25 de ani de Worldwide Marriage Encounter – Transilvania

Worldwide Marriage Encounter – Transilvania a comunității maghiare din România a sărbătorit, în data de 5 septembrie 2026, la Șumuleu Ciuc, 25 de ani de existență. Cu prilejul jubileului, comunitatea a organizat o zi spirituală la Casa de Studii „Jakab Antal”.

Foto: gerhardus.ro

Worldwide Marriage Encounter este o mișcare catolică internațională dedicată aprofundării și îmbogățirii relației de căsătorie și sprijinirii vocației preoțești. Își are începuturile în anul 1960 și, de-a lungul deceniilor, s-a răspândit la nivel internațional. Mișcarea este recunoscută de Sfântul Scaun ca asociație internațională a credincioșilor și, prin spiritualitatea și programele sale, îi încurajează pe soți să-și aprofundeze relația, dialogul și trăirea sacramentului Căsătoriei, iar pe preoți să-și întărească vocația și comuniunea cu comunitățile pe care le slujesc.
Ziua jubiliară de la Șumuleu Ciuc a început cu o adorație euharistică de mulțumire, prin care participanții și-au exprimat recunoștința pentru harurile și roadele celor 25 de ani de activitate ai Provinciei Transilvania.

Pe parcursul zilei, un bogat program spiritual a oferit participanților momente de rugăciune, reflecție, întâlnire și comuniune. Jubileul a reprezentat atât un prilej de a privi cu recunoștință spre drumul parcurs în cei 25 de ani, cât și de a reînnoi misiunea comunității în slujba căsătoriei, familiei și a vocației creștine.
La eveniment a fost reprezentată și comunitatea Worldwide Marriage Encounter din Timișoara. Din partea acesteia au participat pr. Hiticaș Valentin Macedon, paroh de Reșița II. Govândari, responsabil diecezan pentru pastorația familiilor, precum și două cupluri căsătorite: Dotterer-Kiszely Szilárd și Anikó, respectiv Varga Imre și Irén.
Ziua spirituală s-a încheiat în Bazilica Sanctuarului de la Șumuleu Ciuc, prin salutul adus Sfintei Fecioare Maria, specific primei sâmbete din lună. Cu acest prilej, comunitatea Worldwide Marriage Encounter s-a implicat activ în slujirea liturgică.
Jubileul celor 25 de ani a fost un moment de recunoștință, comuniune și reînnoire: mulțumire pentru drumul parcurs împreună de cupluri și preoți, bucurie pentru comunitatea care s-a format și s-a consolidat de-a lungul anilor și încredere că misiunea Worldwide Marriage Encounter va continua să aducă roade în viața cuplurilor, a familiilor și a Bisericii.

Anikó Dotterer-Kiszely

Sursa: gerhardus.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Fără Duhul Sfânt nu este mărturie – Curs de formare pentru familii

Episcopia de Timișoara prin Biroul diecezan pentru pastorația familiilor organizează de-a lungul a doi ani un curs de formare pentru familiile care se implică mai mult în viața parohiei lor și în organizarea grupurilor de familii.
Acest curs își propune în primul rând, ca familiile să-și întărească viața spirituală și să învețe cum să transmită mesajul autentic al propriilor trăiri, experienţele dobândite în cadrul vieţii matrimoniale, păstrând în același timp unitatea căsătoriei proprii. Totodată, în cadrul cursului primesc şi colectează materiale, dobândesc competențe organizatorice în implementarea şi moderarea unui grup de familii în cadrul unei parohii, în organizarea diferitelor întâlniri şi evenimente ale familiilor, logodnicilor, sau tinerilor.

Citește mai mult »

Comunitate, discuții, ascultare, mărturii, rugăciune, formare – La Timișoara a avut loc întâlnirea națională a operatorilor pentru pastorația familiilor

„La individualismul lumii, uneori chiar al Bisericii, un răspuns poate să fie familia. Pastorația «fragmentată» – a copiilor, adulților, vârstnicilor – este bună și aceasta, dar și mai bine este a fi evanghelizată împreună familia. Pastorația familiei, fiind un sector nou, este bine să accentuăm ca aceasta să crească, pentru a fi un echilibru.” Întâlnirea a continuat cu prezentarea mai scurtă a activităților în dieceze și eparhii, iar trei dieceze au prezentat pe larg aspecte din planul lor pastoral. De asemenea, fiecare participant a avut ocazia să pună întrebări în legătură cu situațiile concrete cu care se confruntă în formarea familiilor animatoare.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA