Familia în Slujire. Slujirea în Familie

La sfârșitul anului liturgic, familiile din parohia Lovrin și din filiale, l-am avut în mijlocul nostru, la invitația părintelui Cristinel Balan și a Consiliului Parohial, pe părintele dr. Felician Tiba, responsabil pentru pastorația familiilor și formarea logodnicilor pentru căsătorie din Dieceza de Iași.
Timp de trei zile, în perioada 18-20 noiembrie, au fost prezentate mai multe teme – prelegeri dedicate familiei precum: Omul – Perla creației, Familia voită de Dumnezeu și Cristos, Regele familiei.
Aceste zile au constituit o ocazie de a ne reevalua ca familie (soț și soție), de a ne redefini ca identitate, scop și finalitate. Vorbind despre om, despre modul în care ne alegem soțul/soția, părintele spunea: „Dumnezeu este iubire, el a creat omul din iubire, iar căsătoria este un dar prin care face posibilă mântuirea soților prin iubirea pe care si-o dăruiesc. Această iubire presupune cultivarea tuturor virtuților, viața în Cristos, în Biserică, rugăciunea, slujirea permanentă și recunoașterea aceluiași bine.“
Părintele Tiba a vorbit, chiar a insistat și asupra gesturilor mici, esențiale, dar frumoase și grăitoare dintre soți: o floare, o privire înțelegătoare și blândă, o vorbă bună, de recunoștință, o îmbrățișare sau o ținere de mână. De asemenea, spunea părintele, „…iubirea dintre soți trebuie să primeze iubirii pentru copii, deoarece, dacă prin relația lor soții îl preamăresc pe Dumnezeu, copiii vor crește iubiți și iubitori, având un model în părinții lor.“
Tot părintele Felician ne-a vorbit și despre copii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a-L lăsa să intervină în viețile noastre, pentru că viața însăși este un dar gratuit al Tatălui.
La final, toate discuțiile și drumurile au dus spre celebrarea Lui Cristos – Regele Universului și al Familiei. Familia – micul nostru univers – binecuvântare și adăpost împotriva relelor lumii.
Mulțumim pentru frumosul dar, prin care ne-ați reunit încă o dată – ca familii, dar și ca reală comunitate, împărtășind și retrăind împreună Vestea cea Bună și Iubirea.

LĂUDAT SĂ FIE ISUS CRISTOS!
Fam . Dulea – Bulgăruș

Sursa: gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Impresii despre Pelerinajul Familiilor la Roma în Anul Sfânt 2025 – Interviu cu E.S. Iosif Csaba Pál episcop diecezan

Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.

Citește mai mult »

Eu v-am ales din lume….

Faptul că în zilele de astăzi cuplurile tinere aleargă după o situație financiară care să le asigure un trai lipsit de griji crezând că banii rezolvă totul devine încet, încet o “normalitate” în lumea condusă de materialism și consumism. Puținele cupluri care aleg calea căsătoriei nu ajung să se cunoască temeinic și să-și coreleze temperamentele, dorințele și idealurile datorită faptului că în situațiile critice datorate pierderii locului de munca, a unei boli grave sau lipsa banilor, nu reusesc să-și depășească egoul și ambițiile personale încercând să treacă cu intransigență peste criza în care se află, astfel se pot ivi situații nedorite care pot cauza multă suferință. Cuvintele magice – te rog, mulțumesc, iartă-mă – fac minuni în aceste cazuri.

Citește mai mult »

Curs pentru logodnici în Parohia Reșița-Govândari

„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ….” Așa se termină poveștile. V-ați gândit vreodată cum au reușit?! Cine i-a ajutat pe protagoniștii poveștilor, pe Ea & El să treacă cu bine peste urcușurile și coborâșurile vieții?
Dacă visăm și ne dorim o căsătorie asemănătoare unei grădini minunate, rodnice, nu este timp pentru leneveală ci este necesară muncă continuă.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA