
Traian: Invitaţie la întâlnirea de primăvară cu familiile
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (NT) va avea loc întâlnirea de primăvară a familiilor.
Foto: ercis.ro
Există deja o frumoasă tradiţie a întâlnirilor diecezane a familiilor în Dieceza de Iaşi. Inaugurată în catedrala din Iaşi, în anul 2013, Întâlnirea Diecezană a Familiilor a continuat la Bacău-Centru (2014), Butea (2015), Pildeşti (2016), Bacău „Fer. Ieremia (2017), Nisiporeşti (2018), Faraoani (2019), (pandemie – 2020), Adjudeni (2021), Nicolae Bălcescu (2022), Gherăeşti (2023), Lespezi (2024), Hălăuceşti (2025) şi culminează cu întâlnirea de anul acesta de la Prăjeşti.
Tema aleasă pentru anul acesta ne trimite cu gândul la Euharistie. Ce ar fi familia fără Euharistie?! Dar Euharistia fără familie?! Una o presupune pe cealaltă. Din familii provin preoţii care celebrează Euharistia – Sfânta Liturghie, iar Euharistia este alimentul-persoana care formează şi întăreşte familia. Dacă soţii sunt întâlniţi şi uniţi de iubire, iubirea este Dumnezeu (1In 4, 16). Prin urmare, Dumnezeu este cel care îi oferă pe cei doi, bărbatul şi femeia, unul altuia, formând astfel familia. Dar, ce ar fi familia fără iubire? O familie fără iubire este privată de speranţă, dar şi de credinţă! Unde există chiar şi o fărâmă din una dintre cele trei virtuţi teologale, în realitate există toate trei, doar că în grade diferite.
De ce am ales „Familia, speranţa Euharistiei”? Pentru că dacă mai avem familii, o să avem şi Euharistie şi dacă avem Euharistie o să avem şi familii!
La Prăjeşti vom înţelege mult mai bine această realitate!
Împreună cu părintele paroh Dumitru Patraş, OFMConv., alături de colaboratorii săi şi de întreaga comunitate din Prăjeşti, vă aşteptăm cu bucurie!
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
Sursa: ercis.ro

Sâmbătă, 27 aprilie 2024, începând cu ora 10.00, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (NT) va avea loc întâlnirea de primăvară a familiilor.

În zilele de 12 şi 13 martie 2024, la Casa Kolping din Timişoara, a avut loc întâlnirea naţională a reprezentanţilor pentru pastoraţia familiilor din cele 12 dieceze romano-catolice şi eparhii greco-catolice din România. La întâlnire a fost prezentă şi Dieceza de Chişinău. Tema întâlnirii s-a intitulat „Formarea familiilor formatoare”. Din Dieceza de Iaşi a participat pr. Felician Tiba, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, însoţit de familia Andreia şi Vasile Tudosca din Paşcani şi de familia Alexandra şi Gabriel Măriuţ din Iaşi.

Sâmbătă, 24 februarie 2024, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (NT) a avut loc întâlnirea „de iarnă” cu persoanele văduve. Au fost prezente persoane văduve din mai multe parohii ale diecezei. Tema întâlnirii a fost: „Aţi auzit că s‑a spus… dar eu vă spun” (Mt 5, 21.22).