Pelerinaj cu prilejul Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor la Maria Radna
Foto: gerhardus.ro
Sărbătoarea Sf. Ioachim și Sf. Ana, părinții Sf. Fecioare Maria, în Dieceza de Timișoara a purtat și în acest an o dublă semnificație: a fost ziua tradițională de pelerinaj a credincioșilor din parohiile timișorene la sanctuarul marian de la Radna, precum și întâlnirea persoanelor vârstnice în acest loc de pelerinaj, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Bunicilor și a Vârstnicilor, instituită în anul 2021 de Papa Francisc de pie memorie. Astfel, în data de 25 iulie, ultima sâmbătă a lunii, bazilica și mănăstirea Maria Radna au găzduit pentru a șasea oară această sărbătoare comună. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Msgr. Johann Dirschl, vicar general. Au concelebrat: pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, pr. Adalbert Jäger, protopop și paroh de Timișoara VI Fratelia, pr. Marin Matieș, protopop și paroh de Caransebeș, pr. Piry Radulov, paroh de Vinga, pr. Francisc Lisi, administrator parohial de Lugoj, și pr. Ovidiu Virag, capelan al Parohiei Lugoj. Cadrul muzical a fost asigurat de doamna Andreea Bodroghi, organist și cantor al bazilicii.
Evanghelia zilei, din Sfântul Matei (cap. 13), cu parabolele comorii ascunse, mărgăritarului de mare preț și năvodului, a fost proclamată de pr. Piry Radulov. În omilia rostită în limba română, pr. Francisc Lisi a spus: „De fiecare dată când mă întâlnesc aici cu credincioșii, înainte sau după Sfânta Liturghie, și îi întreb: «Cum sunteți?», răspunsul este aproape întotdeauna același: «Sunt bine, părinte, pentru că sunt aici.» Iubiți credincioși, iubiți bunici, raiul după care tânjim începe chiar de aici, din mijlocul nostru. Perlele noastre sunteți dumneavoastră, pentru că, prin înțelepciunea și experiența de viață pe care o aveți, ne puteți învăța atât de multe. Astăzi, fiecare dintre noi a pornit de acasă cu o dorință. Pe drum, în timp ce ne rugam Sfântul Rozariu, ne-am întrebat: «Pentru cine ne rugăm?» Pentru bunici. Dar bunicii pentru cine se roagă? Pentru nepoți. Așadar, am plecat de acasă cu un singur țel: să ne rugăm unii pentru alții.”
Pr. Marin Matieș și-a început omilia în limba germană cu o întrebare adresată celor prezenți: „Iubiți credincioși, ați avut vreodată senzația că sunteți invizibili? Că strigați și nimeni nu vă ascultă? Că așteptați și nimeni nu vine la voi? În lumea noastră modernă, care se mișcă atât de repede, un număr tot mai mare de oameni se confruntă cu tăcerea. Sunt bunicii noștri, generația vârstnică din comunitățile noastre. Tocmai în această tăcere Dumnezeu ne cheamă astăzi, cu prilejul celei de-a șasea Zile Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor, să ne reamintim de promisiunea Sa: «Eu nu te voi uita». Promisiunea lui Dumnezeu este temelia speranței și răspunsul Său la singurătate.”
Omilia în limba maghiară a fost rostită de pr. Zsolt Szilvágyi, care a adus în atenția credincioșilor mesajul adresat în acest an de Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor: „Sfântul Părinte ne adresează, în mesajul său pentru această zi, încă un îndemn: să ne vizităm unii pe alții. Să fim instrumentele lui Dumnezeu, care îi reamintește omului singur că nu este uitat. Evanghelia vorbește despre o comoară. Care este cea mai mare comoară a vieții? Sănătatea? Este trecătoare. Banii? Sunt trecători. Relațiile, prietenii? Sunt trecătoare. Ce rămâne? Viața împreună cu Dumnezeu. Credința este cea mai mare comoară.”
După binecuvântarea finală, cei aproximativ 300 de pelerini au participat la devoțiunea „Calea Sf. Cruci” parcurgând stațiunile din bazilică, deoarece din cauza căldurii și a oboselii multe persoane în vârstă nu ar fi putut urca dealul din spatele bisericii. Rugăciunile pentru această devoțiune au fost pregătite de Biroul pentru Pastorația Familiilor, prin Sr. M. Böbe Tari, referent al biroului, împreună cu grupul pentru pastorația vârstnicilor, coordonat de doamna Irina Varga. Același birou a organizat și acest pelerinaj.
