Sâmbătă, 29 octombrie 2022, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian – Neamţ a avut loc întâlnirea de toamnă cu familiile. Au fost prezente puţine familii, dar inimoase. Tema întâlnirii a fost: „Mulţumesc, Doamne pentru roade!” şi l-a avut ca organizator pe pr. Felician Tiba de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.
Întâlnirea a început cu o conferinţă pe tema zilei şi a continuat cu Liturghia, după care am vizionat împreună un film documentar despre relaţia familie-credinţă, avându-l ca personaj principal pe sfântul spaniol Jose Maria Escriva de Balaguer.
După câteva discuţii pe marginea filmului a avut loc inaugurarea Parcului „Laudato Si”, unde am putut să facem un tur al tuturor exponatelor surpriză pregătite de către organizatori.
„Nu ai cum să mulţumeşti dacă nu eşti mulţumit, a spus părintele Felician în cadrul conferinţei. Într-o lume în care criza este cuvântul de ordine, familia este instituţia de bază spre care îşi îndreaptă atenţia întreaga creaţie. Dacă familia înţelege că Dumnezeu acţionează prin ea, prin iubirea şi respectul celor doi soţi, omenirea este salvată, pentru că Dumnezeu prin familie va salva omenirea”.
La predică ni s-a spus că nu trebuie să alegem „primul loc”, să nu ne comportăm ca şi cum toate ne aparţin, ca şi cum toate le facem noi, eu, ci prin mine, prin noi e Dumnezeu cel care acţionează. El este autorul înţelepciunii şi al ştiinţei, al puterii şi al determinării. Fără Dumnezeu nu ar exista nimic, dar şi nimicul ar fi greu de definit.
La finalul filmului am dezbătut împreună câteva idei, printre care: să muncim în tăcere asemenea Sfântului Iosif în casa de la Nazaret, să nu ne certăm de faţă cu copiii, orice problemă are şi o soluţie şi fericirea vine doar de la Dumnezeu.
Întâlnirea s-a încheiat cu inaugurarea Parcului „Laudato Si”, unde am avut posibilitatea ca într-o sinteză formidabilă, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian să vedem imaginea tuturor papilor, o sinteză a tuturor cărţilor din Sfânta Scriptură, o sinteză a Catehismului Bisericii, toate bisericile din parohiile şi filialele Diecezei de Iaşi, animalele şi păsările care trăiesc în România, precum şi pomii şi arbuştii care cresc în România.
Ca de obicei a fost o întâlnire reuşită, pentru care, entuziasmul şi bucuria de la final au spus toate!
Maria şi Anton Dumitru
Sursa: ercis.ro