Educație și familie

Pentru a încheia Anul „Amoris Laetitia Familia”, revista Educatio Catholica a dedicat secțiunea monografică a numărului 4/2022 raportului dintre „Educație și Familie”, rezultat al colaborării dintre Dicasterul pentru Cultură și Educație și Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. Subiectul oferă ocazia de a evidenția unele provocări educaționale cruciale care au fost puse în fața Bisericii și a societății de astăzi. Acestea necesită strategii clare și eficiente chiar și din punct de vedere pastoral.

Contribuțiile vin de la experți specializați în antropologie, teologie, psihologie, pedagogie, drept și economie, precum și de la persoane angajate la diferite niveluri în domeniul pastoral. Un fir comun al tuturor intervențiilor este Magisteriul Papei Francisc, cu referire specială la Amoris Laetitia: într-adevăr, în Exortația apostolică provocarea educațională este prezentă în mod transversal și se împletește cu vocația la iubirea familială.

Dorim să evidențiem în mod deosebit contribuția profesoarei Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasteriului pentru laici, familie și viață, pe tema „Familia, educația morală și libertatea responsabilă”. Printre experții care contribuie la secțiunea monografică se numără Philippe Bordeyne, Julia M. Dezelski, María Teresa Cid Vásquez, Luigino Bruni, Raffaella Iafrate și Elena Canzi, Robert Cheaib.

Info:
Libreria Editrice Vaticana

E-mail: riviste.lev@spc.va

www.libreriaeditricevaticana.va

ISBN 978-88-266-0789-4

ISSN 2663-1091

Sursa: www.laityfamilylife.va

 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru a V-a Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor (27 iulie 2025)

Aşadar, mai ales ca bătrâni, să perseverăm încrezători în Domnul. Să ne lăsăm reînnoiţi în fiecare zi de întâlnirea cu el, în rugăciune şi în Sfânta Liturghie. Să transmitem cu iubire credinţa pe care am trăit-o atâţia ani, în familie şi în întâlnirile zilnice: să-l lăudăm mereu pe Dumnezeu pentru bunăvoinţa sa, să cultivăm unitatea cu cei dragi ai noştri, să lărgim inima noastră către cei care sunt mai departe şi, îndeosebi, către cei care trăiesc în nevoie. Vom fi semne de speranţă, la orice vârstă.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA

Fotografii dăruite prin deosebita amabilitate a Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață.