Reluarea catehezelor pentru adulți și familii în catedrala ,,Sfântul Nicolae”

,,În mod paradoxal, Fiul ia pe umerii Săi părăsirea lui Dumnezeu de către oameni… El stă între desfigurările noastre pentru a ne putea mântui…”

       ,,Pentru a putea să ne naştem în calitate de fii ai Domnului, trebuie să stăpânim ispita posesiei” 

,,El este acea Iubire infinită, iar eu sunt cel iubit infinit”

 

Marţi, 13 septembrie 2022, după Sfânta Liturghie de seară, prin grija Părintelui Vicar cu pastoraţia familiilor Mihai Tegzeş, pentru a încuraja credincioşii să nu piardă din vedere îndemnul Domnului: ,,Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor… ”, în Catedrala ,,Sfântul Nicolae” s-a reluat seria catehezelor destinate adulţilor şi familiilor, acestea urmând să continue în fiecare zi de marţi de la ora 19.00.

De-asemenea, fără a se lăsa dezarmat de greutatea cu care laicii reuşesc să se desprindă de  programul zilnic  pentru a aloca un timp învăţăturilor din Sfânta Scriptură, Părintele Mihai Tegzeş oferă credincioşilor inclusiv varianta de cateheză on-line, prin intermediul platformei Zoom, pentru a-i ajuta pe aceştia să nu uite de latura spirituală a vieţii, atât de importantă pentru sufletui fiecăruia. Astfel, în fiecare duminică de la ora 20.00, cei care doresc să se alăture au la îndemână următoarele căi de conectare:

Pe linkul de mai jos, completati numele dumneavoastra, apoi alegeti „Wifi or Celular data”.

https://us02web.zoom.us/j/7810039553?pwd=ckJrNlVUK0NKRGlmdEM4bzZRYWFKZz09

Pentru persoanele care nu folosesc linkul din mesaj, aveți nevoie de următoarele date pentru a vă putea conecta:

ID: 7810039553

Parola: cateheze20

Vi se mai cere să completați și numele dumneavoastră, care apare în timpul conferinței.

Laura Ologu

Biroul Pastoral

Sursa: www.egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Asociaţia „Familia şi Viaţa” la ceas aniversar

Într-o atmosfera de profundă emoţie şi bucurie membrii Asociaţia „Familia şi Viaţa” împreună cu colaboratorii şi voluntarii acesteia s-au întâlnit la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian sâmbătă, 30 mai 2026 pentru a aniversa împlinirea a 20 de ani de activitate în slujba familiei şi a vieţii, sub coordonarea Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Diecezei de Iaşi.

Citește mai mult »

Întâlnirea Eparhială a Familiilor la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea

Dacă într-adevăr suntem în lumină, vedem rănile pe care ni le producem unii altora, jignirile și încercăm să le îndreptăm. În lumină, întotdeauna îmi văd mai întâi greșeala și am curajul să fac un pas către celălalt. În lumină, în demnitate și în libertate, lumina este Cristos. În El putem cu adevărat să iertăm cuvintele grele, să înțelegem momentele de singurătate ale celui de lângă noi și să ne dăm seama că unul este obosit sau că are momente în care trebuie să stea singur.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA