Adjud şi Mărăşeşti: Zile dedicate familiei în anul dedicat Duhului Sfânt
În perioada 2-5 martie 2023, în Parohia Adjud şi filiala Mărăşeşti au avut loc misiuni populare, zile speciale dedicate familiei în anul pe care Dieceza de Iaşi l-a dedicat unităţii în Duhul Sfânt.
Părintele paroh, Marius Adam jr., a avut ideea, iar pr. Felician Tiba, director la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, a materializat-o prin predicile speciale făcute cu această ocazie.
Părintele Felician ne-a ajutat să înţelegem cum Duhul Sfânt, „martorul creaţiei”, cel care „plutea deasupra apelor” şi „Cuvântul” prin care Tatăl crea, toate cele trei persoane, unite în acelaşi unic şi sfânt Dumnezeu, l-a creat pe om ca bărbat şi femeie, chemându-i pe cei doi la viaţa de familie.
Dumnezeu l-a oferit pe om creaţiei, l-a oferit pe om omului, pe bărbat femeii şi pe femeie bărbatului, nu pentru a se folosi, ci pentru a se sluji reciproc. Viaţa de familie, comuniune de persoane după modelul din Sfânta Treime, nu are altă logică decât cea a dăruirii reciproce în iubire. Duhul Sfânt, artizanul unităţii îi uneşte şi pe soţi ajutându-i să depăşească dificultăţile, să se bucure la bine şi să se deschidă vieţii. El inspiră şi menţine iubirea dintre soţi, el îi cheamă la credinţă şi-i face „inventivi” în viaţa de familie.
„Cum să nu mulţumim lui Dumnezeu, spunea părintele Felician, pentru darul vieţii, pentru darul soţului sau al soţiei, pentru copii, pentru bunurile pe care le-am dobândit prin sudoarea frunţii, mereu însoţiţi de viaţa care este darul său, de sănătate şi mai ales de motivaţia pe care o avem trăind din iubire unii faţă de alţii?”
Prezentate deopotrivă şi în comunitatea din Adjud, dar şi în cea din Mărăşeşti, predicile speciale făcute cu această ocazie au avut rolul de a ne sensibiliza, de a ne „scutura” şi de a ne provoca să luăm noi hotărâri.
La final, după ce am avut posibilitatea să ne spovedim şi să ne împărtăşim, după ce soţii au fost invitaţi să reînnoiască iubirea care i-a unit, am primit binecuvântarea specială care să de în astfel de ocazii, prin care am obţinut indulgenţa plenară.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile profunde, pline de încărcătură spirituală, zile care ne-au sensibilizat că de noi depinde binele şi fericirea noastră. Mulţumim părintelui paroh şi părintelui Felician pentru că s-au preocupat să ne ofere un aşa dar şi-l rugăm pe Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Familii de la Nazaret, să binecuvânteze familiile comunităţii noastre, precum şi familiile din lumea întreagă.
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, începând cu ora 10.00, familiile din dieceză sunt invitate la Traian (jud. Neamţ), Centrul „Gaudium et spes”, pentru întâlnirea de toamnă. Tema întâlnirii este inspirată din imaginea Anului pastoral: „Ucenicii la Emaus” şi se numeşte: „Astăzi, pentru ce ne arde inima?” Invitatul special al întâlnirii este pr. Ioan Balan, paroh la Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău.
Sâmbătă, 2 august 2025, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, în Parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăuceşti, a avut loc cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Tema întâlnirii a fost: „Familia, şcoala coerenţei”. Au fost prezente familii din mai multe parohii ale diecezei.
În perioada 31 iulie – 1 august 2025, în Parohia Hălăuceşti, ca pregătire pentru Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, au avut loc două zile de har, zile dedicate familiei şi speranţei creştine. Coordonatorul acestor momente speciale a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din Dieceza de Iaşi.