Peste 840.000 de persoane au răspuns apelului la Rozariul pentru pace

Peste 840.000 de persoane din 140 de țări s-au alăturat rugăciunii Rozariului pe 18 octombrie pentru a cere pace și unitate în întreaga lume. Fundația pontificală Kirche in Not a organizat inițiativa anuală de rugăciune, la care au participat parohii, școli și familii din întreaga lume. La rugăciunea Angelus de duminica trecută, Papa Francisc și-a oferit sprijinul pentru acest efort și a încurajat părinții să se roage împreună cu copiii lor pentru poporul ucrainean în special. „Să ne alăturăm lor și să încredințăm mijlocirii Maicii Domnului poporul ucrainean martirizat și alte popoare care suferă din cauza războiului și a oricărei forme de violență și sărăcie”, a spus Sfântul Părinte.

KIN a făcut publice din cifrele celor înscriși un top al primelor 10 țări din cele 140 care au participat, menționând că cifrele sunt probabil mai mari, deoarece îi reflectă doar pe cei care s-au înscris oficial. Polonia a fost în fruntea listei, cu aproape un sfert de milion de persoane care s-au rugat, în timp ce micuța Slovacie s-a clasat pe locul al doilea, cu 191.011, reprezentând 3% din populația națiunii. Numărul celor care s-au înregistrat din topul primele 10 țări a fost următorul: 1. Polonia 246.823; 2. Slovacia 191.011; 3. Filipine 41.752; 4. Australia 40.005; 5. India 36.584; 6. Spania 29.845; 7. Portugalia 25.911; 8. Italia 25.563; 9. Brazilia 23.858; 10. Regatul Unit 21.720.

„Suntem foarte mulțumiți de răspuns. În întreaga lume, copiii s-au adunat pentru a se ruga pentru pace, chiar și în țările aflate în prezent în război. Biserica Greco-Catolică din Ucraina, de exemplu, a informat KIN că inițiativa a fost promovată în toate parohiile ei și au existat, de asemenea, imagini cu copii participând în Pemba, în Mozambic, care a fost grav afectată de terorism în ultimii ani”, a declarat Thomas Heine-Geldern, președinte executiv al KIN International. „Unele dintre cifre sunt uimitoare! Polonia în frunte, cu aproape un sfert de milion, urmată de Slovacia, cu 190.000 de copii. În Australia și în India au participat, de asemenea, mulți copii”, a mai spus Heine-Geldern. Potrivit KIN, sute de școli din întreaga lume au participat. Numai în Kenya, 50 de școli s-au alăturat oficial inițiativei, iar școli din Spania, Marea Britanie, Coreea de Sud, Argentina, Chile, Mexic și multe alte națiuni s-au numărat printre instituțiile în care s-a organizat rugăciunea împreună.

La Sanctuarul de la Fatima din Portugalia, copii din diferite țări s-au adunat la Capela Aparițiilor pentru a conduce recitarea zilnică a Rozariului de la ora 18:30, transmisă în direct. Inițiativa de rugăciune, numită „Un milion de copii care se roagă Rozariul”, a fost inspirată în 2005, când un grup de copii a fost văzut rugându-se Rozariul la un Sanctuar local din capitala venezueleană Caracas. Unii dintre adulții care au asistat la scenă și-au amintit de cuvintele lui Padre Pio, care a spus odată: „Când un milion de copii se vor ruga rozariul, lumea se va schimba”. De atunci, campania, promovată de KIN, s-a răspândit în întreaga lume.

Sursa: arcb.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Nu te teme, nu te judec!

„Când simțim că suntem copleșiți de pierderile noastre, de furie,de plânsul care nu se mai termină; când situația este fără speranță și ne pierdem încrederea, vedem dușmani peste tot, chiar și în Dumnezeu, redeschiderea rănilor, chiar dacă ne împinge mai în jos, este primul pas către vindecare; poate asta este cel mai dificil: să ne confruntăm cu pierderile, apoi să lăsăm Lumina să intre, să iertăm.”

Citește mai mult »

Să îndrăznim să vorbim despre sentimentele noastre!

Mișcarea „Worldwide Marriage Encounter” a sărbătorit recent print-un eveniment major aniversarea de 40 de ani în Ungaria. Cuplul responsabil la nivel național este Körmendi Gábor și Zsófia din anul 2022. Ei sunt căsătoriți din 1993 și trăiesc în Budapesta. Au trei copii și trei nepoți. Fiica lor a decedat de cancer la vârsta de 18 ani.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2024 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA