Încheierea proiectului „Amoris Laetitia” în parohia Sf. Lucia din Greci

 

18.10.2022, București (Catholica) – Vineri, 14 octombrie 2022, a avut loc ultima întâlnire din cadrul proiectului „Amoris Laetitia” în parohia Sfânta Lucia din Greci, jud. Tulcea, cu următoarele teme de concluzie: „Câteva perspective pastorale” și „Aha-urile conștientizărilor”. Întregul proiect s-a desfășurat sub binecuvântarea și sprijinul ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, pe o perioadă de 5 luni, adresându-se credincioșilor din Dobrogea și tinerilor din diferite locuri ale țării. Alături de noi în acest proiect a fost, ca de fiecare dată, Codruța Constantinescu, psiholog.

Una din perspectivele pastorale este să îl vedem pe celălalt ca o persoană reală și nu imaginară. Când îl las pe celălalt să fie real, dezamăgește aceea dorință care este doar imaginară, pentru că celălalt trebuie să fie lăsat să își manifeste diversitatea. Când cineva se simte primit așa cum este, se simte sprijinit în vocația lui de a fi diferit. „Cum ne dăm seamă dacă o iubire funcționează? Atunci când eu devin eu însumi, iar tu, tu însuți. Cum îți dai seamă că relația maternă sau paternă funcționează? Îți dai seama când ești aliat în misterul vieții fiului sau a fiicei și nu un dușman?” Un al doilea aspect este iertarea. A ierta nu înseamnă că „tu ești mizerabil, iar eu te iert”. Eu iert pentru că văd acea lucrare pe care Dumnezeu a văzut-o în Fiul risipitor. Căci altfel, îi dai ocazia unei persoane, când o iubești în unicitatea și diversitatea ei, să greșească. Dacă iubirea depinde de modul cum celălalt se comportă, nu mai este iubire. Pentru a ajunge la aceste trăiri, ne este necesară o abilitate ca a Fecioarei Maria, descrisă de Evanghelia Sfântului Luca, capitolul 18, versetul 48 „păstra toate în inima ei și medita”. Este necesar ca lucrurile să se așeze în timp, iar aceasta presupune o căutare continuă.

Activitatea proiectului s-a încheiat duminică, 16 octombrie 2022 cu celebrarea Sfintei Liturghii, cu toată comunitatea parohială. La baza organizării proiectului a fost munca în echipă și mulțumesc pe această cale enoriașilor, pentru generozitatea și disponibilitatea lor pe tot parcursul derulării acestuia. O mulțumire aparte o adresez, doamnei psiholog Codruța Constantinescu, pentru implicarea în reușita proiectului, disponibilitatea și dragostea pe care le-a manifestat de fiecare dată. (pr. paroh Romeo Horvat pentru ARCB.ro)

Sursa: arcb.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Festivalul Familiilor 2026 la Maria Radna

În secolul trecut în Transilvania a trăit un franciscan cu faima sfințeniei, Elek Csiszér. Când deja era în vârstă, și-a pierdut vederea, de aceea veneau colegii lui și îi citeau din Sfânta Scriptură. De multe ori s-a întâmplat ca după o propoziție, el spunea cu multă blândețe: «Este de ajuns. Inima mea este plină cu acest Cuvânt. Toată ziua îl voi purta acest Cuvânt în suflet». El a ascultat Sfânta Scriptură cu inima însetată. Noi cum îl ascultăm pe Dumnezeu?

Citește mai mult »

Teologia trupului la Mănăstirea Carmelitană, Snagov: ecoul primei vizite a Dr. Christopher West în România și lansare de carte

În perioada 11–13 septembrie 2026, Comunitatea Magnificat, împreună cu Theology of the Body Institute din Statele Unite, a organizat la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți din Ciofliceni, Snagov, reculegerea „Acesta este Trupul Meu”, susținută de Dr. Christopher West, una dintre cele mai cunoscute voci internaționale în promovarea Teologiei trupului a Sfântului Ioan Paul al II-lea. Evenimentul a marcat prima sa vizită în România și a reunit aproximativ 350 de participanți veniți din întreaga țară pentru trei zile de transformare personală și vindecare prin întâlnirea cu Isus și apa sa vie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA