65 de Conferințe Episcopale conectate online pentru o comparație a experiențelor în desfășurare.
Foto: Dicastery for Laity, Family and Life
Îngrijirea pastorală a persoanelor vârstnice e pe cale să intre în mod permanent în viața obișnuită a diecezelor și comunităților și poate deveni pretutindeni un angajament structurat, care să nu mai depindă de inițiative ocazionale. „Se poate face!” este mesajul desprins din întâlnirea internațională „Pastorația persoanelor vârstnice: modele, bune practici, contexte”, desfășurată la 29 septembrie, la care au participat online peste 100 de reprezentanți ai 65 de Conferințe Episcopale din întreaga lume, printre care șaptesprezece episcopi și arhiepiscopi.
Lucrările au fost deschise de Preasfințitul Dario Gervasi, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, care a indicat direcțiile în care poate continua parcursul comun alături de Conferințele Episcopale. Apoi, cuvântul a fost oferit câtorva comunități în care acest serviciu pastoral este deja bine consolidat.
Modele puse în dialog: din Spania, Brazilia și până în Uganda
Cele patru modele prezentate provin din contexte foarte diferite, dar indică tot atâtea căi concrete și viabile.
În Spania, pastorația persoanelor vârstnice face parte din pastorația laicilor și se concentrează asupra combaterii singurătății nedorite și asupra însoțirii persoanelor care intră într-o nouă etapă a vieții, cea a îmbătrânirii. În Dieceza de Getafe, de exemplu, „Planul Ruth” îi implică pe voluntari în vizitarea căminelor pentru persoane vârstnice, unde unul din cinci rezidenți primește foarte puține vizite sau aproape deloc.
În Brazilia, punctul forte îl reprezintă amploarea rețelei de voluntari și prezența lor la nivel local: 20.000 de voluntari, activi în aproximativ 2.000 de parohii, efectuează anual 1,2 milioane de vizite la domiciliu.
În Kampala, Uganda, departamentul arhiepiscopal înființat în 2024 își desfășoară activitatea în aproape toate parohiile, având responsabili aleși chiar dintre persoanele vârstnice.
În cele din urmă, Vie Montante Internationale (Mișcarea Internațională „Viața Ascendentă”) pune accentul pe viața asociativă, organizată în grupuri mici, bazate pe prietenie și rugăciune. Printre principalele provocări ale mișcării se numără transmiterea credinței către noile generații.
„Nu intenționăm să propunem un singur model și nici o soluție care să poată fi aplicată în mod identic în fiecare Biserică particulară”, a afirmat monseniorul Gervasi, amintind că fiecare realitate eclezială este chemată la un discernământ pastoral atent. „Punctul esențial este că acest lucru se poate face.” Prin urmare, nimeni nu poate considera imposibilă organizarea unei pastorații dedicate în mod special persoanelor vârstnice.
Dezbaterea a scos la iveală și alte experiențe. Printre acestea se numără casa „Merci Marie” din Kurdistanul irakian, activitatea pastorală desfășurată în penitenciarele din Filipine și implicarea Bisericii din Camerun în combaterea abandonării persoanelor vârstnice, care sunt uneori acuzate de vrăjitorie.
Răspunsul la transumanism: în limitele sale, ființa umană înflorește și se deschide către Dumnezeu
Episcopul Gervasi a plasat întâlnirea în contextul reflecției inițiate de Papa Leon al XIV-lea în documentul Magnificent Humanitas, în care acesta propune o viziune alternativă la tendințele transumanismului și postumanismului, curente care consideră limitele umane drept defecte ce trebuie eliminate.
„Ființa umană nu se dezvoltă pe deplin în ciuda limitelor sale, ci adesea tocmai prin intermediul acestora”, a amintit el, citând textul.
Prin urmare, persoanele vârstnice nu sunt simple beneficiare ale serviciilor de asistență, ci subiecte active, capabile să dea mărturie comunității ecleziale despre ceea ce este esențial, deoarece „tocmai în fragilitatea persoanelor vârstnice strălucește măreția umanității”.
Secretarul adjunct al Dicasterului pentru laici, familie şi viaţă subliniază rolul generativ al familiei în cadrul Jubileului 2025. Nu simplu spectator, ci subiect activ al credinţei, familia este punte între generaţii şi sămânţă a Evangheliei: „Este timpul să o redescoperim ca biserică domestică.”
De aceea este atâta nevoie să se promoveze întâlnirea cu duioşia lui Dumnezeu, care valorizează şi iubeşte istoria fiecăruia. Nu este vorba de a da răspunsuri pripite la întrebări provocatoare, ci mai degrabă de a ne apropia de persoane, de a le asculta, încercând să înţelegem împreună cu ele cum să înfruntăm dificultăţile, fiind gata şi să ne deschidem, atunci când este necesar, la noi criterii de evaluare şi la modalităţi diferite de acţiune, pentru că fiecare generaţie este diferită de cealaltă şi prezintă propriile provocări, vise şi întrebări proprii. Însă, în mijlocul atâtor schimbări, Isus Cristos rămâne „acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evr 13,8). De aceea, dacă vrem să ajutăm familiile să trăiască drumuri bucuroase de comuniune şi să fie seminţe de credinţă unele pentru altele, este necesar ca, înainte de toate, să cultivăm şi să reînnoim identitatea noastră de credincioşi.
Un apel din partea Secretarului Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață cu ocazia celui de-al XV-lea Simpozion Național despre Familii de la Aparecida, Brazilia
Pastorația familiilor catolice din România
profamiliacat@gmail.com
profamiliacat@gmail.com