În cursul după-amiezii, persoanele vârstnice au participat la prelegerea susținută de doamna Emese Ferencz, redactor-prezentator și coordonatoarea studioului Radio Maria Transilvania din Cluj-Napoca, precum și coordonator social în cadrul Bisericii Unitariene Cluj-Napoca-Cetate. Invitata și-a încheiat reflecția dedicată Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor cu o rugăciune: „Dumnezeule milostiv și credincios, Îți mulțumim că nici o zi din viața noastră nu se pierde în fața Ta. Tu cunoști fiecare etapă a drumului nostru, bucuriile și durerile noastre, cuvintele rostite și lacrimile ascunse. Tu nu ne uiți nici atunci când atenția oamenilor se estompează în jurul nostru. Îți aducem mulțumiri pentru bătrânii care ne-au deschis calea prin viața lor. Îți mulțumim pentru tot ce ne-au dăruit: iubirea, răbdarea, roadele muncii lor, credința și rugăciunile lor. Îți mulțumim și pentru acele jertfe pe care poate nimeni nu le-a văzut, în afară de Tine. Doamne, învață-ne să ne privim unii pe alții cu aceeași inimă cu care Tu ne privești pe noi. Dă-ne timp pentru cei care așteaptă ca cineva să-i asculte. Dă-ne urechi atente pentru poveștile care poate au fost spuse de multe ori, dar care poartă întotdeauna fragmente dintr-o viață prețioasă. Ferește-ne să-i uităm pe cei care merg mai încet, pe cei care trăiesc mai în liniște, pe cei a căror voce se aude mai puțin în această lume.” Pentru cei care nu cunoșteau limba maghiară, prelegerea a fost tradusă în limba română, prin intermediul căștilor, de doamna Clara Balint.
Programul a continuat cu discuții în grupuri mici, pornind de la trei întrebări de reflecție: „Când am simțit în viața mea că cineva nu m-a uitat?”; „Ce m-a învățat trecerea timpului de-a lungul vieții?”; „Ce înseamnă pentru mine astăzi fraza: «Dumnezeu nu mă uită»?”. Ziua de pelerinaj s-a încheiat cu Adorație Euharistică, condusă de pr. Francisc Lisi.
Faptul că în zilele de astăzi cuplurile tinere aleargă după o situație financiară care să le asigure un trai lipsit de griji crezând că banii rezolvă totul devine încet, încet o “normalitate” în lumea condusă de materialism și consumism. Puținele cupluri care aleg calea căsătoriei nu ajung să se cunoască temeinic și să-și coreleze temperamentele, dorințele și idealurile datorită faptului că în situațiile critice datorate pierderii locului de munca, a unei boli grave sau lipsa banilor, nu reusesc să-și depășească egoul și ambițiile personale încercând să treacă cu intransigență peste criza în care se află, astfel se pot ivi situații nedorite care pot cauza multă suferință. Cuvintele magice – te rog, mulțumesc, iartă-mă – fac minuni în aceste cazuri.
„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ….” Așa se termină poveștile. V-ați gândit vreodată cum au reușit?! Cine i-a ajutat pe protagoniștii poveștilor, pe Ea & El să treacă cu bine peste urcușurile și coborâșurile vieții?
Dacă visăm și ne dorim o căsătorie asemănătoare unei grădini minunate, rodnice, nu este timp pentru leneveală ci este necesară muncă continuă.
Care este speranța noastră? Mulți oameni confundă speranța cu dorințele… „sper că se va întâmpla asta și asta, că voi izbuti…“ Acestea sunt dorințe. Speranța noastră se bazează tocmai pe învierea lui Isus: El trăiește, El ne iubește, iar speranța noastră este că va fi mereu cu noi și ne va iubi întotdeauna. Acesta este atât motivul, cât și temeiul speranței noastre. Speranța noastră este că iubirea lui Isus este atât de puternică, încât ne va putea păstra credincioși chiar și pe noi, ucenicii Săi slabi, pentru a ne transforma inimile, astfel încât să răspundem iubirii Sale cu iubire.
