Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice marcată la Centrul rezidențial „Casa Frențiu”

În data de 2 octombrie a.c., la Centrul rezidențial „Casa Frențiu”, aproximativ 120 de persoane au fost prezente pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – o zi dedicată celor care poartă în suflet o viață de povești, experiențe, oameni dragi și amintiri care merită ascultate și prețuite.

Foto: egco.ro

Alături de seniorii Centrului rezidențial „Casa Frențiu” s-au aflat seniori din centrele de zi ale Direcției de Asistență Socială Oradea, într-o întâlnire care a adus împreună oameni, zâmbete și emoții. Pentru masa de prânz, mesele au fost mai pline, conversațiile mai lungi, iar atmosfera din „Casa Frențiu” și mai caldă.

Invitați deosebiți au fost alături de noi: Florin Birta – primarul Municipiului Oradea, Arina Moș – deputat, Preasfinția Sa Virgil Bercea – episcopul greco-catolic de Oradea, Anca Grama – director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea, Eugenia Borbei – secretar general al Muncipiului Oradea, Pető Dalma – consilier local și Miorița Săteanu – cetățean de onoare al Municipiului Oradea, și, tototdată, rezidentă a „Casei Frențiu”.

Un moment deosebit al zilei a fost întâlnirea cu Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care le-a adresat seniorilor un cuvânt de suflet. Împreună cu cei prezenți, a rostit o rugăciune și le-a oferit binecuvântarea sa, oferind astfel și mai multă lumină acestui eveniment.

Masa festivă de prânz a continuat o tradiție frumoasă a Direcției de Asistență Socială Oradea și a Centrului rezidențial „Casa Frențiu”, păstrată de mai mulți ani cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Și de această dată, seniorii s-au bucurat de muzică ambientală, de voie bună și de un desert pregătit special pentru această zi – un tort care a adus zâmbete și a completat sărbătoarea noastră.

Dar, dincolo de masă, de muzică și de toate momentele pregătite cu grijă, adevărata bucurie a zilei a fost întâlnirea. A fost timpul petrecut împreună. O conversație. Un zâmbet. O amintire împărtășită. O mână strânsă cu drag. Bucuria de a revedea oameni cunoscuți și de a lega noi prietenii.

Le mulțumim reprezentanților Direcției de Asistență Socială Oradea pentru încrederea de a ne avea, din nou, alături ca parteneri în această frumoasă tradiție. Ne bucurăm că Centrul rezidențial „Casa Frențiu” poate fi, an de an, locul în care seniori din Oradea se întâlnesc, se bucură și se simt acasă.

„La Mulți Ani!”

Teodora BODA

Coordonator centru

Sursa: egco.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Conferința „Frumusețea Tainei Căsătoriei” și Liturghia Darurilor Înainte Sfințite

„Trăim un timp în care trebuie să conștientizăm că se întâmplă ceva cu adevărat grav. Nu suntem chemați să oferim răspunsuri folosind același limbaj al lumii, așa cum suntem tentați să o facem. Am ajuns în punctul în care familia este descompusă, fără să ne dăm seama că eliminarea familiei și a căsătoriei implică ștergerea lui Dumnezeu din cultura noastră.”

Citește mai mult »

Întâlnirea Națională a responsabililor cu Pastorația Familiilor: 11-13 martie 2025, Oradea

Episcopia Greco-Catolică de Oradea, prin Departamentul pentru Pastorația Adulților și Familiilor, găzduiește în perioada 11 – 13 martie a.c., la Hotel „Padiș” din Băile Felix, Întâlnirea Națională a responsabililor cu Pastorația Familiilor, la care sunt așteptate delegații din toate diecezele și eparhiile catolice din țară. În cadrul întâlnirii, care are ca temă „Soții creștini: în identitate, misiunea”, Don Renzo Bonetti va prezenta conferințe și metode practice de lucru cu familiile, pe care dânsul le-a dezvoltat de foarte mulți ani în Italia.

Citește mai mult »

O lumină pentru familii, un model pentru toți: reculegere spirituală și omagierea Cardinalului Hossu în parohia din Haieu – Băile „1 Mai”

„Soții să nu își piardă speranța din cauza limitelor lor, dar nici să nu renunțe să caute plinătatea iubirii care le-a fost făgăduită” – o iubire al cărei apogeu va fi pe Cruce, acolo unde Fiul Omului și-a dat viața pentru fiecare dintre noi, revelându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea. Aceasta este doar una dintre ideile exercițiilor spirituale pentru familiile din Parohia Greco-Catolică Haieu-Băile „1 Mai”, care au avut loc în perioada 28 februarie – 1 martie 2025, ca pregătire pentru Postul Mare din acest an.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA