Marea Britanie: „Un Paşti cu familiile în familie”, la Chelmsford

În perioada 29 martie – 6 aprilie 2026, în Parohia Chelmsford, din Anglia (Marea Britanie), la iniţiativa pr. Bartolomeu Blaj, păstorul comunităţii române catolice, a avut loc „Un Paşti cu familiile în familie”, iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Iaşi.

Totul a început cu Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor. Pr. Felician Tiba, coordonatorul pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, profitând de citirea Pătimirii lui Isus, ne-a introdus în ceea ce înseamnă „suferinţele familiei”.

„Nu vă temeţi, spunea pr. Felician, Isus a suferit mult mai mult decât poate suferi oricine pe pământ, şi asta pentru că el era şi om, dar era şi Fiul lui Dumnezeu. Sigur că a suferit ca om, dar pentru că era şi Fiul lui Dumnezeu, umilinţa la care a fost supus a fost infinit mai mare decât a oricărui om de pe pământ. Prin urmare, indiferent cât suferă un om, în cazul dumneavoastră un soţ sau o soţie, Isus a suferit infinit mai mult decât ei”.

Iniţiativa a continuat în Triduumul Pascal, în cele trei cele mai sfinte zi din an, respectiv Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi Sâmbăta Sfântă, la fel, cu predici adaptate timpului liturgic din Biserică, dar şi temei familiei.

Nu aveai cum să nu fii mişcat când am auzit că preoţia nu poate exista fără familie, că din familie ies vocaţiile la preoţie, aşa cum am înţeles că nici familia nu poate sta bine fără binecuvântarea lui Dumnezeu care ne vine prin preot. Am mai înţeles că fiecare staţiune din Calea Sfintei Cruci reprezintă un moment foarte bine definit din viaţa noastră şi că Isus nu a lăsat nimic neasumat din ceea ce înseamnă etapele principale prin care trece fiecare om. Am înţeles apoi că învierea este cel mai mare act de credinţă şi că revine fiecărui soţ să-l menţină „viu” pe celălalt.

Liturghia de a doua zi de Paşti a adus cu sine nu doar sfârşitul acestei iniţiative, ci şi o serie de noi hotărâri care să reînnoiască viaţa de familie.

Sărbătoarea Paştelui de anul acesta a adus pentru comunitatea română catolică nu doar o biserică nouă, pr. Bartolomeu Blaj fiind numit paroh de câtva timp pentru trei biserici, purtând cu Sfinţia Sa şi comunitatea română, ci a adus şi o retrezire la credinţă, inspirată de cele două botezuri de adulţi din noaptea de Paşti, dar şi de mirul dat celor zece persoane adulte, toate provenite din alte confesiuni decât cea romano-catolică.

Ne-a inspirat şi ne-a determinat să fim şi mai prezenţi atitudinea comunităţii englezeşti, care, pe tot parcursul Săptămânii Sfinte, cu mic cu mare, a participat intens şi în număr foarte mare la tot ceea ce au însemnat celebrările religioase în biserică.

Mulţumim păstorului nostru, pr. Bartolomeu Blaj, pentru ideea de a-l fi invitat pe pr. Felician, dar mulţumim şi tuturor celor care, destul de departe, românii noştri muncitori, dar şi credincioşi, şi-au dat toată silinţa să fie prezenţi în număr cât mai mare.

Ioana Sociu

Foto & Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Seminar organizat de Oficiul pentru pastorația familiei

În zilele de 22 și 23 septembrie 2023, la Chișinău a avut loc un seminar pe tema „Etapele dezvoltării iubirii”, organizat de Oficiul pentru Pastorația Familiei și coordonat de sr. Paula Malciuc. Întâlnirea, cu participarea mai multor familii din Chișinău și din alte parohii ale Diecezei de Chișinău, a avut loc la centrul „Fides”. Seminarul a abordat tema emoțiilor și a sentimentelor pe calea iubirii, în prezența sr. Barbara Sajnok, consilier familial al Conferinței Episcopale din Belarus, psihoterapeut și catehet, care deține un masterat în pastorația familiei și lucrează de peste 30 de ani în domeniul pastorației familiilor, al însoțirii și consilierii cuplurilor și familiilor.

Citește mai mult »

Dieceza de Chișinău prezentă la Congresul Familiilor Poloneze

În perioada 15-17 septembrie 2023, la Gdańsk a avut loc cel de-al 6-lea Congres al Familiilor Poloneze, cu tema: „Investiți în căsătorie. Investiți în familie”. Aproximativ 500 de participanți din 28 de țări s-au adunat la Polsat Plus Arena. La congres a participat și familia Klimovici, Stanislav și Tatiana și cei trei copii ai lor, din Chișinău, precum și sr. Anna Maria și sr. Paula Malciuc, responsabile de pastorația familiilor din cadrul Diecezei de Chișinău.

Citește mai mult »

Cum îl putem aduce pe copilul nostru mai aproape de Dumnezeu?

O întrebare curentă și foarte importantă în viața familiilor practicante și a celor deschise spre spiritualitate și religie, este cum să trăim religia acasă într-un mod adecvat vârstei copiilor. Site-ul web al Mișcării ,,Saptezeci și doi de discipoli – Încredințează-te Lui”,oferă informații și o broșură colorată cu cele mai importante informații practice pe această temă.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA