Educație și familie

Pentru a încheia Anul „Amoris Laetitia Familia”, revista Educatio Catholica a dedicat secțiunea monografică a numărului 4/2022 raportului dintre „Educație și Familie”, rezultat al colaborării dintre Dicasterul pentru Cultură și Educație și Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. Subiectul oferă ocazia de a evidenția unele provocări educaționale cruciale care au fost puse în fața Bisericii și a societății de astăzi. Acestea necesită strategii clare și eficiente chiar și din punct de vedere pastoral.

Contribuțiile vin de la experți specializați în antropologie, teologie, psihologie, pedagogie, drept și economie, precum și de la persoane angajate la diferite niveluri în domeniul pastoral. Un fir comun al tuturor intervențiilor este Magisteriul Papei Francisc, cu referire specială la Amoris Laetitia: într-adevăr, în Exortația apostolică provocarea educațională este prezentă în mod transversal și se împletește cu vocația la iubirea familială.

Dorim să evidențiem în mod deosebit contribuția profesoarei Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasteriului pentru laici, familie și viață, pe tema „Familia, educația morală și libertatea responsabilă”. Printre experții care contribuie la secțiunea monografică se numără Philippe Bordeyne, Julia M. Dezelski, María Teresa Cid Vásquez, Luigino Bruni, Raffaella Iafrate și Elena Canzi, Robert Cheaib.

Info:
Libreria Editrice Vaticana

E-mail: riviste.lev@spc.va

www.libreriaeditricevaticana.va

ISBN 978-88-266-0789-4

ISSN 2663-1091

Sursa: www.laityfamilylife.va

 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

10 ani de la Amoris Laetitia: vestirea Evangheliei și a frumuseții familiei în rândul tinerei generații

Cu această ocazie, păstorii Bisericii reuniți la Roma vor parcurge, prin ascultare reciprocă, un proces de discernământ sinodal pentru a identifica pașii necesari vestirii Evangheliei familiilor de astăzi. Reflecția lor se va desfășura în lumina documentului Amoris laetitia și va ține seama de inițiativele și experiențele pastorale din Bisericile lor locale.

Citește mai mult »

„Amoris laetitia”: A lua în seamă vulnerabilitățile familiilor, evitând judecățile pripite

În cea de-a cincea zi a întâlnirii dedicate documentului Amoris laetitia, teoloaga Julie Hanlon Rubio face apel la revitalizarea unei „viziuni asupra căsătoriei ca parteneriat intim, orientat spre iubire și dreptate”, în timp ce cardinalul filipinez Pablo Virgilio Siongco David afirmă că Biserica trebuie să se întrebe „cât de aproape este dispusă să ajungă de familii în dificultățile cu care acestea se confruntă în realitate”.

Citește mai mult »

Papa: Biserica să răspundă cu curaj la întrebările familiilor, fiind atentă la „fragilitățile” acestora

Leon al XIV-lea a deschis miercuri, 7 octombrie a.c., întâlnirea de la Vatican dedicată împlinirii a zece ani de la publicarea documentului Amoris laetitia. Reuniunea de lucru reunește cupluri, conducători ai Bisericilor orientale și președinți ai Conferințelor Episcopale. Suveranul Pontif ne-a cerut să ascultăm familiile, inclusiv pe cele „marcate de dificultăți, singurătate” și „aparente eșecuri”, deoarece „avem cu siguranță multe de învățat”.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA

Fotografii dăruite prin deosebita amabilitate a Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață.