Traian: Întâlnire cu persoanele vârstnice şi cu bunicii, la Centrul „Gaudium et Spes”
Fidelă voinţei Papei Leon al XIV-lea, Dieceza de Iaşi se preocupă de „veteranii” ei! Sâmbătă, 25 iulie 2026, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi cu binecuvântarea PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc a şasea întâlnire a persoanelor vârstnice şi a bunicilor, cărora, din iniţiativă proprie, li s-au adăugat şi câteva persoane văduve.
Foto: ercis.ro
Ziua Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor (a VI-a) a avut ca mesaj: „Eu nu te voi uita”, inspirat din Cartea lui Isaia, capitolul 49, versetul 15. Pe urmele Papei Francisc, iniţiatorul acestei zile, Papa Leon nu a ezitat să sublinieze cât de importanţi sunt bătrânii şi bunicii atât pentru societate, cât şi pentru Biserică. „Biserica ştie de suferinţa fiilor săi bătrâni, este conştientă că aceştia sunt prea adesea priviţi cu prejudecăţi şi consideraţi o povară; este conştientă că o economie centrată pe profit slăbeşte legăturile familiale; ştie că mulţi bătrâni sunt lăsaţi în urmă de copiii lor, forţaţi să migreze sau, în unele cazuri, să lupte în război. Pentru fiecare dintre aceste motive, este bucuroasă să anunţe promisiunea Domnului: «Eu nu se voi uita!»” (Din mesajul papei Leon al XIV-lea).
În ultimii ani, printre familiile diecezei a apărut o nouă provocare: foarte mulţi copii sunt în străinătate, părinţii în vârstă sunt singuri acasă. Cum să procedăm?!
Pe de-o parte ei ne-au crescut şi nu-i putem abandona, lăsându-i la voia întâmplării. Pe de altă parte, copiii au familiile lor, au un loc de muncă cât de cât stabil, la care nu pot lipsi. Prin urmare, nu-şi pot permite să rămână alături de părinţii în vârstă spre a-i îngriji.
Nu întâmplător, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, cu ocazia Întâlnirii Diecezane a persoanelor vârstnice şi a bunicilor, au fost invitate surori din congregaţiile „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe”, „Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus” şi „Surorile Săracilor «Don Morinello»”, toate aceste surori având în administrare case de îngrijire pentru bătrâni.
Surorile invitate au avut ocazia să intre în dialog cu persoanele vârstnice prezente, care au pus diferite întrebări şi cărora le-au răspuns din experienţa mai mare sau mai mică dobândită în timp în slujirea celor vârstnici.
A reieşit că o casă de îngrijire pentru persoane vârstnice sau singure nu trebuie să sperie pe nimeni. Nu întâmplător, în carisma specifică unei congregaţii se află şi atenţia specială faţă de persoanele vulnerabile, cum sunt bătrânii sau bolnavii.
Surorile, cele mai multe specializate în îngrijirea persoanelor vârstnice, dar şi personalul aferent, înainte de orice, nu au în casă un om oarecare, ci au în atenţie un fiu al lui Dumnezeu, „creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Astfel că atenţia faţă de astfel de persoane devine caritate, atenţie faţă de Isus care a spus: „Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mic, mie mi-aţi făcut (Mt 25,40).
După momentul de dialog alături de surorile prezente a urmat Sfânta Liturghie. În cadrul ei, pornind de la evanghelia zilei, pr. Felician Tiba a vorbit celor prezenţi despre „umilinţa” slujirii, „servitorul tuturor”, dar şi despre rolul jucat de către sfinţii Ioachim şi Ana, bunicii lui Isus şi părinţii Preasfintei Fecioare Maria, cei care au avut un rol determinant în declararea Zilei Mondiale a Bătrânilor şi Bunicilor de către papa Francisc.
O mare surpriză ne-a făcut PS Petru Sescu, episcopul auxiliar de Iaşi, care ne-a vizitat alături de pr. Iulian Robu şi de pr. Cristian Vacaru, sosit din Israel. Le mulţumim pentru cuvintele încurajatoare şi profunde spuse!
După o mică surpriză primită de fiecare participant în parte din partea Preasfinţitului, dar şi a Centrului „Gaudium et Spes”, ne-am întors bucuroşi la casele noastre, împliniţi şi bucuroşi de cele auzite şi trăite.
Mulţumim Diecezei de Iaşi, episcopilor, preoţilor şi persoanelor consacrate care îşi oferă slujirea în favoarea celor vârstnici.
Anul acesta, Întâlnirea Diecezană a Familiilor va avea loc în Parohia Lespezi (BC) sâmbătă, 3 august 2024, începând cu ora 9.30, şi va avea tema: „Biserica, familia lui Dumnezeu”.
Ce îmi doresc să vă transmit, dragi tineri, este că de multe ori e posibil să dăm cu piciorul unor oportunităţi pe care Dumnezeu ni le scoate în cale: pe plan spiritual, uman, profesional. Vă încurajez să priviţi dincolo de evenimente, să citiţi printre rândurile poveştii voastre personale şi să încercaţi să desluşiţi puzzle-ul vieţii voastre, dar mereu cu Dumnezeu alături, ca sfătuitor şi însoţitor.
„În viaţa de familie, spunea părintele, Dumnezeu alătură doi oameni, un bărbat şi o femeie, iar cei doi sunt invitaţi să-l vadă şi să-l slujească pe Dumnezeu unul în celălalt. Ce a făcut Isus pe drumul către Emaus, sunt invitaţi să facă soţii pe parcursul vieţii de familie: să-şi stea alături, să-şi vorbească la inimă, să ia masa împreună şi să înveţe să-şi mulţumească, aluzie la Euharistie, care înseamnă mulţumire”.