Foto: Dicastery for Laity, Family and Life

Îngrijirea pastorală a persoanelor vârstnice e pe cale să intre în mod permanent în viața obișnuită a diecezelor și comunităților și poate deveni pretutindeni un angajament structurat, care să nu mai depindă de inițiative ocazionale. „Se poate face!” este mesajul desprins din întâlnirea internațională „Pastorația persoanelor vârstnice: modele, bune practici, contexte”, desfășurată la 29 septembrie, la care au participat online peste 100 de reprezentanți ai 65 de Conferințe Episcopale din întreaga lume, printre care șaptesprezece episcopi și arhiepiscopi.

Lucrările au fost deschise de Preasfințitul Dario Gervasi, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, care a indicat direcțiile în care poate continua parcursul comun alături de Conferințele Episcopale. Apoi, cuvântul a fost oferit câtorva comunități în care acest serviciu pastoral este deja bine consolidat.

Modele puse în dialog: din Spania, Brazilia și până în Uganda

Cele patru modele prezentate provin din contexte foarte diferite, dar indică tot atâtea căi concrete și viabile.

În Spania, pastorația persoanelor vârstnice face parte din pastorația laicilor și se concentrează asupra combaterii singurătății nedorite și asupra însoțirii persoanelor care intră într-o nouă etapă a vieții, cea a îmbătrânirii. În Dieceza de Getafe, de exemplu, „Planul Ruth” îi implică pe voluntari în vizitarea căminelor pentru persoane vârstnice, unde unul din cinci rezidenți primește foarte puține vizite sau aproape deloc.

În Brazilia, punctul forte îl reprezintă amploarea rețelei de voluntari și prezența lor la nivel local: 20.000 de voluntari, activi în aproximativ 2.000 de parohii, efectuează anual 1,2 milioane de vizite la domiciliu.

În Kampala, Uganda, departamentul arhiepiscopal înființat în 2024 își desfășoară activitatea în aproape toate parohiile, având responsabili aleși chiar dintre persoanele vârstnice.

În cele din urmă, Vie Montante Internationale (Mișcarea Internațională „Viața Ascendentă”) pune accentul pe viața asociativă, organizată în grupuri mici, bazate pe prietenie și rugăciune. Printre principalele provocări ale mișcării se numără transmiterea credinței către noile generații.

„Nu intenționăm să propunem un singur model și nici o soluție care să poată fi aplicată în mod identic în fiecare Biserică particulară”, a afirmat monseniorul Gervasi, amintind că fiecare realitate eclezială este chemată la un discernământ pastoral atent. „Punctul esențial este că acest lucru se poate face.” Prin urmare, nimeni nu poate considera imposibilă organizarea unei pastorații dedicate în mod special persoanelor vârstnice.

Dezbaterea a scos la iveală și alte experiențe. Printre acestea se numără casa „Merci Marie” din Kurdistanul irakian, activitatea pastorală desfășurată în penitenciarele din Filipine și implicarea Bisericii din Camerun în combaterea abandonării persoanelor vârstnice, care sunt uneori acuzate de vrăjitorie.

Răspunsul la transumanism: în limitele sale, ființa umană înflorește și se deschide către Dumnezeu

Episcopul Gervasi a plasat întâlnirea în contextul reflecției inițiate de Papa Leon al XIV-lea în documentul Magnificent Humanitas, în care acesta propune o viziune alternativă la tendințele transumanismului și postumanismului, curente care consideră limitele umane drept defecte ce trebuie eliminate.

„Ființa umană nu se dezvoltă pe deplin în ciuda limitelor sale, ci adesea tocmai prin intermediul acestora”, a amintit el, citând textul.

Prin urmare, persoanele vârstnice nu sunt simple beneficiare ale serviciilor de asistență, ci subiecte active, capabile să dea mărturie comunității ecleziale despre ceea ce este esențial, deoarece „tocmai în fragilitatea persoanelor vârstnice strălucește măreția umanității”.

Sursa: Dicastery for Laity, Family and Life