într-un bloc de aproximativ 2 metri lungime și 40 de centimetri lățime”, a povestit el… ,,expus la aerul rece, fără să știu de unde venea, nu am simțit foame sau sete, deși mai aveam ceva mâncare în posesie.”

Habkouk a considerat că cel mai dificil moment sub dărâmături a fost atunci când echipa de salvare l-a contactat în seara celei de-a doua zile. ,,Am găsit o țeavă de plastic de aproximativ un metru lungime și am folosit-o pentru a lovi molozul din jurul meu, făcând semn salvatorilor să știe unde mă aflu”, a spus el, dar după ce i-au aflat locația, aceștia au salvat un alt bărbat de lângă el, care striga de durere. După cinci ore de muncă de ajutorare, care a continuat până la ora 2 dimineața a doua zi, salvarea celuilalt bărbat a fost finalizată, iar salvatorii au plecat. Habkouk se temea că îl vor abandona, deoarece nu era cetățean turc. Așa că, de la 2 la 7 dimineața, Habkouk, din nou singur, s-a agățat de voința sa și a început să se gândească la alte modalități de a scăpa…

Rozariul și Fecioara Maria

Habkouk a descris primele momente petrecute sub dărâmături și rugăciunea sa imediată: ,,Când molozul a căzut peste mine, am căzut la pământ, strigând din adâncul inimii: O, MARIA! Am continuat să o invoc pe Fecioara Maria în următoarele 40 de secunde, până când cutremurul s-a oprit, a continuat el. Apoi m-am rugat Rozariul de sub dărâmături. Dumnezeu m-a protejat, iar Fecioara Maria nu m-a părăsit”.

Habkouk a mărturisit că rugăciunea i-a dat puterea de a rezista disperării și i-a întărit credința că va fi salvat. La 52 de ore după ce a fost prins în capcană, la ora 7 dimineața, pe 8 februarie, Habkouk a fost salvat de o echipă de securitate turcă.

După 52 de ore petrecute sub dărâmăturile lăsate de cutremurul devastator din 6 februarie 2023 din Turcia, Bassel Habkouk a fost salvat de o echipă a Securității turce.

Un jurământ către Maica Domnului de la Mantara

Habkouk a spus că nu a fost prima dată când el și familia sa au apelat la Sfânta Fecioară Maria. ,,Încă din copilărie, am fost crescut conform tradițiilor din satul meu, Maghdouché”, a spus el. Acolo am fost învățat importanța sărbătorilor catolice (Crăciunul, Paștele, ziua de naștere a Fecioarei Maria etc.) … Cred în Domnul și am căutat mijlocirea mamei sale, Fecioara Maria, în cursul vieții mele.”

,,Oamenii din Maghdouché obișnuiau să-și facă semnul crucii ori de câte ori ieșeau din sat, spunându-i: În tine ne punem nădejdea noastră, o, Maica lui Dumnezeu! Și apoi plecau mai departe, încrezându-se în Domnul prin mijlocirea Mariei și mulțumindu-i pentru grija pe care le-o poartă, mai ales în timpul călătoriilor dificile.”

Habkouk a menționat, de asemenea, dragostea mamei sale pentru Dumnezeu, Maria și sfinți. ,,În fiecare dimineață, a spus el, ea merge la sanctuarul Maicii Domnului din Mantara și cere mijlocirea Mariei și ca aceasta să îi protejeze pe copiii ei.”

Bassel Habkouk este primit de satul său natal din Liban, după ce a supraviețuit cutremurului din 6 februarie 2023 din Turcia.

,,Când a avut loc cutremurul devastator, a spus el, mama i-a promis Fecioarei Maria că, dacă fiul ei se va întoarce cu bine din Turcia, va coborî desculță din sat până la altarul Maicii Domnului din Mantara și va intra cu mine târându-mă până la peșteră. Și ea și-a îndeplinit promisiunea după ce m-am întors acasă”.

Pentru Habkouk, cuvintele nu pot descrie fericirea extremă pe care a simțit-o la întoarcerea în Liban și primirea sa masivă în mijlocul clopotelor, aclamațiilor și uralelor. ,,Bucuria oamenilor din Maghdouché este de nedescris și sunt recunoscător pentru dragostea tuturor celor care ne-au copleșit cu ea, în ciuda diferitelor secte”, a spus el.

Acest articol a fost publicat pentru prima dată de ACI MENA, partenerul de știri în limba arabă al CNA, și a fost adaptat de CNA.

Tradus în limba română de către Dr. Prof. Laura-Lia Bălaj

Sursa: catholicnewsagency.com

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Să îndrăznim să vorbim despre sentimentele noastre!

Mișcarea „Worldwide Marriage Encounter” a sărbătorit recent print-un eveniment major aniversarea de 40 de ani în Ungaria. Cuplul responsabil la nivel național este Körmendi Gábor și Zsófia din anul 2022. Ei sunt căsătoriți din 1993 și trăiesc în Budapesta. Au trei copii și trei nepoți. Fiica lor a decedat de cancer la vârsta de 18 ani.

Citește mai mult »

Torino: Zilele Familiei împreună cu pr. Felician Tiba

Iar bucuria în familie trebuie căutată în mod constant, după exemplul Nunţii din Cana: „Mirii au rămas fără vin, simbol al bucuriei, al harului, iar transformarea apei (lichid incolor, inodor şi fără gust) în vin (în har, în bucurie) trasează vocaţia familiei, aceea de a căuta adevăra bucurie, pace şi linişte sufletească, în fidelitate (eu sunt acolo când tu ai nevoie), în rugăciune şi prin actul conjugal”.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA